DOCUMENT: Promoția facultății de istorie și filologie (1957) al Institutului Pedagogic (azi: Universitatea Pedagogică de Stat„Ion Creangă” din Chișinău (al treilea rând de sus în jos, la margibea din dreapta) tatăl meu, Valeriu Ion Moraru, profesor de istorie și științe sociale, director de 15 ani la Școala Medie Jevreni, Criuleni, ulterior întemeietorul Muzeului de istorie al satului Jevreni și directorul muzeului respectiv până la închidere…de autoritățile locale.
Azi, 17 iulie 2026 satul Jevreni din părțile Criulenilor împlinește 590 de ani de la prima atestare documentală. Este satul meu de baștină, un sat ca multe altele din inima Basarabiei, deși sigur că are și multe deosebiri, față de celelalte unități administrativ-teritoriale, începând cu așezarea geografică și terminând cu situația tristă actuală a localității.
Ziua de azi,normal ar fi fost un prilej de sărbătoare a satului, poate chiar la nivel de hram al satului sau alte sărbători importante, dar breasla mea a istoricilor, mă obligă să fiu obiectiv, să menționez evenimentele frumoase și reușite, dar și cele mai puțin plăcute.
Ceva ani în urmă, fundația„Draghiștea” din Chișinău a câștigat proiectul de pregătire a unei enciclopedii, sau cum l-au numit colaboratorii Draghiștei, itinerar-documentar publicistic ilustrat„Localitățile Republicii Moldova”, care urma să apară în 15 volume, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
M-am gândit imediat, că nimeni altul, nu va putea scrie mai bine textul eseului despre satul meu Jevreni, Criuleni, din motiv că eram cel mai informat și documentat.
Avându-i pe post de prieteni pe domnii Victor Ladaniuc, Tudor Țopa și Alexandru Ganenco-toți membri fondatori ai fundației „Draghiștea”, le-am solicitat permisiunea, ca textul referitor la localitatea Jevreni să-l scriu eu. Aceștea au acceptat unanim, doar cu o remarcă a regretatului Victor Ladaniuc. El a spus: Dumneavoastră scrieți eseul despre sat, iar eu la final, voi scrie câteva cuvinte despre Alexandru Moraru, născut și educat în acest sat.Din modestie am acceptat.În felul acesta, eseul meu despre satul meu Jevreni a apărut în volumul 7 al„Localitățile Republicii Moldova”(pag.576-583).
Acolo se menționa: Jevreni, raionul Criuleni. Atestat la 17 iulie 1436 cu denumirea Pocrișeni. Notă statistică (mai 2006). Suprafaţa -480 ha, incl. extravilan – 185 ha, intravilan – 45, 79 ha. R. Răut. Distanţe: pînă la c-rul r-nal – 17 km, pînă la Chişinău – 60 km. Gospodării – 410. Case – 337. Populaţia – 1.055 de locuitori. Apţi de muncă – 667 de oameni. Pensionari – 180. Şcoală medie, casă de cultură, 2 biblioteci, grădiniţă de copii, oficiu poştal, centru medical, 4 magazine.
Este interesant, că atestarea documentară a Chișinăului este tot în ziua de 17 iulie 1436, la fel ca a satului Jevreni, Criuleni.
Pe malul opus, stîng, al Răutului sălăşluiesc satele Răculeşti şi Bălăşeşti (vezi: LRM, vol. 1, pag. 341), care se zăresc bine din Jevreni, la est se află Ustia, la sud – Ohrincea, la sud-vest – Izbiştea (vezi: LRM, vol. 7) şi Cruglicul (vezi: LRM, vol. 5, pag. 293), iar la vest, ceva mai departe – Hîrtopul Mare (vezi: LRM, vol. 7). Răutul răcoreşte satul din 3 părţi, lăsîndu-i deschidere liberă spre cîmpie numai înspre vest. Împrejurimile sînt pe cît de îmbietoare, pe atît şi de îngrijorătoare, că Nistrul, nici vorbă, oferă adevărată desfătare sufletului, dar în cazurile puternicelor vînturi de primăvară poate cauza mari neplăceri, revărsîndu-se şi lăsînd sub apă semănăturile, grădinile, livezile, ajungînd, mai ales, dinspre nord, chiar pînă în casele oamenilor.
Cu regret însă, în prezent, din cauza blocărilor Nistrului de autoritățile din Ucraina, Răutul a rămas un pîrău neînsemnat.Ucraina și impactul tehnologic asupra climei a modificat mult starea lucrurilor în natură, Răut și respectiv tragedia pescuitului.
Probabil este cazul, să amintim despre frumusețea versului despre satul Jevreni și rîul Răut, scrise de Valeria Grigore, pseudonimul literar al doamnei Lucia Brînză.(vezi: http://www.jevreni.wordpress.com).
În rest, dealurile înalte, bogate în piatră, calcar, nisip şi argilă, dau posibilitate sătenilor să-şi dureze case trainice din materiale locale, care, extrase din carierele satului, sunt înalt apreciate de specialiştii constructori. Cu toate că și la acest caitol au apărut unele probleme legate de privatizarea acestor bunuri materiale ale satului.
Vara localitatea era inundată de flori şi verdeaţa livezilor şi viilor – mîndria dintotdeauna a jevrenenilor. O pădure de stejari, frasini, plopi, arţari seculari ajunge pînă la marginea satului. Locuitorii de aici, de fapt, cu mai multă plăcere îşi numesc vatra strămoşească Jăvreni, decît Jevreni, cum o atestă nomenclatoarele de azi.
