Sari la conținut

Uroborus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Image
O imagine din 1478 care înfățișează un Uroborus.

Uroborus (cunoscut și sub numele de Uroboros sau Ouroboros) este un simbol ocult și ezoteric antic care se regăsește în mai multe culturi din lume, asemănător unui șarpe sau dragon care își înghite propria coadă, astfel formând cu ajutorul corpului acestuia un cerc. A fost folosit de-a lungul istoriei pentru a înfățișa multe lucruri, dar de cele mai multe ori acesta simbolizează unitatea primordială, ciclul nesfârșit al timpului și al universului (i.e., eternitatea sau viața eternă).[1][2][3] Uroborus a fost foarte important în simbolismul religios și mitologic și a fost folosit frecvent și în ilustrații alchimice, dat fiind faptul că a fost utilizat în trecut de alchimiști.[4][5] Acest simbol antic era cunoscut și folosit de gnostici de asemenea, apărând pe talismanele acestora.[6] În secolul al XIX-lea a fost interpretat după unii psihologi, cum ar fi Carl Gustav Jung, ca având o anumită influență asupra psihicului uman. Conform autorului britanic James Churchward, șarpele încolăcit cu coada în gură este unul dintre cele mai vechi simboluri ale universului, egiptenii antici folosindu-l uneori ca parte din acoperământul lor pentru cap, simbolizând divinitatea.[7]

Etimologie, înfățișări și semnificații

[modificare | modificare sursă]
Image
O reprezentare a zeului egiptean Horus (aici fiind copil) din mitologia Egiptului antic într-un disc solar înconjurat de un uroborus. De observat faptul că lângă uroborus se află Ochiul lui Horus (Wedjat) de asemenea, un simbol egiptean antic.

Este numit οὐροβóρος în limba greacă și „uroborus” în limba latină, numele lui însemnând „cel care își devorează coada”, de la „oura” (i.e, coadă) respectiv „boros” (i.e., devorator). Deoarece câteva texte antice vorbesc despre el ca despre un șarpe de lumină ce locuiește în rai, în prezent se crede că imaginea lui este inspirată din forma circulară a galaxiei noastre (i.e., Calea Lactee).

Filosoful Platon din Grecia Antică descria o ființă care se devora pe ea însăși, și care era prima viețuitoare a universului. Era nemuritoare, avea forma unui cerc, era un animal perfect construit. Această ființă, probabil un uroborus, nu avea nevoie de ochi pentru că nu exista nimic în jurul ei, deci nu avea ce vedea, nu avea nevoie de urechi, pentru că nu avea ce auzi, și nu respira, fiindcă în jurul ei nu exista atmosferă. Nu avea nici organe pentru a primi hrana, a o digera și a elimina resturile, pentru că fiind înconjurată de vid, nimic nu intra și nimic nu ieșea din corpul ei. Ea era astfel construită încât pierderile organismului ei reprezentau propria hrană. Creatorul lumii nu a înzestrat-o nici cu mâini, pentru că această ființă primordială nu avea nici ce să ia și nici de cine să se apere. Deși nu avea picioare, se putea mișca, dar numai în cerc, devorându-și coada.

În unele reprezentații, uroborus este jumătate luminos, jumătate întunecat, evocând la fel ca Yin și Yang dualitatea naturii și a tuturor lucrurilor, dar și că forțele opuse nu sunt în conflict, ba chiar se armonizează și se completează (i.e., legea universală a compensației). În alchimie, uroborus sugerează natura ciclică. Uroborus mai este întâlnit și în gnosticism și ermetism. De multe ori, uroborus poate fi și o metaforă a autoreflexiei, a meditației și autoanalizei. Sugerează recrearea sinelui, permanenta reîntoarcere și reînnoire.

Uroborus în diferite mitologii și religii

[modificare | modificare sursă]
Image
O primă reprezentare a unui Uroborus pe sarcofagul lui Tutankhamon.
Image
În culturile antice romană și greacă, șarpele era considerat simbol al fertilității precum și protector împotriva răului. De asemenea, aceștia erau reprezentați pe brățări, după cum se poate vedea în această fotografie.

Uroborus este unul din cele mai vechi simboluri mistice din lume. Acesta apare în credințele aztecilor, chinezilor, scandinavilor (i.e., vikingilor, în mitologia nordică), etc.

Antichitate

[modificare | modificare sursă]

Cei mai vechi dragoni de tip „uroborus” au apărut în China antică, în timpul culturii arheologice Hongshan (4700–2200 î.Hr.) din nordestul Chinei de astăzi, mai precis Mongolia Interioară. În zona Mării Mediterane au apărut pentru prima dată în Egiptul Antic, în jurul anului 1600 î.Hr. Din Egipt, uroborus a parcurs un drum către Fenicia, iar de acolo la filosofii greci antici. În mitologia egipteană sau religia egipteană antică, Apophis sau Apep (cunoscut ca lordul haosului de asemenea), șarpele malefic al întunericului care sălășluiește în lumea de dincolo și încearcă să înghită corabia solară a zeului soare Ra,[8] este o reprezentare a Uroborusului.[9][10] În același timp, în mod paradoxal, uroborusul a fost asociat și cu zeul soare Ra respectiv cu soarele, având astfel o dublă valență spirituală (atât negativă, cât și pozitivă).[11] Totodată, egiptenii antici aveau un simbol pentru Uroborus, mai precis „sed-em-ra” (care înseamnă literalmente „coadă-în-gură”).[12] În Egiptul Antic, un cerc perfect mai era cunoscut ca inelul shen de asemenea (aceasta neavând un început sau sfârșit, fiind astfel un simbol al eternității, uneori asociat cu zeița Isis).[13] Totodată, pentru egiptenii antici acest simbol sacru reprezenta unirea spirituală dintre Ra, zeul vieții, și Osiris, zeul morții, finalmente cercul dintre viață și moarte, practic ciclul morții dar și renaștere ulterior.

