https://en.wikipedia.org/wiki/File:Sofja_Wassiljewna_Kowalewskaja_1.jpg–

– Pe 15 ianuarie, în Moscova, Rusia, se naşte SOFIA VASILIEVNA KOVALEVSKAYA (1850 – 1891), viitor matematician de seamă. Părinţii ei sunt Vasily Korvin-Krukovsky, general de artilerie, şi Yelizaveta Shubert, reprezentanţi ai nobilimii ruse bine educate. Sofia învăţă acasă cu tutori şi guvernante, locuind mai întâi la Palabino, moşia Krukovsky, apoi în St. Petersburg, însoţind cercul social al familiei, care îl include şi pe Dostoevsky. Este atrasă de matematică la o vârstă foarte fragedă. La 11 ani, pereţii camerei sale sunt tapetaţi cu pagini din cursurile de analiză integrală şi diferenţială ale lui Mikhail Ostrogradski (1801-1862. Astăzi, Universitatea națională din Kremenchuck și strada din provincia Poltava, acum în centrul Ucrainei, unde s-a născut pe 24 septembrie 1801 și a murit la 60 de ani Ostrogradski, îi poartă numele. În anul 2001, Banca Națională a Ucrainei a emis o monedă comemorativă de 2 hryvne cu chipul său.)

Privind aceste pagini de pereții camerei sale, Sofia își dă seama că despre câteva dintre cele scrise acolo a auzit de la unchiul ei, Pyotr Vasilievich Krukovsky, care avea un mare respect pentru matematică. Studiindu-le atent, începe să înţeleagă calculul. Dar sub îndrumarea tutorelui său, Y. I. Malevich, primește primele cunoştinţe adevărate de matematică şi, aşa cum va spune ea mai târziu, „Am început să simt pentru matematica mea o atracţie aşa de mare, încât am început să-mi neglijez celelalte studii.” Tatăl ei a hotărăște să-i oprească lecţiile de matematică, dar Sofia împrumută o copie a „Algebrei” lui Bourdeu, pe care o citește noaptea, atunci când restul familiei doarme. Peste un an, un vecin, profesorul Tyrtov, vine la familia ei cu un manual de fizică pe care îl scrisese, şi Sofia încearcă să-l citească. Nu înţelege formulele trigonometrice şi se străduiește să şi le explice. Tyrtov realizează că în lucrul ei cu conceptul de sinus a folosit aceeaşi metodă care fusese descoperită istoric, şi a încercat să-l convingă pe tatăl ei că trebuie încurajată în studiul matematicii. Acesta i-a permis însă abia câţiva ani mai târziu să ia lecţii particulare de matematică. Însă pentru a putea călători în străinătate ca să beneficieze de o educaţie superioară, Sofia este obligată să se căsătorească (Tatăl ei nu i-ar fi permis să părăsească casa ca să studieze la universitate, iar femeile din Rusia nu puteau trăi departe de familiile lor fără permisul scris al tatălui sau al soţului). Astfel, la vârsta de 18 ani, se căsătorește convenţional cu Vladimir Kovalevski, un tânăr paleontolog. Căsătoria i-a cauzat multe probleme şi în cei cincisprezece ani cât a durat, a fost o sursă continuă de regrete, disperare şi tensiuni, puterea de concentrare scăzându-i din cauza deselor certuri conjugale. În 1869 călătorește la Heidelberg ca să studieze matematica şi ştiinţele naturale, dar descoperă că femeile nu se pot înscrie la universitate. În cele din urmă, obţine permisiunea de la fiecare autoritate universitară şi studiază la Universitatea din Heidelberg trei semestre, atrăgând imediat atenţia profesorilor ei cu abilitatea matematică ieşită din comun. Profesorul Leo Königsberger (1837-1921), eminentul chimist Gustav Kirchhoff (1824-1877) și alți profesori sunt extaziaţi de talentata lor studentă şi vorbesc despre ea ca despre un fenomen extraordinar. În 1871, se mută la Berlin, ca să studieze cu Karl Weierstrass (1815-1897), profesorul lui Königsberger. În ciuda eforturilor depuse de Weierstrass şi colegii săi ca ea să participe la cursurile universității, senatul refuză să permită. În mod ironic, acest fapt o ajută, fiindcă, timp de patru ani, Weierstrass o pregătește în particular. Până în 1874, Sofia scrie trei articole pe care profesorul Weierstrass le consideră demne de obţinerea doctoratului în matematică. Primul dintre aceste articole se numește „Partial differential equations, Abelian integrals and Saturn’s Rings” (Ecuaţii cu derivate parţiale, integrale abeliene şi inelele lui Saturn) şi e publicat în Jurnalul lui Crelle în 1875. În 1874, Sofia îşi ia doctoratul, summa cum laude, la Universitatea din Göttingen, dar, în ciuda acestui fapt şi a puternicelor scrisori de recomandare de la Weierstrass, nu reuşește să obţină un post universitar. De vină era un complex de motive, dar principalul era faptul că e femeie. Timp de şase ani, nu se mai ocupă de cercetare şi nici nu mai răspunde la scrisorile lui Weierstrass. E tristă din cauză că cea mai bună slujbă care i se oferea era să predea matematica elementară la o şcoală de fete şi remarcă în acest sens: „Din păcate, sunt slabă la tabla înmulţirii.” În 1878, naște o fetiţă, dar începând cu anul 1880 se întoarce la cercetarea matematică. În 1882 începe să studieze refracţia luminii şi scrie trei articole pe această temă. În 1916, Vito Voltera (1860-1940) descoperă că Sofia făcuse aceeaşi greşeală ca şi Gabriel Lamé (1795-1840), pe ale cărui rezultate se bazau aceste articole, deşi a punctat multe altele pe care acesta le făcuse în prezentarea problemei. Primul dintre aceste articole este totuşi de valoare, pentru că în el se regăseşte o expunere a teoriei lui Weierstrass pentru integrarea anumitor ecuaţii cu derivate parţiale.