Primul sat s-a format aici cu cca 1.800 de ani în urmă, după ce Dacia lui Decebal a fost cucerită de către armatele Imperiului Roman, condus de împăratul Traian în a. 106 e. n. Satul se dezvolta vertiginos, dar în a. 376 a fost prădat şi ars de către huni. Pe vatra părăsită şi pînă în prezent se mai descoperă obiecte tipice pentru epoca romană. Diferite monede, cioburi de veselă romană, alte vestigii din acele timpuri a adunat învăţătorul de istorie Valeriu I. Moraru cu un grup de elevi din clasele superioare. Ei au descoperit şi cîteva temelii de case vechi. Pe aceste locuri, însă, au hoinărit şi oameni cu modul nomad de viaţă, care căutau doar pradă. De la ei a rămas aici o movilă funerară, în care au fost înmormîntaţi aceşti războinici din cîmpiile asiatice, fie că au decedat de moarte bună, fie că au fost răpuşi de băştinaşii, care îşi apărau avutul.
O legendă veche zice că demult-demult, încă în epoca feudalismului, în Ţara Moldovei ar fi existat un mic sătuc, situat la 5-7 km mai încolo de actuala localitate. Cică, se numea acel sătuc Pocrişeni. Satul nu era mare, dar oamenii lui erau harnici şi buni la inimă, flăcăii erau chipeşi, iar codanele uluitor de frumoase. Într-o zi bieţii oameni s-au pomenit cu o grea cumpănă. Un fecior din sat s-a luat cu o fată din alt sat vecin. Era fixată deja şi ziua nunţii. Dar iată că tocmai cînd treceau cu alaiul nunţii prin pădure din satul miresei spre satul mirelui nişte jivine sălbatice înfiorătoare, javre, cum le numeau localnicii, au tăbărît peste ei şi i-au sfîrtecat pe toţi. După această mare nenorocire acest loc aşa şi a rămas să se numească – Locul Javrelor. Mai tărziu, cînd pe aici hălăduiau turcii, vecinătatea Pocrişenilor cu şleahul Tighina-Orhei devenea cît se poate de periculoasă şi locuitorii lui au hotărît să-şi mute siliştea pe un loc mai ferit de incursiuni. Au ales Locul Javrelor, noul sătuc numindu-şi-l Jăvreni. Moşia, însă, aşa şi a rămas să se numească – Pocrişeni.
Acestea ni le relatează legenda, însă documentele operează cu date concrete. Ele ne informează că pe moşia Pocrişeni, care există şi în frumoasa legendă, se pot depista toponimele Balta, Corniş, Şăbana, Delniţă, Boieresc, Stîncă, Jăvreni. Cercetătorul Vladimir Nicu a stabilit că satul Jevreni iniţial s-a mai numit şi Cozareuţi şi anume aşa a fost menţionat prima oară – cu data de 17 iulie 1436, iar această aşezare apoi s-a contopit cu satul Pocrişeni. Cică voievozii Ilie şi Ştefan îi dau logofătului Vancea pentru slujbă cu credinţă un şir de sate. O următoare atestare a satului apare în 1617, la 7 august. Atunci într-o mărturie hotarnică e pomenit Gheorghe Racu, bătrîn din Cioferei. Vladimir Nicu zice că Cioferei e tot Pocrişeni. Poate fi, însă, şi o veche denumire a satului Răculeşti.
În 1797 a fost construită biserica de piatră cu hramul „Sf. Arh. Mihail”, iar în 1852 cu sprijinul enoriaşilor a fost reparată capital. În anuarul eparhiei Chişinău pentru a. 1907, editat la Chişinău găsim: „Biserica din Jăvreni are 798 de enoriaşi din care 383 – bărbaţi şi 415 – femei. Biserica are în posesia sa 33 de deseatine de pămînt. Preot al lăcaşului din 1905 este Alexandru Ion Fetov, în vîrstă de 26 de ani. Diacon şi cîntăreţ la biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din 1892 este Teodor Anton Tatarovici în vîrstă de 39 ani”. În zilele noastre, încend cu 9 septembrie 2012 a fost hitoronit preot și numit paroh al Bisericii„Sfântul Ioan Teologul”preot Dionisie Rotari, față bisericească de o inteligență și bunătate rară; prin vocea sa, cuvântul lui Dumnezeu ajunge la toți enoriașii.
După pacea de la Bucureşti (1812), cînd jugul turcesc a fost înlocuit cu cel rusesc, viaţa a rămas la fel de grea. Atît doar că turcii nu şi-au impus limba în şcoli şi biserici şi nici n-au strămutat populaţia locală în regiunile siberiene sau nordice ale Rusiei.
Gospodinele din partea locului, din cele mai vechi timpuri onorau duminica drept zi sfîntă, de odihnă. Era mare păcat să lucrezi în această zi. Pînă şi hrana pentru familie (sarmale, plăcinte ş. a.) era pregătită de sîmbătă. Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare membrii familiei se duceau neapărat la biserică, unde îşi îngrijeau de suflet. Numai după slujbă, acasă, luau masa.
Locuitorii satului aveau mare grijă de ecologia locului. Aceleaşi gospodine îşi spălau rufele în apa Răutului, dar pentru aceasta mai departe de mal aveau instalate nişte ulucuri mari, de piatră, în care aduceau apa cu căldările. Astfel apa murdară din uluc se scurgea in pământ, folosind solul drept filtru, până ajungea înapoi în rîu. Ulucuri de acestea se instalau şi la 5-7 metri de fîntîni. De asemenea, se considera păcat să arunci gunoaie în apa răului sau în fîntînă.