Mitologia nordică

[modificare | modificare sursă]

În mitologia nordică, imaginea lui uroborus este preluată de șarpele gigantic Jormungand, fiul lui Loki și al Angrbodei. El este cel care înconjoară lumea oamenilor, Midgard, trăind în ocean, și devorându-și coada, date fiind dimensiunile sale uriașe (înconjurând astfel oceanul planetar în timp ce își mușcă coada).[14] Jormungand va fi unul din giganții care vor aduce sfârșitul lumii (sau apocalipsa), Ragnarök.

Hinduism

[modificare | modificare sursă]

În religia hindusă, un dragon uroborus încolăcește cu trupul lui țestoasa gigantică, care îi susține pe cei patru elefanți, care la rândul lor susțin lumea.

Mitologia aztecă

[modificare | modificare sursă]

În mitologia aztecă, zeul suprem Quetzalcoatl,[15] zeul cunoașterii, cunoscut alternativ ca „șarpele cu pene”, este înfățișat uneori sub forma unui uroborus.

Religia Ashanti

[modificare | modificare sursă]

Șerpii sunt animale sacre în religiile vest-africane, cum este cea a populației Ashanti. Divinitatea Aidophedo are înfățișarea unui șarpe care își mușcă singur coada.

În cultura populară

[modificare | modificare sursă]

Uroborus apare în filmul Neverending Story, mai precis pe medalionul Auryn.[16] Talismanul Auryn conține doi șerpi (unul luminos, altul întunecat) care își mușcă cozile, formând un cerc al unității, eternității respectiv a conexiunii dintre două lumi (i.e. Fantasia și lumea reală). Simbolul apare în cartea The Neverending Story de scriitorul german Michael Ende, un roman fantastic (sau high fantasy în limba engleză) pe care filmul se bazează. În ceea ce privește muzică rock, o amuletă celtică care seamănă cu un uroborus apare de asemenea pe coperta albumului de studio al formației de hard rock/glam metal englezești Whitesnake (LP cunoscut de asemenea ca 1987 respectiv Serpens albus în limba latină) care a fost lansat în anul 1987. Amuleta respectivă conține rune celtice precum și simboluri ale forțelor naturii (i.e. soarele, luna sau alte simboluri ale fertilității), creând astfel impresia ciclului eternității, aidoma conceptului uroborusului.

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Ouroboros”. Encyclopædia Britannica. Accesat în .
  2. ↑ „Ouroboros, Uroborus sau Ciclul Vieții în Natură”. Energia Conștiinței. Accesat în .
  3. ↑ „Ouroboros”. Merriam-Webster Dictionary. Accesat în .
  4. ↑ Judy Allen (). „Enciclopedia fenomenelor neexplicate”. Editura RAO. p. 29. ISBN 978-973-717-156-6.
  5. ↑ Joobin Bekhrad (). „The ancient symbol that spanned millennia”. BBC.com. Accesat în .
  6. ↑ Jonathan Torralba (). „OUROBOROS: Circularity, Complementarity and Absolute Oneness”. The Metaphysical Compass. Accesat în .
  7. ↑ James Churchward. „The Lost Continent of Mu” (PDF). Internet Archive. p. 283. Accesat în .
  8. ↑ Wael Sayed Solimana (decembrie 2022). „"A Tail in the Mouth":- Ouroboros during the Greco-Roman Period” (PDF). Minia Journal of Tourism and Hospitality Research Vol. (14), No. (2). Accesat în .
  9. ↑ „Ancient Symbols of Egypt”. Egyptian History. . Accesat în .
  10. ↑ Irina-Maria Manea. „Șarpele mitic, de la zeu cosmic la antierou”. Historia.ro. Accesat în .
  11. ↑ „Ouroboros: A Timeless Symbol of Unity and Continuity”. Mythologis. Accesat în .
  12. ↑ Reemes, Dana Michael (). „The Egyptian Ouroboros: An Iconological and Theological Study”. UCLA Electronic Theses and Dissertations. Accesat în .
  13. ↑ Robert Adkinson (). „Sacred symbols”. Internet Archive. p. 58. ISBN 978-606-710-562-9. Accesat în .
  14. ↑ Ben Hubbard (). „Vikingii”. Editura RAO. p. 23. ISBN 978-606-006-907-2. Accesat în .
  15. ↑ Abigail Wheatley & Struan Reid (). „Introducere în arheologie”. Internet Archive. Editura RAO. p. 34. ISBN 973-717-088-1. Accesat în .
  16. ↑ „The Neverending Story”. Super Summary. Accesat în .
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Uroborus&oldid=17780700