În primăvara anului 1883, Vladimir, de care se despărţise cu doi ani în urmă, se sinucide. După şocul iniţial, Sofia se cufundă în cercetarea matematică, în încercarea de a scăpa de sentimentele de vinovăţie. Cu ajutorul lui Gosta Mittag-Leffler (1846-1927), care a înlăturat orice opoziţie în numirea ei la Stockholm, obţine aici un post de conferenţiar particular și începe să lectureze la sfârşitul anului 1884, fiind numită pe timp de cinci ani. În iunie 1889,  devine prima femeie, de la fiziciana Laura Bassi (1711-1788) şi Maria Gaetana Agnesi (1718-1799), care ocupă o catedră de știință în universităţile europene. În aceşti ani, se ocupă de ceea ce mulţi consideră cele mai importante rezultate din cercetarea științifică obţinute de ea. Predă cursuri pe cele mai noi teme din analiza matematică şi se ocupă şi de editarea noii reviste Acta Mathematica (înființată de Gösta Mittag-Leffler în1882 și publicată de Institutul de cercetare matematică Mittag-Leffler, aparținând Academiei Regale Suedeze de Științe). Ține legătura cu matematicienii din Paris şi Berlin şi ia parte la organizarea conferinţelor internaţionale. Statutul ei social atrage atenţia societăţii şi Sofia reîncepe să scrie. În 1886, Academia Franceză de Ştiinţe anunţă subiectul pentru Premiul Borodin, acordat pentru cea mai bună soluție la o problemă de matematică importantă. Kovalevskaya câştigă acest premiu cu articolul „Mémoire sur un cas particulier du problème de le rotation d’un corps pesant autour d’un point fixe, ou l’intégration s’effectue à l’aide des fonctions ultra-elliptiques du temps” (Memoriu asupra unui caz particular al problemei rotirii unui corp greu în jurul unui punct fix, unde integrarea se face cu ajutorul funcţiilor ultraeliptice ale timpului). Ca recunoaştere a strălucirii acestei lucrări, premiul în bani este mărit de la 3000 la 5000 de franci. Cercetarea următoare în acest domeniu îi aduce un premiu din partea Academiei de Ştiinţe Suedeze, în 1889, şi tot în acest an, la iniţiativa lui Pafnuty Chebyshev (1821-1894), este aleasă membru corespondent al Academiei Imperiale de Ştiinţe. Deşi guvernul ţarist îi refuzase în repetate rânduri un post universitar în ţara natală, regulile de la Academia Imperială de Ştiinţe au fost schimbate ca să permită alegerea unei femei ca membru. Ultimul său articol publicat a fost unul scurt, „Sur un théorème de M. Bruns” (Despre o teoremă a lui M. Bruns), în care a dat o demonstraţie mai simplă la teorema lui Bruns (Heinrich, 1848-1919) despre o proprietate a funcţiei potenţiale a unui corp omogen. În 1891, în apogeul creaţiei matematice şi al recunoaşterii, Sofia Kovalevskaya încetează din viaţă pe 10 februarie 1891, în Stockholm, din cauza unei gripe care s-a complicat cu pneumonie.

https://mathshistory.st-andrews.ac.uk/Biographies/Kovalevskaya/

https://en.wikipedia.org/wiki/Mikhail_Ostrogradsky

https://en.wikipedia.org/wiki/Laura_Bassi

https://en.wikipedia.org/wiki/Acta_Mathematica

e aici: https://marianafulger.wordpress.com/. Am schimbat numele Zuzexewey cu numele meu, Mariana Fulger, și vreau să fie acolo tot ce am postat, păstrând vechiul nume pentru un alt (adică acesta) loc de postat! Mulțumesc mult pentru lectură și respectarea dreptului de autor pe amândouă. Mult bine tuturor.

Fiecare om trăiește și doarme pe scara întrebărilor sale.

____ .

Fiecare om doarme în camera conștiinței lui..

____ .

Câți pași, atâtea trepte.. Câte brațe, atâtea drumuri spre lumină..

____ .

Succesul e drumul. Curajul e poarta..

____ .

Timpul – un ajuns cu care tot ajung, un plecat cu care tot plec.

____ .

Timpul – o cameră în care-mi măsor pașii continuu; o stație în care vin și din care plec fără odihnă cât am viață..

____ .

 Timpul – aceste porți prin care trec încă precum un țânc mereu cu soarele în piept; aceste ferestre și uși pe care le deschid ca să ascult infinitul.. Timpul – fundalul de tăcere pe care se scrie vibrând poetic și nepoetic existența.

____ .

Timpul – un călător care nu spune de unde vine și unde merge, doar ne duce cu el.

____ .

Trăim cu speranța că n-am trăit în zadar..

____ .

Mâine – o amânare și o speranță.

____ .

Prea mult nu e niciodată când e vorba de speranță..

____ .

Singurătatea – un oraș care poate să fie gol de viață, dacă nu ai un suflet, o inimă și o minte de soldat și poet..

____ .

Ce e tinerețea? Un cuvânt, o rostire – ai spus, a trecut…

Ce e copilăria? Un mers vioi de izvor spre fluviu și ocean.. O stare care nu ne părăsește indiferent de vârstă.

____ .

În oglinda minciunii ești totdeauna strâmb.

____ .

O țară e o casă pentru toți cetățenii care înțeleg limba vorbită de ea..

____ .

N-ai noroc să fii un om de onoare? Străduiește-te să devii unul!

____ .

Ochiul norocului pe umărul vântului…

____ .

Când visez cartografiez speranța.

____ .

A visa stă oare în puterea naturii? E natura cel mai mare visător?..

____ .

Ce e sufletul altceva decât flacăra care transformă continuu și duce materia prin viață?

____ .

Unde natura are casă, are și omul viață. Unde natura face grădină, are și omul speranță..

____ .

Singurătatea ca și tristețea, dacă o ții strâns de mână. doare …

____ .

Ce e durerea altceva decât strigăt al sulfetului în fața neputinței și a morții?

____ .

Fiecare ființă e un chip al Naturii.

____ .

Un nasture e viaţa şi nu l-a prins fuiorul – faţa 1: Binele. faţa 2: Răul. Care e oglinda? Care privitorul?!
____ .

Omul e singura fiinţă cu simţul posesiunii foarte uşor exacerbabil…
____ .

În general, nu există nenoroc în viață, doar ai găsit zid unde sperai să găsești ușă. Dacă nu poți trece mai departe, fă o fisură în el cumva și privește înăuntru un timp. Dacă merită să intri, cioplește ușă…
____ .

Cu o singură inimă poţi să hrăneşti toată populaţia planetei. Condiţia e ca inima să nu fie de piatră.
____ .

Lucrurile au o cuminţenie supărătoare uneori.
____ .

Viaţă – grăbeşte-te s-o trăieşti înainte să se întunece..
____ .

Libertatea ţinută în frâu e un infinit care clocotește într-o clipă.
____ .

Binecuvântată această clipă în care existăm!
____ .

Aş vrea să am liniştea clipei închise într-un strop de apă… când mă voi sparge, voi lua infinitul de la capăt…
____ .

Gândeşte bine despre toţi oamenii şi vei simţi nevoia să zâmbeşti mai des.
____ .

Gândeşte bine despre toţi oamenii şi vei simţi cum te toropeşte somnul!…
____ .

Când aripa ţi se frânge, zboară, cerul e la fel de înalt sau de lat, de profund şi cu aripile tăiate, pasăre purtând în ochi imaginea celeilalte margini de zare. Condiţia esenţială pentru un zbor de durată este dorinţa de zbor, speranţa că vei ajunge, şi pentru tine, îndrăgostitule, şi pentru tine, omule de orice suflet, şi pentru tine, savantule.
____ .

Iubirea, dacă ştii s-o duci în tine, e opisul de liberă trecere spre veşnicie.
____ .

Iubesc o singură tăcere dincolo de raţiune, acel suflet care arde în mine şi nu e al meu, dar ştiu că e.
____ .

Oh, trecătoare clipă, câtă viaţă se scurge în această fântână a împlinirilor-neîmplinirilor, cât infinit în ochii speranţelor!…
____ .

Dragostea uneşte sufletele indiferent câte spaţii le despart.
____ .

Lumea – acest (ne)înţeles universal, accesibil cât un grăunte de lumină sau/şi întuneric. Am întrebat unde merge – au răspuns mormintele agitând deasupra continente de viaţă.
____ .

Strâng crâmpeie de timp din cadrane de ceasuri. Sunt colecţionar de trecut.
____ .