Teodor Anton Tatarovici este şi cel care a organizat în casa proprie prima şcoală din sat. În 1907 şcoala avea 47 de elevi. Cauza primului învăţător a continuat-o fiica sa Parascovia Teodor Moraru, născută Tatarovici, prima învăţătoare.
Zamfir Arbore în lucrarea sa „Dicţionarul geografic al Basarabiei” menţionează: „Jăvreni, sat în judeţul Orhei, plasa Criuleni, aşezat pe partea dreaptă a văii Răutului, spre sud de Răculeşti. Are 152 de case, cu o populaţie de 790 suflete, biserică, 220 de vite mari. Sunt multe mori de vînt şi vii”.
Din timpuri îndepărtate jevrenenii se ocupau cu creşterea viermilor de mătase, deoarece ei cunoşteau şi tehnologia producerii fibrelor de mătase naturală. Cum făceau acest lucru? Gogoaşele erau date în cuptor la o temperatură nu prea mare ca să omoare viermii din ele. După aceea se fierbeau în apă, astfel că începea să se destrame firele de mătase, care se depănau şi apoi se ţeseau în diferite stofe. Desigur, acest proces era complicat şi migălos, dar ei îşi produceau mătasea proprie.
Pe tot parcursul anilor de pînă la instaurarea sistemului totalitar bolşevic, biserica a jucat un rol deosebit de important în viaţa localnicilor. Ca şi alte biserici din teritoriu, cea din Jevreni, de asemenea, mai întîi a fost transformată în depozit, apoi, în anii şaizeci ai sec. trecut, dinamitată şi aruncată în aer. Actuala clădire a edificiului a fost construită după 1989 din donaţiile enoriaşilor din sat şi din localităţile învecinate. Un mare aport la înălţarea edificiului l-au avut primarii satului Jevreni Ion P. Brînză şi Constantin A. Racu. Hramul actualei biserici e Sf. Ioan Teologul.
Din 1847 stăpîni ai moşiei Măşcăuţi şi Jevreni au devenit moşierii Gheorghe şi Ion Sîrbu, cel din urmă cunoscut fabulist basarabean.
În primul război mondial au fost răpuşi în lupte :
Ion Brînză, Pantelimon Burdilă, Iacob Chetreanu, Spiridon Chetreanu, Toadre Dîru, Leonte Lisnic, Petru Lisnic, Anton Negru, Efrem Negru, Alexandru Panfile, fraţii Iacob şi Ion Racu, Nicolae Sîrbu, Gheorghe Soltan.
Gazeta „Rabocii puti”, nr. 16 din 21 sept. 1917, comunica dspre includerea localnicilor în vîltoarea evenimentelor istorice: Ţăranii din satul Jăvreni l-au arestat pe ajutorul (un fel de consilier – Al. M.) şefului de sector al poliţiei, care sosise în sat, i-au confiscat corespondenţa oficială şi i-au interzis să mai vină în sat.
Cu toate că doar pe un timp nu prea îndelungat, dar şi jevreneanul Gheorghe al lui Mihai Brînză şi-a înscris numele în analele Sfatului Ţării, fiind membru-deputat. Acesta a fost un gospodar bun, cu inimă fierbinte. Localitatea a fost vizitată de Constantin Stere.
În 1918, după reîntregirea cu ţara, ţăranii din Jevreni în scopul îmbunătăţirii lucrărilor agricole, Ştefan V. Carp, Vasile Carp, Petrea Brînză, Toma Sultan, Gheorghe Secară ş. a. au fondat în 1921 cooperativa agricolă „Unirea”, la care au aderat 61 de gospodari. Suma capitalului subscris a unităţii de constituire era de 28.000 lei. În fondul arhivistic „Casa Noastră”, depozitat la ANRM, se păstrează documentele de înregistrare a cooperativei respective: statutul, actul constitutiv, lista membrilor cu sumele şi inventarul agricol, care l-au pus la dispoziţia „Unirii”. Prin a. treizeci ai sec. XX această structură s-a lichidat sau, poate, s-a restructurat în cooperativa agricolă „Dezrobirea ţăranului”. În almanahul „Calendarul plugarului” pentru a. 1936 se spune că susnumita cooperativă are succese şi prosperă. Tot acolo este amplasată şi o fotografie despre activitatea ei în procesul de sulfare a grîului de sămînţă.
Locuitorii s. Jevreni în 1936 erau abonaţi la 19 gazete şi reviste româneşti şi o gazetă rusescă. În cadrul căminului cultural activa un cor, care în 1935 la Bucureşti a fost înscris în lista laureaţilor, un colectiv folcloric şi un teatru popular. Printre îndeletnicirile gospodarilor satului un loc aparte îl avea creşterea vitelor, agricultura, pescuitul şi împletitul loziei. Dar iată că în 1940 vin ocupanții sovietici, care ne aduc în vîrful baionetelor socialismul stalinist sîngeros. Cu ei vine şi războiul mondial din 1941-1945. Mobilizaţi din Jevreni în rîndurile Armatei Sovietice, au fost răpuşi în lupte:
Ion Bogatu, Chiril Brînză, Chiril Burdilă, Isache Casian, Alexei Ciubotaru, Nicolae Ciobanu, Pantelimon Ciobanu, Vasile Ciobanu, Petru Cîrnaţ, Alexandru Cîrlan, Constantin Cărlan, Petru Cojuhari, Tudor Cojuhari, Pavel Mişin, Gheorghe Negru, Efim Paierele,Gheorghe Racu, Grigore Roşca, Simion Rotaru, Dumitru Rusu, Mihail Secară, Tudor Sîrbu, Foma Soiltan, Pantelimon Sultan, Gheorghe Zavidcenco.
