Al Phagora

Casa broscuței-
căuș de apă lină
pe malul reavăn.
Peste măsură de lat
și nesfârșit e fluviul.

Din punctul de vedere al noului, vechiul este nou.
Din punctul de vedere al vechiului, vechiul este vechi, iar noul ireductibil la vechi nu există.
Nu te poți conforma noului, ci doar vechiului.

-Uneori privesc lucrurile din punctul tău de vedere, mărturisi Emil, aflat pe cablul dintre doi stâlpi.
-Afli așa ceva nou despre ele?
-Nu, dar așa aflu ceva nou și uimitor despre tine.
-Și cum poți afla ceva nou despre lucruri?
-Au și ele punctul lor de vedere.

(E singura imagine pe care o am cu Emil, dar aici e la sol, nu pe cablu. Emil era o cioară de semănătură, mascul.)

Lângă blocul meu e un cireș păsăresc din care altădată cioroiul Emil se înfrupta până târziu în iulie, alegând boabele cele mai coapte din vârful copacului.
Într-o zi în care se delecta cu cireșe negre l-am întrebat:

-Sunt bune cireșele, Emil? de calitate?
-Cum adică? a croncănit Emil. Poți vorbi despre o imitație de calitate sau un fals de calitate, dar nu despre un lucru autentic ”de calitate”. Calitatea, sigur, poate fi ireproșabilă, se poate să nu ai ce defect să-i găsești, însă lucrul de calitate rămâne în fond o imitație sau un fals. Iar eu aici mănânc cireșe autentice.

-Ai dreptate, Emil, am zis. Dar eu nu mănânc cireșe din acelea. Le pun doar în cireșată, cu niște zahăr, mai sfărâm și câțiva sâmburi… și iese o cireșată de calitate.

Timp de o lună, până în 10.07.2026, nu voi mai publica nimic pe blog, nici nu voi răspunde eventualelor comentarii.

Pe cei care mă întreabă de ce, îi invit să răspundă singuri la întrebarea ”de ce nu?”.

Când cineva se exprimă într-un fel sau altul și îți place, îl privești uneori cu o anume lăcomie, care te împiedică să vezi întregul a ceea ce exprimă. Acea lăcomie te face să înghiți un pseudo-înțeles bolnav, un virus care în acest mod se transmite mai departe.

Să îl înțelegi cu adevărat pe un artist este dureros, nu fascinant. Fascinația e exercitată de virusul care vrea să infesteze o nouă gazdă.

(din cugetările cioroiului Emil)

Ei n-ar da nici ioc degeaba,
dar devreme și cu sârg
tot aruncă vorbe-n târg
cu lopata și grămada.

Vorbe gratis în obor,
pe nimic! hai, luați acum!
Dar nimicul e mai bun
decât toată vorba lor.

Uneori construim un castel de-o clipă,

castel din cărți de joc, castel de nisip,

de fum, de năluciri.

Și dăm pentru el tot ce avem,

tot ce avem, totul.

Chiar dacă ar fi ca după aceea să murim,

ori să cădem în cea mai

cumplită robie.

Așa am vrea să fie viața,

dar ea nu e așa.

În viață, castelul ți se năruie

încă de la temelie.

Rămâi cu o amintire șleampătă,

greu de proptit în vreo cârjă.

Un domn umbla demult prin cartier, anume
ca să găsească o altă dimensiune
și toți au spus: e imposibil,
e în zadar, ce ins penibil-
până când nu l-au mai văzut pe lume.