Nu e aşteptare mai frumoasă ca răsăritul şi totuşi vom uita de fiecare dată prinşi în iureşul existenţei…
____ .

Destinul – ceea ce subconştientul împarte cu începutul (Dumnezeu) fără să lase loc de interpretări.
____ .

Suferinţa de ieri e subiect de meditaţie, dar nu poate fi ceea ce doresc să trăiesc mâine. De aceea astăzi am sufletul plin de bucurie.
____ .

Demnitatea unui om stă în primul rând în felul în care ştie să trăiască o existenţă superioară în condiţiile materiale pe care şi le poate permite.
____ .

Omul nu are aripi, dar la ce i-ar mai trebui, dacă ştie să zboare şi fără ele nemărginiri?
____ .

A dărui e nevoia noastră de a simţi bucuria în ochii celuilalt. Poate că nimic nu e mai bine primit de suflet decât stropul de fericire dăruit nu primit. Sunt multe feluri de a dărui iubire, speranţă, dar unul singur prin care exprimi tot: sinceritatea trăirii.
____ .

Cuvântul – cine nu-l ştie imită natura. Cine-l ştie se imită pe sine sau pe altul, adică natura.
____ .

Doar amintirile şi tăcerile ne mai adâncesc uneori în cuvânt şi el ne cerne, gingăşie şi albastru, şi speranţă, peste lume.
____ .

Prinde-mă de degetul cel mic şi strânge-mi toate degetele, toată mâna, tot corpul într-un singur şi etern sărut.
____ .

Râsul este modul în care ne exprimăm fericirea, dar şi una dintre cele mai (ne)fericite căi de a-i face pe alţii nenorociţi!
____ .

Trist este omul care nu ştie să trăiască. Pentru el viaţa este o moarte continuă. Dar fericit este cel care speră și se bucură în orice zi.
____ .

Fiecare suflet are poezia lui, nedumeririle, mirările lui, filozofia lui despre tot ce-l înconjoară. Îşi trăieşte miracolul în spaţiul în formă de măr ce i-a fost dat de Creator. Când nu se mai încape pe sine de mirări, de lacrimi, scrie, pictează, dăltuieşte piatra dură, cântă…
____ .

Opriţi timpul, viaţa nu lăsaţi să mai alerge! Destin grăbit, mă duci şi mă duci; unde vrei să ajung?
____ .

Vinovată sunt de toate – şi de bune, şi de rele, vinovată de tăcere şi de dorurile mele, vinovată de speranţe, vinovată de iubire, de durere vinovată, vinovată de-amăgire. Vinovată scriu poeme, vinovată de iubire, vinovată de-aşteptare, vinovată cad din ceruri, vinovată de visare. Vinovată merg prin viaţă, vinovată prin uitare. Vinovată sunt de toate – şi de timp, şi de concluzii, vinovată de iluzii, vinovată sunt de moarte, vi-no-va-tă de teamă şi de împlinirile toate, vinovată de cuvinte inima mea te mai cheamă…
____ .

Urlă lupii la margini de drum, scârţâie acoperişuri şi ramuri sub omăt greu, dar nu sunt ierni atât de grele să se aştearnă între noi. Sunt sufletul care te caută. Eşti inima care mă cunoaşte acum şi etern…
____ .

Moartea – un hău dens, negru, după perdeaua firavă de speranţă care creează în partea dinspre naştere încă iluzia realului.
____ .

Moartea – inerţia existenţei adusă la paroxism.
____ .

Acceptarea morţii e un drum firesc al conştiinţei. Dorinţa de a trăi, firescul conştiinţei, materia-energii la nivel superior.
____ .

Întuneric este înaintea şi în spatele multor adevăruri. Realitatea e (uneori) un perete de sticlă la care nu ajunge nicio rază.
____ .

Dacă aş şti de ce mă întorc, nimeni nu şterge tot, nimeni nu îngroapă fără să încapă în acel regres o infinit de mică speranţă că rădăcinile răzbat piatra, înmugurind sângerânde treceri în care iarba îşi pleacă grumazul lângă gleznă sau doar umbra dusă de talazuri un pic mai aproape creşte ziua în care carnea îşi trădează neîntinata sete de absolut.
____ .

Săraci în lumea asta mare…, singuri, atât de singuri uneori, dar veseli fără frontiere, cine să ne oprească sufletele când poeme cerne lumina în fiecare fir de azi, arpegii pe care se întoarce acasă în noi parcă însuşi primul element(?)…
____ .

Suntem oameni – poate ultimele sensuri, poate începutul – iluzia unicei speranţe – viaţa.
____ .

Oamenii – ai crede că sunt stânci, unii înadins să te-mpiedice, alţii să te-ajute să urci… îi iubeşti, îi cerţi, îi alungi… când îi cauţi, s-au întors în tăcerea pietrei…
____ .

Bătrânii sunt oameni care nu mai încearcă să schimbe istoriile – evident, cei care au îmbătrânit încercând să schimbe ceva…
____ .

Sufletul are inteligenţă proprie, ori poate că doar el are inteligenţă.
____ .

Pe palma ta am scris toate poemele luminii. Să nu te mire dacă o vor săruta toţi fluturii de rouă…
____ .

____ .
Poate că sunt doar trupul de lut care umblă ca un pelerin prin întâmplări şi neîntâmplate tărâmuri… mă percep însă o masă materială mică înăuntrul căreia şi în afară se ondulează energii precum apa lacului într-o zi de primăvară sau aerul între pereţii iluzorii ai existenţialului.
____ .

Dă mâna… Câte ramuri, câte ramuri se desfac, muguri roz, muguri albi, galbeni, violet, amenţi şi flori mari de lumină.
____ .

Inimii îi poţi spune să mai stea când vrea să moară, o poţi certa când aleargă nebună de bucurie sau se strânge de teamă sau durere, îi poţi mulţumi pentru viaţă, îi poţi spune chiar şi de câte ori să bată într-un minut, însă nu-i poţi spune pe cine să iubească şi cât.
____ .

Sunt clipe de fericire ce par mai încăpătoare decât o viaţă. Sunt şi clipe de durere la fel de încăpătoare.
____ .

A iubi – a creşte în tine fiinţa celuilalt suflet.
____ .

Din nimic a izvorât totul şi dacă e norocul vieţii, nu se va întoarce curând acolo.
____ .

Sunt om şi am în mine cuvântul şi tăcerea.
____ .

Universul e acolo unde Existenţa se scrie pe sine din nimic şi după ce informaţia se şterge, se reface din energia ce-a rămas în sine.
____ .

Te ştiu – îmi creşti în fiecare gând un înger şi un trandafir. Am cea mai frumoasă grădină de vise şi cel mai aglomerat cer.
____ .

Ce e dincolo de mine? Cine plânge la celălalt capăt al zilei? Doamne, unde e lumina? Ce-am făcut cu ea?
____ .

A gândi – schimbare care începe şi se continuă în noi. Schimbare continuă, adaptare e totul.
____ .

Războaiele, epidemiile, molimele, în felul lor condamnat de oamenii buni, au rolul de echilibru al vieţii pentru existenţa vieţii. Orice specie s-ar dezvolta necontrolat ar crea dezechilibre grave. Ar putea fi evitate însă, dacă nu eugenie s-ar face şi înarmare nucleară, ci control ştiinţific al sănătăţii şi înmulţirii populaţiei – controlul numărului de naşteri în mod echitabil la nivel mondial pe perioade care ridică probleme de siguranţă.
____ .