„Eliberatorii”, însă, veniseră deja cu regulile lor de convieţuire, adică de reprimare. Chiar în 1940 a fost supus represiunilor Ştefan Carp, apoi în 1947 Vasile Carp. În straşnica noapte din vara a. 1949 au fost deportaţi „comercianţii” şi „kulacii” Nadejda Brînză cu fiica Maria şi feciorul Ion, Sava Brînză cu soţia Ana şi fiul Vasile, Eudochia Borş cu fiul Vasile, Procopie Burdilă cu soţia Xenia, fiul Grigore şi fiica Maria, Sofia Ciubotaru cu 3 fiice – Ana, Domnica şi Maria şi fiul Ion. De asemenea, au fost deportaţi copiii primei învăţătoare din sat Parascovia Teodor Moraru – Valeriu, Maria şi Nicolae.
Foametea organizată de autorităţile sovietice în a. 1946-1947 a făcut multe morminte noi în cimitirul din Jevreni.
În 1950 în sat, pe atunci r-nul Susleni, a fost întemeiat k-zul „V. Molotov”, care peste un an s-a comasat cu k-zul „Boris Glavan” din Răculeşti şi k-zul „25 let Moldavii” din Bălăşeşti, sediul conducerii rămînînd în Jevreni. Din febr. 1956, cînd s-a desfiinţat r-nul Susleni, k-zul „Molotov” s-a pomenit din nou în r-nul Criuleni. Încă peste un an acest k-z devine „1 Mai”, comasat cu încă un k-z – „Krasnîi Okteabri” din Măşcăuţi. Cîrmuirea deja trecuse în Măşcăuţi. Apoi iar, în iunie 1968, kolhoznicii din Jevreni, Răculeşti şi Bălăşeşti se separă şi rămîn în k-zul „M. V. Frunze”, avîndu-l de preşedinte pe Onisim Brăguţă, un excelent agronom şi talentat organizator, care în scurt timp a transformat această gospodărie în una fruntaşă, cu un înalt potenţial economic şi uman.
La începutul anilor şaizeci ai sec. XX şcoala din Jevreni se amplasa în cîteva clădiri auxiliare, împrăştiate care şi încotro. Cu sprijinul cîrmuirii k-zului, a întregului sat, a colectivului pedagogic în frunte cu directorul şcolii Valeriu I. Moraru, învăţător de istorie, a fost dusă la bun sfîrşit construcţia clădirii actuale a şcolii din localitate. Printre pedagogii şcolii medii, care au rămas în inimile absolvenţilor se numără Petru Ursu, Lidia Moraru, Petru Rotaru, Lidia Palii, Gheorghe Corovai, Veaceslav şi Maria Borş, Lidia Ciubotaru, Margareta Emilian, Mircea Znagoveanu ş. a. Numărul mare de absolvenţi, care au căpătat şi studii superioare, vorbeşte de înaltul profesionalism al colectivului pedagogic din Jevreni.
Cea mai mare bogăţie a satului sunt, totuşi, oamenii harnici, mîndri, care trăiesc cu demnitate pe acest meleag pitoresc. Fostul represat Valeriu I. Moraru din contul propriului timp a deschis în centrul satului un frumos muzeu al satului. Muzeul e amplasat în fosta clădire a cîrmuirii k-zului, care, de asemenea, a fost confiscată de la un fost represat. Exponatele muzeului au fost adunate timp de cîteva decenii de către elevii şcolii şi părinţii lor. Acest depozit de istorie locală a început să fie vizitat de elevi, săteni, turişti, oaspeţi ai satului. Soarta muzeului, însă, n-a fost să-i fie prielnică. Clădirea i-a fost restituită pînă la urmă adevăratului ei stăpîn, iar pentru transferarea muzeului nu s-a găsit o altă clădire. Păcat. Primăria în această problemă s-a dovedit a fi impotentă.
Cît privește subiectul muzeul satului Jevreni, actuala conducere a consiliului primăriei a aprobat Decizia nr.01-08 din 1 aprilie 2022 „Cu privire la inițierea înființării unui muzeu în satul Jevreni”.Responsabil pentru realizarea acestui proiect, conform Deciziei respective a fost usă pe umerii primarului Igor Rotari.Azi deja suntem în iulie 2026, dar respectarea deciziei din aprilie 2022 până ce n-a fost onorată și nici nu va fi, cum se spune, hârtia le suferă pe toate…
Cu toate acestea trebuie să menționăm, că aspectul general al satului a fost schimbat mult și spre bine, meritul incontestabil al consiliului primăriei și respectiv al primarului Igor Rotari.
Un rol important în viaţa economică şi socială a satului din trecut, îl au unităţile agricole şi industriale, conduse de către Pavel Burdilă, Ion Soltan și un oarecare Avram Măşcăuţean cu o producţie de carne şi mezeluri, care în cele din urmă s-a compromis în fața sătenilor și a satelor din jur, prin comportamentul său toxic, agresiv și plin de lăcomie.