Atunci când omenirea va fi aproape de sfârşitul miracolului existenţei, aţi dori să fiţi ultimul sau penultimul pe pământ?
____ .

Omul care asupreşte om e mult inferior acestuia, tuturor asupriţilor.
____ .

…Un visător… dansa în ploile dintre mările de întâmplări ale vieţii… vezi, Doamne?!, striga… aceasta e femeia mea… desfăcea atunci pumnul în care ţinea o fotografie şi o ridica spre cer ca şi cum era acolo… şi ea râdea… şi toţi picurii dimineţii şi ai cerului… Sunt tu… întoarce-te, a strigat după ce vântul a desprins fotografia şi a purtat-o în spirale spre zare…
____ .

Oamenii moştenesc, într-un fel, paşii lui Dumnezeu. M-a oprit drumul deunăzi. E al meu, a spus. Ce e al tău? Albastrul… verdele… Primăverile ştiu?… Toamnele?… Ramurile cireşului, văpăi ale albului… Nu vreau să m-apropii… ar putea să dispară ca o grădină prea curată într-un suflet nebun…
____ .

Lumea e un spaţiu care se creează din el, în el închizându-se ca-ntr-un inel, gol pe dinăuntru, gol în afară – o dungă firavă de realitate ce cuprinde tot…
____ .

Cât de scurt pare drumul, cât de amplă mirarea în faţa, înăuntrul şi înafara atâtor frumuseţi ce se găsesc doar aici, acum, în viaţă… şi nu pot, nu ştiu să mă despart de aceste clipe dăruite, cu bunătate, de un Dumnezeu pe care nu ştiu să-l înţeleg, nu ştiu să-l neg… E ca şi cum pe râu ar pluti un râu, din timp în timp, aducându-ne veşti de departe, de foarte departe… O linie ce se suprapune sieşi şi se completează infinit…
____ .

Fiecare pas făcut în viaţă e o uşă deschisă spre moarte. Fiecare dorinţă de a fi, o şansă din infinitul de şanse şi neşanse de a face altul, alţii…
____ .

Singurătatea omului de ştiinţă – spaţiul de linişte exterioară în care răsună profund neliniştea căutătorului…
____ .

Realitatea e un joc al imaginaţiei, totdeauna un pic altfel, un pic întors spre rotirea acelor magnetice ale ceasurilor codului genetic al fiecăruia, spre prea adânc pentru ochiul obişnuit să perceapă margini…
____ .

Nu mi-e foame de uimirea lutului, ascult rezonanţele tăcerii, paşii sufletului, cronologia întâmplărilor conştiinţei omenirii, vioara la care cântă destinul şi nimic nu doare în afara perplexităţii existenţei la chemările clipelor de mâine ce străbat în surdină ochiul deschis înăuntru.
____ .

Principala noastră problemă de cunoaştere e neînţelegerea realităţii existenţei unui element într-o stare apriorică vieţii – poate o particulă energie, materie-energie sau neutră – din care să fi pornit la un moment dat un fluviu de elemente cu masa 1 sau mai mică, mult mai mică, şi energii lianţi şi dizolvanţi care să ardă în globuri imense de lumină sau să circule printre ele, producând şansele şi condiţiile apariţiei cuiva care să se întrebe cândva cum, de unde, până când… Principala problemă a omului, ca animal care are nevoie de hrană, apă, casă şi spaţiu de desfăşurare, este însuşi spaţiul acesta care nu se reface atât de repede cât i-ar trebui lui pentru lăcomia lui şi, nu în ultimă instanţă, finitatea lui.
____ .

Visul e partea noastră cealaltă care ne creează şi ne susţine realul şi care nu se îndepărtează de noi nici atunci când o silim, ca pe un proscris sau ca pe un animal murdar, să se ascundă în catacombele existenţialului.
____ .

Alergăm după fericire precum canidele în jurul cozii, orbiţi de căutare, nevăzând că e, de fapt, la un pas de noi, un grăunte de lut care străluceşte precum stelele.
____ .

Înţelept e cel care ştie să asculte înainte de a se considera superior celor pe care-i ascultă.
____ .

Unii oameni chiar se simt bine ducându-şi lanţurile robiei, şi dacă le-ai agăţa muntele să-l tragă după ei, s-ar supune…, întărind astfel credinţa unora că oamenii s-au născut unii să fie stăpâni, alţii ignoranţi, sclavi.
____ .

Când încetez să mă gândesc la tine, încetez să trăiesc.
____ .

Viaţa e un drum pe care numai cine nu vrea nu găseşte ceva de care să se minuneze un timp.
____ .

Când ne certăm copiii şi îi urâm chiar că nu ne ascultă, ne gândim o secundă că o vorbă bună rostită la timp şi cu răbdare şi înţelepciune ar fi scutit zile, ani de tensiuni nervoase şi lacrimi (inutile)?
____ .

În iubire, poate că cel mai mult contează gesturile mici pe care le facem, aşa cum copilul caută o floare de câmp şi o ascunde în pumnu-i micuţ să nu vezi când ţi-o prinde în păr sau te atinge, când nu ştii, dintr-un gest firesc de duioşie că eşti pentru el.
____ .

Omul – un pas, un gând… şi drumul a tot crescut. Alt om, al gând…
____ .

Viaţa e singurul loc în care se poate spera şi trăi fericire. Restul e imaginaţie.
____ .

Naşterea – am venit în viaţă să-i înţeleg neîntoarcerea.
____ .

E o influenţă continuă şi reciprocă între subiectul care raţionează în anumite condiţii şi elementele care-i creează acel cadru.
____ .

A deveni, devenire – nevoia spiritului de a fi, pe o scară valorică imaginară, ceea ce n-a fost şi doreşte, dintr-un început fără concret absolut, altui drum început.
____ .

Dragostea are un infinit de chipuri – doar unul în clipa ce-a trecut mi-a fost oglindă, şi-n clipa care trece, şi-n toate celelalte, însoţind destinul.
____ .

Dimensiunea sufletului e înăuntrul spaţiului în care-şi găseşte cuibul. Spaţiul în care-mi clădesc eu cuibul e imens. Îngâmfata de mine – ce albastre-mi scriu aripile, trilul…
____ .

Copiii – sufletele noastre mergând înaintea noastră către mâine.
____ .

Noi nu suntem precum frunzele şi florile sau poate că ceva din tine şi ceva din mine spun în fiecare clipă: ne vom topi în ţărână după ce lumina soarelui se va fi dospit în noi, jertfă inutilă zilei…
____ .

Iubim ce ne creşte în suflet şi nu e al nostru – uneori, ura, indiferenţa.
____ .

Uneori, merg la întâmplare printre destine – destinul omului, al arborelui, al câinelui, păsării, fluturelui, ierbii, ploii… din toate culeg poezia…
____ .

Sufletele au nevoie de trup ca să existe, dar parcă mai mult de suflete.
____ .

Firescul face fiecare clipă unică. Preconceptele ne îngreuiază viaţa zadarnic.
____ .

Să nu te pierd, să nu ne pierdem, îţi spun. Mă priveşti cu reţinere, un fel de tristeţe, ca şi cum ai şti dinainte că mâine sau chiar azi nu va mai fi posibil să mergem împreună, tu şi eu – minte şi om.
____ .

Atunci când iubirea a murit, înmormânteaz-o! Altfel, vei trãi tot restul vieţii lângă un cadavru.
____ .

Minutul ce-a trecut e averea pe care am pierdut-o azi la bursa vieţii. Minutul ce va veni – averea care mi se promite.
____ .

Acum este totdeauna momentului care tocmai a trecut.
____ .

Vine un timp al însingurării pentru oricine. Vine un timp al plecării din orice loc, din orice funcţie şi poziţie socială.
____ .

Întâmplările vieții noastre – file din cartea viitorului, răsfoite una câte una ori la grămadă…
____ .

Şopteşte-mi ceva, dar atât de încet încât să te aud doar cu sufletul.
____ .

Straniile amintiri ale fiinţei mele ancestrale, imposibilele amintiri ale fiinţei mele viitoare – un om călătorind din preistorie spre eternitate.
____ .

Mi-am prins sufletul în cozi şi le-am lăsat înadins să-mi fluture în vânt. Prinde-mă cât mai poţi, mâine s-ar putea să fiu abur; vântul mă va purta suflet departe.
____ .

Omul – o alegorie a spiritului.
____ .

Întinderea spaţiului în care exist nu ţine de dimensiunile lui fizice.
____ .

S-a gândit cineva să înfiinţeze o bancă de date cu lucrurile pe care le căutăm peste ani şi habar nu avem unde le-am pus? Dar cu sentimentele şi vieţile despre care am uitat?
____ .

Atunci când eşti fericit, faci Universul să se extindă mult mai repede… Pentru că și el crește odată cu inima!
____ .

Senin e cerul dimineţii când ai dormit în casa fericirii.
____ .

Cât de asemănători sunt oamenii şi totuşi cât de diferiţi…
____ .

Priveşte sufletul trupul şi spune: Parcă îl ştiu de undeva… Se uită trupul la suflet şi spune: Iartă-mă!
____ .

Dreptatea nu mulţumeşte pe toată lumea în acelaşi timp şi nici în aceeaşi măsură.
____ .

Adevărul ca şi realitatea, conţine o doză mare de imaginaţie; în unele cazuri, de lipsă de imaginaţie.
____ .

Sufletul e un visător singuratic rătăcind printre iluzii.
____ .

Dacă-mi voi alipi ramurile de aer trunchiul tău, ai să mă cerţi? Dacă-mi voi culca sufletul în sufletul tău, ai să poţi duce această povară? Dacă-mi voi scrie inima în raza aceasta de pe pieptul tău, vei trăi pentru amândoi?
____ .

Repetiţia e acceptabilă la bâlbâit, dar foarte enervantă la ceilalţi oameni…
____ .

Poate că vina mea cea mai mare este că am înţeles prea târziu ce e fericirea, dar cu câtă fericire port această vină…
____ .

Poveştile vieţii sunt în mare parte poveşti.
____ .

Filosofia este una dintre ştiinţele de a folosi enunţuri complicate pentru a explica noţiuni simple.
____ .

Adevărul nu este şi nu va fi niciodată unic şi nici perfect logic.
____ .

Cine s-a trezit cu gândul că trăieşte degeaba a pierdut o noapte în zadar.
____ .

Obişnuinţa e mai durabilă decât dragostea.
____ .

Înţelepciunea ţine mai mult de suflet decât de raţiune, dacă stăm să ne gândim bine.
____ .

Am scris pe pieptul tău, în dreptul inimii: «Eşti totul pentru mine. Cu dragoste, M.»
____ .

Fericit e omul care are arborele său, dar şi mai fericit ar trebui să fie cel care are o pădure. De mâine, de ce nu chiar de azi, ar putea să vândă oxigen celor care şi-au plantat beton şi sticlă în jurul casei şi în parcuri.
____ .

Când sufletul îţi dă pe dinafară, e semn că Dumnezeu nu ţi-a calculat bine dimensiunile.
____ .

Clipe trecem în calendare, cu grijă, cu uitare, momente de uimire şi aşteptări.
____ .

Când rămâi singur, te retragi în tine, să nu mai doară nicio amintire, nicio durere, nicio uitare, nimic. Vine moartea însă, la ceas de zi sau de seară şi întreabă: Ce gând ai? Trăieşte! Zilele nu-ţi sunt nenumărare… La un pas, poate fi fericire…
____ .

Nu suntem şi poate nu vom fi niciodată în stare să vedem efectul fără cauză. Pentru noi, vieţuitoare cu grade diferite de inteligenţă, trăind în acest spaţiu tridimensional, drumul poate da ocol pământului, cosmosului, tot un început şi un sfârşit are – viaţă – moarte.
____ .

Unde se strâng banii, fericirea se îndepărtează…
____ .
Mărirea e o încercare a destinului de a te învăţa să vezi oamenii. Asemenea, ruina, nenorocirile.
____ .

Lucrurile cu adevărat impresionante se fac împotriva morţii.
____ .

Oamenii – aceste fiinţe care duc în ele zboruri, duc în ele răni şi uneori se înalţă mult, alteori se târăsc precum viermii, ducând pe spatele scobit parcă toate poverile lumii.
____ .

Spaţiul e o ţesătură enormă, sau poate cât văd ochii noştri, de rute pe care fiinţe sau corpuri fără inimi, dar cu un nucleu al lor, îşi duc visele, împlinirile, renunţările, trecerile în alte forme de a fi.
____ .

Omul nu se percepe pe sine ca întreg – nu se poate afirma că umanitatea e o singură fiinţă. Nici că omul e o singură fiinţă. Suntem atât de diferiţi… atât de bi-, tri-… n-personalităţi şi ambiţii, de schimbători, de singuri, dar cât de asemănători uneori în suferinţă…
____ .

Viaţa – avalanşă de evenimente şi interpretări; înţelesuri şi neînţelesuri subtile ale morţii.
____ .

Înlănţuit de soartă se naşte omul, dependent de înconjur, de Univers.
____ .

La suprafaţa vieţii… speranţa… viaţa, moartea…
____ .

Realitatea – un mister care se dezvăluie pe bucăţi, întotdeauna acolo unde e bezna mai adâncă. Voind să pui cap la cap fragmente de dezlegări, nu faci decât să adânceşti misterul.
____ .

Amintirile – pagini de roman scrise mai în grabă, mai cu migală, cum a avut viaţa răgaz. Apar şi dispar de pe neodihna inimii fără să ne-ntrebe.
____ .

Suntem vis, suntem materie-energie, necuprinderea cuprinzându-se, gândul gândindu-se, aşteptarea aşteptându-se, alungarea alungându-se, vorba vorbindu-se, scrisul scriindu-se, cântecul cântându-se, bucuria bucurându-se, ura urându-se, naşterea născându-se, moartea murindu-se, lumea lumindu-se, copiii de pretutindeni când trecem prin corzile sufletului, în amestecuri de poezie, culoare şi muzică, infinitul.
____ .