Jevrinenii meu au avut de suferit alături de toate satele din Republica Moldova,trecând prin toate nedreptățile timpurilor noi: impozitelor mari, scumpirilor neîntemeiate, lichidarea de facto a serviciilor medicale și altele. Nu a scăpat satul nici de urgia numită Kovit 19.
Locuitorii mai în vârstă, cu siguranță își amintesc numărul mare al copiilor din satul nostru la grădiniță, școală, la competiții sportive, contribuția elevilor școlii medii la muncile agricole in kolhoz…a rămas doar o amintire…În prezent, numărul copiilor născuți în satul Jevreni s-a micșorat atât de mult, că a ajuns în poziția critică.
Cât privește statistica populației, și aici este situație critică. Dacă în anul 2008 numărul populației alcătuia 1055 de persoane, iar în 2014- 1419 oameni, apoi potrivit Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova din 2024 satul Jevreni avea doat 895 de locuitori.Cred că vă dați seama, că la ora actuală, adică în anul 2026, cu greu se vor aduna un număr sub cifra de 500 locuitori. Cu durere in suflet, trebuie să constatăm, că dacă evenimentele vor evalua în direcția acesta, localitatea va fi pe cale de dispariție și probabil că începutul va fi de la închiderea școlii, fiindcă este jalnic, când vezi cu câți elevi a rămas gimnaziul din sat…Este foarte trist, dar asta este realitatea!
Satul Jevreni pe parcursul istoriei a dat naștere a mai multe personalități: Teodor Anton Tatarovici, Ion Teodor Tatarovici, Parascovia Teodor Moraru, Valeriu, Maria și Nicolae Moraru, Lidia Andrei Moraru, Alexandru Moraru, Iacob Secară, Andrei Rotari, Ludmila Șchiopu, Veceaslav Țurcanu, Vladimir Borș, Ion Soltan, Ion Brînză, Ion Burdilă, Marian Znagovanu, Valeriu Sîrbu, Rodica Staver,Veceaslav Racu, Ion Soltan, Ludmila Racu etc.
În anul 2021 de sub tipar a apărut cartea„Școala din Jevreni- elixir de înțelepciune”semnată de Mircea Znagovanu, profesor de franceză, fost director de școală. Dacă omitem partea „istorică” a volumului, unde se pot depista mai multe erori (dar respectăm opinia autorului, fără dreptul de a interveni în text- Al.M) în ce privește adevărul istoric, scrisă în stil socialist, fără a se documenta din sursele de arhivă și publicațiile monografice, directe sau tangențiale la subiectul propus, cartea semnată de domnul Mircea Znagovanu este o carte necesară, o carte cu multe informații și fotografii rare.Autorul și-a propus un subiect necunoscut și și puțin valorificat până în prezent.
Deși despre satul Jevreni, Criuleni, despre școala din localitate, despre fostul muzeul de istorie a satului Jevreni au apărut pe parcursul timpului mai multe articole, totuși o lucrare de amploare, despre dezvoltarea procesului de instruire și educațional din instituția școlară Jevreni, despre toate promoțiile de elevi ale acestei școli, despre ajunsurile și problemele instituției, care au persistat de-a lungul timpului nu a fost până în prezent. Domnul Mircea Znagovanu vine în volum cu o enciclopedie intreagă a școlii din Jevreni: scute biografii ale cadrelor didactice, reușitele acestora, o minienciclopedie a absolvenților acestei școli, care au dus faima școlii departe de satul natal.
După cele relatate mai sus, oricum suntem datori să rămânem optimiști și cu Dumnezeu înainte! La Mulți Ani Jevreni! La mulți ani jevrineni!
Alexandru MORARU, istoric-arhivist, publicist, autor și editor a 18 volume de carte istorică și arhivistică
NOTĂ: În document se menționează, că „ocupanții germano-fasciști au adus orașului distrugeri importante”, fapt care parțial este o minciună. Este bine cunoscută metoda rusă, apoi sovietică, de a distruge totul după ei, dacă nu mai pot stăpâni aceste pământuri.În ajun de război(22 iunie 1941) sovieticii au distrus orașele Basarabiei, inclusiv Chișinăul, tot ce nu au putut fura, au dat foc sau aruncat in aer.Sunt sute de documente secrete in arhive la acest subiect…documentul se publică în limba originalului.
Alexandru Moraru
Motivul, pentru care am fost nevoit să scriu acest articol, a fost faptul, că autorul unei serii de emisiuni informative și analize din România, așa numita„Picătura de Adevăr”semnată de Cristi Giurgiuc, originar din Huși, cu domiciliul în Iași(cel puțin, acest lucru este menționat în pagina sa din rețelele de socializare, mai concret„Facebook”).
Dar nu este vorba de emisiunile propriu zise, ci de cele scrise pe pagina sa de facebook, în cazul dat în zilele de 15 și 17 mai curent, două comentarii pline de ură, dușmănie față de basarabeni, adică românii și locuitorii din Republica Moldova.
Este greu de crezut, că domnul Cristi Giurgiuc, cu studiile și actele în regulă, a pornit respectivul ciclul de emisiuni, ulterior numită„Picătura de adevăr”, devenind formator de opinie, fără a fi sponsorizat de o persoană sau structură politică sau economică cointeresată în dezbinarea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.De unde atâta ură și dușmănie?
E atât de greu de înțeles, că toți românii de pe ambele maluri ale Prutului, suntem manipulați din afară și de trădătorii locali și alogeni, ajunși prin fraudă la conducerea statului?
De altfel, cum a putut să scrie asemenea neadevăruri?