Tot ce face parte din existenţial ne dă sentimentul de căutători, participanţi, în mare parte benevoli, la spectacolul luminii-întuneric. Din amalgamarea lor cresc toate şi dispar. Chiar dacă simplu uneori, alteori dureros, viaţa este, într-adevăr, un spectacol suprem, un miracol.
____ .

Iubesc trandafirii şi cred că şi ei ne iubesc, se apără însă…
____ .

Chiar şi din izvorul cunoaşterii trebuie să bem cu precauţie – în ultima vreme, a plouat foarte mult şi pe acest tărâm…
____ .

În tot ce faci cu pasiune zidești o parte din tine.

____ .

Suntem aripile gândurilor noastre.
____ .

Libertatea de gândire înseamnă responsabilizarea actului gândirii.
____ .

Te uită cum cerne când stele, când păsări, când lacrimi, când infinit. Te uită cum cerul ninge suflete peste noi, sufletul meu.
____ .

Păstrează cu grijă această clipă. Mâine o vom căuta amândoi.
____ .

Fiecare suflet o lumânare, un chibrit şi o boare de vânt.
____ .
Ne risipim precum picurii ploii şi păpădiile, seminţe cu gând simţind parcă nevoia să rodim cât mai departe, mai mult. Ne legănăm precum ramurile şi valurile, mase de suflet şi paşi, visând să ajungem, să facem continuu pasul următor.. chiar dacă pe loc dorind să ne întoarcem mereu la un suflet sau la un loc drag…
____ .

Într-o lume creată pe ruinele celor de dinaintea lumii noastre, suntem poeţi, oameni simpli, temerari îndrăgostiţi de clipă, suntem noi cei care ar trebui să privim din când în când la cei care merg alături de noi mai mici, strânşi în durerea lor fără să ne mustre că suntem prea plini de noi.
____ .

Ştiu că eşti undeva unde doar sufletul meu te poate găsi şi te voi găsi, oricât de lung drumul.
____ .

Viaţa nu e o tablă pe care se scrie la infinit existenţa unor hominizi evoluaţi. E un fenomen complex pe care gânditorii l-au desfăcut de-a lungul timpului în fragmente fine, dar niciodată destul de fine şi de clare pentru a arăta ceva despre modul în care trebuie să percepem întregul fără să ne întrebăm ce a fost înainte şi ce e dincolo de el.
____ .

Ce dragi îmi sunt razele calde ale soarelui după zile mohorâte de iarnă! Ele explică, într-un fel, zâmbetul jucăuş de pe buzele mele, pentru care visătorul suflet a scris: m-am îndrăgostit…
____ .

Din această zi a rămas doar nevoia de a o lua de la capăt, chiar dacă nu va mai fi nici un capăt.
____ .

Las timpului povara numărării clipelor de nefericire. El nu are sentimente.
____ .

Copil fiind, îmi plăcea să adorm cu obrazul lipit obrazul pământului. Matur azi, cuprind pământul în braţe ca pe un copil mare şi plin de griji şi el îşi culcă fruntea obosită pe umărul meu şi al tău, şi al tău…
____ .

De câte ori trec pe lângă un arbore, simt un fel de pioşenie, ca şi cum aş întâlni pe cineva foarte drag şi în acelaşi timp sfânt. Aproape toate vieţuitoarele terestre folosesc arborii într-un anume scop. Ca îndrăgostit de natură şi ca scriitor şi eu îi folosesc, şi îi respect, şi îi admir, şi îi iubesc pentru această conlucrare, pentru această prezenţă.
____ .

Pământul golit de arbori – o realitate tristă care vorbeşte despre oameni. Aşa se va spune probabil şi când oamenii… Cine va mai spune?
____ .

Suntem suflete şi din braţele şi piepturile noastre dăruim vieţii, nevieţii alte suflete, umbre ca şi noi, care uneori îşi spun oameni, alteori simplu – azi, mâine…
____ .

Distanţe se adâncesc continuu între oameni, direct proporţional cu sentimentul de fericire sau cel de neputinţă. Nu te iubeşte nimeni prea mult timp dacă eşti fericit, şi nici dacă eşti condamnat la chin.
____ .

Paşii tăi se grăbesc spre odihna trupului. Ochii rămân deschişi, scrutând depărtarea. A mai trecut o zi şi a venit bezna şi, la capătul ei, lumina ta, tăcută şi firavă… Şi tu? – născocire a minţii mele. Eu? – un om singur la o masă! Noi – eu pe o parte a inelului, tu pe cealaltă. Între noi, degetul destinului…
____ .

Omul învăţat nu va avea linişte până când nu-l va găsi pe cel de la care poate învăţa mai mult.
____ .

Sufletul – chinul şi bucuria materiei.
____ .

Nu căutaţi moartea. Vine întotdeauna neîntrebată.
____ .

Doar ni se promite veşnicia sufletelor. Nu riscaţi existenţa.
____ .

Cultura îl deosebeşte pe omul educat de barbar, însă nu în toate privinţele.
____ .

Dumnezeu n-a ridicat cruci de răstignire şi n-a bătut în cuie pe nimeni – oamenii cu imaginaţia şi comportamentul lor terifiant de crude în unele momente ale existenţei (primate evoluate care se cred ultima expresie a naturii sau fiii lui Dumnezeu) au fost de-a lungul timpului şi au rămas mai cruzi decât orice animal. Să păstrăm tradiţia Învierii ca renaştere a naturii, fără să mai sacrificăm pe nimeni existenţei noastre de muritori uneori penibil de josnici.
____ .

Nu există destin – fragmente de intenţii de drum şi drumuri pe care am întâlnit şi creat un spaţiu-timp de obiecte şi trăiri. Suflete de păpădii plutitoare.
____ .

Tăcerea… am învăţat-o pe de rost, pot să strig tăcând, să visez şi să uit tăcând, să merg spre oameni şi să mă opresc, să merg din nou până la primul arbore sau primul zid, să-l rog frumos să ierte că deranjez, să mă lase o secundă, nu mai mult, niciodată mai mult, să ascult vuietul cerului în tâmpla rezemată de materia care urcă, urcă parcă necontenit, încercând să se întoarcă acasă, să nu uite şi nici eu să nu uit cum atingeam mai demult chipul tău din amintiri, mai mult din amintiri care n-au fost, dar s-au scris, eternă trecere prin clipe.
____ .

Războiul – un cuvânt inventat de oameni pentru a exprima imposibilitatea eternităţii binelui general, între oameni, pentru că suntem animale care-şi înlătură conştient rivalii la porţia zilnică de mâncare, aer şi apă, la locul de odihnă, în societate, la bucata de pământ, de cer, la partenerul de viaţă, la locul în pământ… unealta prin care Natura, Universul impun echilibrul (fragil) existenţă – inexistenţă?…
____ .

Într-un fel, omul rănit în dragoste sau în altă relaţie profundă cu oamenii, care se întoarce încă la uşa celui care l-a rănit e un animal care se teme că va fi lovit încă o dată… se întoarce însă pentru că iubeşte prea mult, pentru că are suflet. Poate de aceea în dragoste nu trebuie să existe compromisuri.
____ .

Avem în noi toată puterea vieţii. Trebuie să ştim s-o folosim.
____ .

Mâine, ca şi ieri, ca şi azi – introspecţii ale noastre în substanţa timpului.
____ .

Înţelepciunea cuprinsă în cărţi e folositoare, dar nu suficientă. E necesară complementarierea dintre ştiinţă şi practică, căutarea continuă…
____ .

Sentimentele pot fi programate doar pe termen scurt.
____ .

Nu-mi şterge lacrima care tocmai coboară pe povârnişul obrazului. Caută drumul spre sufletul pământului.
____ .

Talentului îi trebuie un dascăl bun şi o doză mare de temeritate.
____ .

Dimineţi de iarnă, clipe de visare căutând speranţe dincolo de porţi, la pieptul iubirii venite s-aducă astrele în ceruri, inima cum bate într-un trunchi de arbor, crengile-ţi m-agaţă şi mă prind, mă-nalţă şi mă strâng cu teamă; ochii mă ard, gura mă adapă, sufletul mă doare într-un fel aparte, în faţă cu visul ce singur dă viaţă clipei ce se duce, clipei care vine, nopţilor şi zilei fără timp în noi.
____ .

Dacă mâna îţi strâng acum sau după o altă toamnă, umplu spaţiul unei clipe cu infinitul care altfel se pierde.
____ .

Suntem corpuri care tulbură forma spaţiului existând, dar cum nu ne putem desprinde de spaţiu, suntem un fel de figuri geometrice mişcându-se în timp în planuri particulare în planul existenţial total.
____ .

Când monştri scot capetele hâde din întuneric şi umplu spaţiul cu nimicnicia lor, înţelepciunea, sufletul omului trebuie să supravieţuiască.
____ .

Fiecare zi e un pas spre ceea ce vrei să realizezi; important e să vrei să-l faci.
____ .
Hazard – dacă e alb, dacă nu e, am să aflu…
____ .
Arată-i prostului oglinda şi se va strâmba în ea la chipu-i tâmp…
____ .
Pentru prost toată cunoaşterea omenirii nu face doi bani.
____ .
Treaba unora în lumea asta e doar să încerce să scape de ceilalţi…
____ .
Descălţaţi-vă şi mergeţi fără teamă prin propriul suflet. Nu vă răneşte, nu vă va ţine captivi mai mult de o viaţă!… (unii aveţi însă milă: şi desculţi…)
____ .
Triste vremuri acelea în care milioane şi milioane de oameni sunt siliţi să existe după concepţiile limitate ale câtorva.
____ .
Când conştiinţa oamenilor reali doarme, monştrii de pucioasă, oamenii-coşmar au timp şi energie să hotărască soarta omenirii.
____ .
Omul nu s-a schimbat de-a lungul mileniilor. Doar timpurile şi posibilitatea ca rolurile să se schimbe uneori – săracul să devină bogat, emancipat, iar bogatul un amărât.
____ .
Cel care n-a fost conceput n-a întinat nicio clipă cu viaţa-i această lume.
____ .
De când se naşte şi până moare, omul cumpără şi vinde iluzia fericirii…
____ .
Fiecare clipă e un amurg neîndestulător de mare pentru a cuprinde toate speranţele că va fi dimineaţă.