Mai întâi, rog stimatul nostru cititor, să facă cunoștință cu textele celor două comentarii menționate:
https://www.facebook.com/cristi.giurgiuc
15 mai 2026
DE CÂTE DOVEZI MAI AVEȚI NEVOIE, ca să vă dați seama că basarabenii sunt o nație in care nu poți avea încredere?
Le dăm curent si combustibil ieftini, le-am dat Pașapoarte ca să poată circula prin Europa, le construim drumuri si autostrăzi și ei ne trădează ori de câte ori au ocazia. In prostia si sărăcia lor sunt aroganți si ne privesc de sus.
Pentru o excursie gratuită au venit cu zecile de mii si ne-au falsificat alegerile.
Acum, și-au arătat din nou arama, au depunctat participanții din România.
Euroviziunea este un festival de cacat. Dar asta nu scuză atitudinea basarabenilor.
Noroc că nu a fost un eveniment important, care într-adevăr să ne rănească. Dacă ar fi avut ocazia, ar fi făcut-o.
Unii spun, că: “ăăă nu toți sunt la fel, că au fost influențați/manipulați… “
Dacă un om matur se lasă manipulat este ori prost, ori idiot. Prostia nu are scuze, are consecințe!
BASARABIA NU ESTE SI NU VA FI PARTE DIN ROMÂNIA!
Cei bătrâni, născuți înainte de 1938, când făceau parte din România, le dădeau copiilor numai nume rusești. După ce i-au ocupat rușii au început sa-si pună nume românești, ca: Ion, Grigore, Maria, etc…
Un neam de nimic!
* * *
17 mai 2026
CÂND GUNOAIELE ÎȘI ARATĂ FAȚA ADEVĂRATĂ…
Dacă mai era nevoie, basarabenii, si-au arătat adevărata față.
Festivalul Euroviziune este un gunoi. O rușine a ceea ce a fost odată, dar tocmai de aceea, cei care votează își arată mai mult preferințele politice decât impresia față de niște performanțe anoste și fără valoare.
Basarabenii ne-au depunctat. Mă doare in cur de părere lor, oricum sunt niște primitivi, needucutați, care știu numai să fure și să bea.
Grigore Vieru? A fost un unicat. Un giuvaier crescut pe o grămadă de gunoi. Se mai întâmplă astfel de minuni. Dar odată cu dispariția lui a rămas numai gunoiul.
Romanii, care se cred patrioți și visează la „România mare” sunt niște naivi. Poate acum vor deschide și ei ochii să vadă clar cu cine vor să se unească.
Nu avem nevoie de ei, de Basarabeni. Avem hoții noștri; și ne sunt destui. Să stea acolo peste Prut în sărăcia și înapoierea lor.
Nici măcar lui Putin nu-i trebuiesc.
https://www.facebook.com/cristi.giurgiuc
Cunoștințele în domeniul istoriei românilor ale domnului Cristi Giurgiuc sunt cel puțin foarte modeste.Citind asemenea afirmații veninoase, marii noștri înaintași Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Gheorghe Buzatu, Adrian Păunescu(basarabian) etc. s-ar întoarce în mormânt…Deși este în etate, nu ar strica să mai pună mâna pe carte de istorie națională, înainte de a face respectivele comentarii sau declarații!
Ați găsit țapul ispășitor în basarabeni?! Nerușinare absolută!
În 36 de ani ați pus țara pe butuci, de fapt la pământ, că și butucii i-ați dăruit Austriei!
*Nu basarabenii au ras toate pădurile românești și lemnul l-au dus la austrieci!
*Nu basarabenii a lichidat toate uzinele și fabricile românești pe care le-ați dat la„fier vechi”, gospodarilor!
*Nu basarabenii au lichidat flota românească!
*Nu basarabenii au ales drept primar al Bucureștiului o persoană neadecvată, dezorientată sub toate aspectele, care ulterior a fost„ales”Președintele României.
*Nu basarabenii au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2025!
*Nu basarabenii l-au împușcat pe președintele Nicolae Ceaușescu și soția sa în ziua de Crăciun!
*Nu basarabenii au furat coiful dacic (de aur) și l-au doruit străinilor!
*Nu basarabenii l-au arestat pe Conducătorul Statului și conducătorul Armatei Române și l-au predat dușmanului(caz nemaiîntâlnit în toată istoria universală)!
*Nu basarabenii au semnat legile antinaționale în Parlamentul României, iar când Vexler a rupt în plină ședință parlamentară colajul cu cele mai importante personalități ale României, toți aleșii poporului au tăcut ca eroii în iarbă !
*Nu basarabenii v-au lichidat agricultura, zootehnia; nu ei au dăruit străinilor gazele din Marea Neagră și aurul din Roșia Montană!
*Nu basarabenii l-au numit pe viață pe Mugur Isărescu- guvernator pe toți banii României!
*Nu basarabenii au dat rușilor Tezaurul României!
*Nu basarabenii au scos monumentul lui Mihai Viteazul și bustul lui Octavian Goga din spațiu public!
*Nu basarabenii au distrus complet imaginea României în plan internațional,Țara a ajuns de râsul lumii! Prin exemplul României, sistemul electoral a devenit o comedie, cel puțin europeană…
Formatorul de opinie nominalizat îi numește pe basarabeni gunoaie! Din toți basarabenii, acesta il recunoaște ca personalitate numai pe Grigore Vieru…
Probabil, că domnul Cristi Giurgiuc nu a auzit de: Alexe Mateevici, Adrian Păunescu, Ion și Doina Aldea Teodorovici, Dumitru Matcovschi, Nicolae Costin, Maria Bieșu, Eugen Doga, Petru Cărare, Nicolae Sulac, Nicolae Dabija, Emil Loteanu, Vladimir Curbet, Ion Druță, Ilie Ilașcu și mulți alți oameni de talie națională și internațională, o parte din care au avut de suferit, iar alții și-au pierdut viața pentru românism și dragoste de Țară.
O peroană cu o gândire analitică ar fi înțeles, că atât România, cât și Republica Moldova sunt pe mâinele a mai marilor lumii, pe mâinele nebunilor cu funcții înalte, care cu succes realizează procesul de lichidare politică, economică, științifică a României și de prosperare a corporațiilor străine…
Care-i motivul, că îi găsiți pe basarabeni vinovați în toate mizeriile, care se întâmplă in zilele de azi în România?
Nu știu la cine sunteți cu soldă, dar încetați a semăna ură antiromânească, că de dușmani nu ducem lipsă…nici noi, nici voi…Suntem un singur popor, o singură limbă, o singură istorie! Nu mai faceți comentarii lipsite de adevăr și sănătate!
Basarabia e România!
Alexandru Moraru, istoric-arhivist, publicist, nepotul senatorului Ion Moraru din Parlamentul României, arestat și ucis de sovietici
(despre istoricul arhivist Alexandru Moraru)
1.Ioan C.Popa„Destine frânte”, Editura Academiei Române, București,2014(pag.92 (anexa3) pag.290, 297, 332, 361
2. Valeriu Dulghieru„Istoria Integrală a Basarabiei”, Chișinău,2016, pag.344,386
3. Alexei Agachi„Istoria Mănăstirii Hâncu 1677-2010”, Editura„Pontos”,Chișinău,
2010, pag.9
4. Revista„Viața Basarabiei”, nr. 3, 2020, Vasile Fluturel„Cu Alexandru Moraru
Prin catacombele istoriei”, pag.131-134; Document„Inspecția mareșalului
Antonescu în Basarabia”, pag.117-130
5. Paul Goma„Săptămâna Roșie sau Basarabia și evreii”, Editura„Vicovia”, Bacău, 2009, pag. 315-329, „Cadrele bolșevicilor”.
6. Liviu Belîi„Neînfrântul”, Fundația„Draghiștea”, Chișinău, 2017„Simțeam atunci că zbor…”, pag.106-110
7.Tudor Țopa„Lumini de călăuză”, Fundația„Draghiștea”,Chișinău, 2019,pag.80
8.Mircea D. Znagovanu„Școala din Jevreni-elixir de înțelepciune”, Chișinău,2021
pag. 40, 41, 100, 101.
9.Enciclopedia„Localitățile Republicii Moldova”, vol.7, (H-Le), Fundația
„Draghiștea”, Chișinău, 2007, capitolul„Jevreni, raionul Criuleni, pag.576-583
10. Mariana Pagu„Ciuciuleni. Istorie a locului și a oamenilor lui”, Alexandru
Moraru- consultant științific, Chișinău, Editura„Prut Internațional”, 2013
11.Calendar Național, 2017, Chișinău, 2017, Biblioteca Națională a RM,
pag.361-362
12. Calendar Național, 2022, Chișinău, 2021, pag. 428-430
13. Victor Ladaniuc„Mai întîi și la-nceput…”Fundația„Draghiștea”, Chișinău,
2008, pag. 254- 271
14.Victor Ladaniuc„Împreună”, vol.1, Fundația„Draghiștea”,Chișinău, 2017,
pag.84-89; pag.253-264
15. Constantin Ciobanu, Mihai Ursu„Evoluția rețelei muzeale din Republica
Moldova”, Chișinău, 2014, pag.72-73
16.Alexandru Moraru„Dinastia Moraru.Documente și Materiale”, Chișinău, 2022
pag.72- 80
17.Tudor Țopa„În raza memoriei”, Fundația„Draghiștea” Chișinău, 2018,
pag.25-29
18. Retrăiri istorice în veacul XXI, 2016, vol.X, Editura RO.Cart, București,
2017, pag.563-574
19. Retrăiri istorice în veacul XXI, Editura RO CART, București, 2018,
Pag.429-464
20. Stela Cheptea, Gheorghe Buzatu„Convergențe istorice și geopolitice”, Casa
Editorială Demiurg, Iași, 2009, pag.327-344
21. Stela Cheptea, Horia Dumitrescu„In memoriam: Gheorghe Buzatu(1939-
2013) Editura„Tipo Moldova” Iași, 2014, pag.18
22.Racovăț de sub cetatea Sorocii, Editura„Iulian”, Chișinău, 2006, ed.24-45;46-48
(Document de arhivă pentru mintioșii, care cred în minciunile prezentate de propaganda sistemului antinațional, subordonat străinilor)
Inspecția Basarabiei de către Ion Antonescu
Numele mareșalului Ion Antonescu în ultimele două decenii este blamat cu cele mai mizerabile cuvinte, cum ar fi: fascist,criminal, antisemit etc. Aceste afirmații sunt aberații istorice și politice răspândite de „istoricii de curte” bine plătiți de rețeaua Soros, mulți din care au fost bursieri ai acestei organizații internaționale; acelaș lucru se referă și la jurnaliști, comentatori politici și economici, militari, oameni politici, în majoritate limitați, cel puțin de cunoașterea istoriei adevărate sau chiar proști, care în viața lor n-au citit o carte în afara manualelor școlare, nemai vorbind de documente de arhivă. Cu toate acestea, în societatea noastră, în care fiecare mediocru se consideră comentator politic, numai din motiv că a privit la televizor emisiuni sau filme„documentare”turnate la comandă și plătite de dușmanii românismului.
Să admitem că a fost fascist Antonescu, după războiul II mondial, criminalii de război au fost judecați prin procesul de la Nurnberg. De ce atunci mareșalul Antonescu n-a fost judecat? Credeți că atunci, autoritățile, inclusiv internaționale erau mai proaste,mai puțin informate decât actualii „comentatori” de trei parale?
Pentru a înțelege adevărul despre personalitatea bravului militar este de ajuns să citiți atent documentul de arhivă, depistat de mine în Arhiva Națională a RM și publicat în 3 volume de culegeri de documente, semnate de mine în diferiți ani și în Revista„Viața Basarabiei”nr.3 din 2020 despre inspecțiile mareșalului în Basarabia în perioada războiului. Sper să vă ajungă substanță cenușie, după ce citiți documentul important să înțelegeți cât de mult a iubit mareșalul Patria, Basarabia, poporul român, oamenii simpli, copiii Basarabiei…
Mareșalul Ion Antonescu a fost un Mare Bărbat al Neamului Românesc, Conducătorul Statului și cum a devenit tradiție istorică a fost trădat și omorât la fel cum s-a procedat cu mai mulți domnitori, oameni politici etc. Conducătorul, care apără interesele țării sale, automat devine țintă pentru vecinii lacomi, hrăpăreți și a structurilor internaționale, subordonate iudeomasonilor.
În Cartea de Aur a Neamului Românesc, alături de marii noştri voievozi şi ca urmaş demn al acestora, cu litere de foc şi sânge, stă scris numele eroului martir Ion Antonescu, marele nedreptăţit al istoriei noastre, care, prin jertfa lui supremă, a încercat şi a reuşit în mare parte să înalţe poporul şi patria română la rangul de cinste şi demnitate, care i se cuvine.
Alexandru Valeriu Moraru, istoric, arhivist, publicist
DOCUMENTUL DE ARHIVĂ:
A fost o poveste, a fost o poveste, deși televizată…Ultima emisiune la televiziunea moldovenească TVC s-a numit„Adio, TVC”. Era anul 1982, era finala ciclului televizat, care durase ceva timp. Nu era altceva decât un concurs televizat între echipele„tinerilor veseli și cutezători” dintre toate raioanele republicii. Pe tot parcursul echipa„Băieți de Dobă, Criuleni” s-a dovedit a fi una din cele mai bune, ca până la urmă s-a dovedit că este cea mai bună, ieșind in finală și plasându-se pe locul I.
Acest lucru nu a fost întâmplător, fiindcă conducerea raionului Criuleni, în persoana Prin-secretarului CR al PCM Dumitru Munteanu a depus un efort excepțional pentru ca echipa Criulenilor să nu dea cinstea pe rușine. Cum se spune a luat toate măsurile pentru a atinge acest scop. Deși ținea sub control personal acest subiect, a împuternicit prin responsabilitate pe secretarul III al CR al PCM Anatolie Prodan și șefa secției cultură, regretata Parascovia Munteanu. S-a făcut o selecție riguroasă pentru fiecare viitor membru al echipei, din câte s-a dovedit selecția s-a dovedit a fi reușită. Era nevoie de un mentor, un om care să pregătească un program- scenariu, să împartă rolurile fiecărui băiat de dobă…
Cred că era cea mai dificilă problemă de găsit. La acest capitol, soluția a găsit-o domnul Dumitru Munteanu, l-a convins pe cumătrul său, marele umorist, actor și scriitor Gheorghe Urschi. A muncit cu echipa zile și nopți, deseore din respectiva cauză avea chiar neplăceri în familie, dar mereu ne-a orientat spre victoria dicesivă: lucra cu fiecare în parte, lucra cu echipa în întregime. Am învățat multe de la Regele Umorului Moldovenesc Gheorghe Urschi.
În istoria dezvoltării culturii raionului Criuleni, participarea echipei din Criuleni și devenită laureată al concursului televizat TVC a devenit o pagină glorioasă sub toate aspectele. De atunci au trecut 44 de ani, i-am pierdut pe minunații Andrei Ciorbă și Sergiu Roraru…poate și pe alții. Normal ar fi fost să ținem legătură, doar am fost o echipă minunată, victorioasă, dar cu regret, ne-am spulberat prin lume…ar fi fost normal, să ne intâlnim măcar odată pe ani, să ne aducem aminte de anii tinereții, de momentele pline de umor și haz, fiindcă viața e mai scurtă decât noi credem. Totul e în voia Domnului!
Am păstrat aceste poze atâțea ani și în cele din urmă am decis să le public, inclusiv ecusonul echipei. Imaginile erau negru-alb, grație prietenului și colegului de echipă domnului Iurie Cumpătă, cunoscut profesor la Școala de Arte din Criuleni, dar și un excelent fotograf, care a prelucrat pozele respective și le-a dar culoarea vie naturală, fapt pentru care-i aducem mulțumiri.
Sunt multe de spus, poate voi mai găsi ceva timp și voi reveni la acest subiect plăcut și interesant.
Alexandru MORARU, membru al echipei„Băieți de Dobă, Criuleni”, istoric, arhivist și publicist
ALEXANDRU MORARU BLOG 