Fiecare om caută jumătatea care să-l reflecte şi să-l întregească.
____ .
Te iubesc – formulare simplă care conţine uneori infinitul, alteori, clipe de efemer…
____ .
Aşa, cu braţele strânse în jurul picioarelor, am tâmpla pe genunchi şi nu ştiu de ce calzi îmi par ochii cerului şi atât de profunzi… îmi spun să adorm… sunt nenăscut încă, o pasăre care-şi aşteaptă zborul…
____ .
Punctele de suspensie sunt, probabil, cea mai aproape de adevăr reprezentare numerică şi textuală a realului.
____ .
Mintea ne-a ridicat dintre animale şi tot ea ne va trimite în neant dacă nu vom avea chibzuinţă în folosirea forţelor cosmice dezlănţuite.
____ .
Nu te mai chinui, suflete, nu privi înapoi. Ieri nu va fi niciodată mâine.
____ .
La limita dintre ceea ce percep şi ceea ce aştept să se întâmple, conştient sau nu, sau nici habar n-am că se va întâmpla, existenţa mea de om simplu care nu cere nimănui răsplată, doar sufletul să-i fie ascultat uneori şi trupului să-i fie lăsat drumul. Ştie unde să meargă.
____ .
Sufletul nu are braţe. Doar o inimă în care arde, uneori, raiul, alteori, iadul.
____ .
Sunt întotdeauna multe de spus într-o şi despre o iubire mare. Iubirea cu adevărat puternică e, dincolo de timpul avalanşă de trăiri, de multe ori, tăcere în care două suflete se ascultă, confundându-se cu infinitul şi fericirea de a fi împreună prin gânduri.
____ .
Nu poţi trece prin vămile sufletului fără să fi tentat măcar o dată să priveşti înapoi… Sunt lumi acolo. Strigă să te întorci… cunoscuţi, necunoscuţi, noi cei care am bătut de milioane de ori la porţile lui şi ne-a deschis.
____ .
Fiecare duce într-un colţ al sufletului său un suflet până când acesta creşte pe dinăuntru, cuprinzând, şi nu se mai ştie cine pe cine poartă etern.
____ .
Voinţa nu se va alia cu orgoliul la rău dacă există raţiune.
____ .
Cu cât cunosc mai mult oamenii, privesc în oglindă şi iau la palme fiecare ins apărut acolo!
____ .
Legătura la distanţă între două suflete care se iubesc trece prin al treilea suflet cu care unul sau celălalt trăieşte în acest timp de absenţă!…
____ .
Într-o iubire mare trebuie să ai puterea să te dăruieşti cu tot ce însemni uneori unei vieţi de aşteptări.
____ .
Cel mai curat sentiment are în palmă aproape şterse două cuvinte: iartă-mă.
____ .
Pietrele acestea nu ştiu ce e măreţia… S-au pierdut printre capre şi gângănii pe pământul vechilor împărăţii şi regate.
____ .
Pietre şi nisip sunt dorinţele noastre, zidar imparţial bătrânul şi etern începătorul timp.
____ .
Când ai norocul să trăieşti o iubire mare, ar trebui să ai ceva din măreţia titanilor, şi poate ai, dar te comporţi precum cel mai prostănac om.
____ .
O iubire împlinită e ca un sejur petrecut în cel mai select loc de pe pământ: confort, lux, mâncare bună, băutură fină, muzică, croaziere sau ascensiuni, plimbări sub lună, veselie, dragoste nebună, vis… Când consumaţia se termină… trebuie să plăteşti.
____ .
Sunt momente în viaţă în care, oricum ţi-ar obliga alţii corpul să stea, are aripi, se ridică deasupra tuturor mizeriilor.
____ .
Zilele noastre mai lungi, mai scurte, mai clare, mai întunecate. Trăim şi ne scurgem în stropi de lumină şi întuneric tăcere şi cuvinte.
____ .
Unde sărăcia e mare şi bolile seceră mai mult, şi cerul pare mai departe.
____ .
Cine iubeşte împrumută fericire.
____ .
Prinde-mă de degetul mic al mâinii drepte şi strânge-mi toate degetele, tot corpul într-un singur şi etern sărut.
____ .
Nu e ocean mai adânc şi mai larg decât sufletul omenesc.
____ .
Umbra se întoarce uneori peste mine şi atunci înăuntru suntem doi, în afară părerea…
____ .
Celui foarte singur i se pare până la urmă că lumea e goală.
____ .
Bătrânii sunt ferestre prin care lumina trece mai puţin din afară.
____ .
Un bătrân e o fântână în care de multe ori găseşti cea mai curată apă a vieţii.
____ .
În bătrâneţe n-ai a te teme de nimic mai mult ca de mila pe care (nu) ţi-o arată ceilalţi când cazi.
____ .
Cu bătrâneţea nu are rost să lupţi. Încearcă să păstrezi cât mai mult tinereţea, iar când a plecat, aşază-te o clipă, apoi deschide uşile care-au rămas de deschis, parcurge drumurile care au rămas de parcurs.
____ .
Viaţa – gând şi lut.
____ .
Părinţii – o realitate de care copilul de fiecare timp din mine se bucură încă enorm. Când se vor numi tăcere, nebun am să strig în mine căutând…
____ .
Banul – unitate de schimb a vitalului în conştiinţa oamenilor şi din această cauză, dorit şi hulit, cauza extrem de multora din fericirile, durerile, răutăţile şi fobiile lor.
____ .
Averea e o bucată din lutul, lumina şi aerul vieţii pe care încerci s-o aglomerezi aglomerând întuneric.
____ .
Viaţa e de multe ori ceva între un spital şi o sală de teatru în care un Adam şi o Evă joacă pe un buget foarte imprevizibil.
____ .
Ca să foloseşti mult din ograda asta numită viaţă, îţi trebuie voinţă puternică, înţelepciune (sau doar tupeu ori nebunie), noroc şi zile.
____ .
Mă gândesc, Jonas, că dragostea e un cristal ce se deschide în sufletele noastre când suntem departe, prea mult departe. Dacă trupurile ni s-ar lăsa prinse în aşteptările lor, ar fi ca şi cum doi sori ar face această floare de un alb pur să se deschidă complet în câteva minute, lăsând o senzaţie de descompunere, de gol… de nevoie de mers în singurătate în căutarea timpului când va înflori, poate… a doua oară…
____ .
Ca să întorci un moment bun din viaţă, ar trebui timp şi cineva care să te îndure în urmă. Viaţa te împinge înainte… moartea te cheamă… Prea zoriţi, urcăm şi treapta următoare şi pe următoarea… Când privim înapoi, viaţa pare de multe ori un câmp pe care s-a turnat un film despre existenţa altcuiva. Drumul în sus sau în jos mai departe are, poate, nevoie de frânturi din ce e acolo… Poate că la cinematograful din colţ rulează filmul acela. Trepte se adaugă însă, dacă ne-am opri, am îmbătrâni precum ploile într-o singură zi, am învăţa din fiecare bătrâneţe a clipelor luminii somnul fără timp…
____ .
Ploaia asta îmi aminteşte de primul meu drum în India, dragă Elker. Am întâlnit acolo, pe malul Gangelui umflat de ploi primăvara, un bătrân care mi-a vorbit despre iubirea lui. Se întâmplă să întâlneşti un chip, uneori căutându-l, alteori pentru că ai trecut pe acolo sau el a venit, spunea, şi să-ţi umpli sufletul cu viaţa lui, devenind mai bogat decât cel mai bogat dintre maharajahi. Fiind eu însumi un visător împătimit, am întrebat: V-aţi întâlnit vreodată real? Adică în viaţa viaţă aţi fost vreodată împreună ca în visele acelea? Ce e viaţa viaţă? m-a întrebat. Aici, în piept şi în tot ce sunt e ea, suntem şi sunt fericit. Mai târziu, am aflat că o cunoscuse demult şi că el avea să moară strângând la piept un caiet cu fotografii vechi şi poezii – spuneau unii – dintre cele mai frumoase.
____ .
În fiecare clipă eşti tu, universul meu.
____ .
Visurile noastre – aripile, cerurile şi zidurile pe care le strângem în jurul lor.
____ .
Despre oameni ştii că au aripi până-i întâlneşti şi imaginea se fărâmă sau sufletul ţi se chirceşte, apoi râde: în faţa ta e un ciot care-şi ţine tot zborul în ochii aceia care spun despre titani.
____ .
Esenţialul… ca şi din adevărata înţelegere a existenţialului ne mulţumim să trăim fărâme…
____ .
Timpul e o iluzie măsurabilă de percepţia întâmplabilului.
____ .
Cine iubeşte cu sufletul puternic nu aşteaptă actul banal prin care două corpuri gâfâie precum toate animalele împerechindu-se. Iubirea mare a sufletelor arde înăuntrul acelui sit sacru.
____ .
A gândi la trecut despre un suflet care trăieşte încă în tine poate aduce îndepărtare. Întrebarea e însă: ce vei pune în locul acela? Suflete se aşază unul după altul în sufletul tău şi pleacă, dar vine uneori un suflet şi… pleacă şi nu mai poate nimeni să se aşeze în locul acela, pentru că l-a modelat cu dragoste curată sau durere într-o formă care nu mai poate fi locuită de nimeni.
____ .
Ne oprim uneori din drum, mulţumiţi sau întrebându-ne ce rost a avut să mergem până acolo. Continuăm, pentru că viaţa e un râu, iar noi ciuturi plutind la lumină un timp, afundându-ne, revenind, rămânând pe câte un mal în iluzia că prindem rădăcini mult timp; râul decide că e încă timp de mers… ne ia cu apele lui…
____ .
Există deseori o confuzie a lucrurilor, a particulelor, a conceptelor considerate esenţiale din care se nasc teoreme, legi, conce pte pe care altfel nu le vedea nimeni.
____ .
Ordinea în viaţă înseamnă cunoaştere, adaptare, căutare, adaptare la formele şi situaţiile nou descoperite şi care se potrivesc în pereţii cu care ne încercuim, izolându-ne până la final (sufletul şi) nesufletul.
____ .
Mai devreme sau mai târziu, toate pietrele se sfărâmă…
____ .
Sufletului nu-i poţi spune pleacă, e deasupra ta, e înăuntru şi pretutindeni pe drum şi rămâne acest înveliş extern-intern, chiar şi atunci când te închizi în tine atât de mult încât particulei celei mai fine de a fi îi devii reprezentare sau tovarăş.
____ .
Dacă creierul ne-ar funcţiona perfect, am trăi sute de ani…
____ .
Nu folosim multe dintre cele ce avem, mai ales şansele…
____ .
Cine ajută un om aflat la mare răstrişte ajută sufletul său plângând în acel om. Nu e nevoie de recunoştinţă.
____ .
Lumea aceasta aparţine tuturor. Lumile închipuite indivizilor în parte sau grupurilor de visători.
____ .
Fiecare vârstă cu ferestrele şi drumurile ei înainte, cu braţele şi ochii lăsate în urmă.
____ .
Există mai degrabă o succesiune, prin rotire, de transformări ale energiei-materie, un fel de roată a timpului-spaţiu, decât un scop în sine al ei sau al cuiva cu raţiune care a creat-o, creându-se, şi o coordonează.
____ .
Fericirea am aşezat-o ca pe nişte copii pe stânci să nu poată ajunge la ea oceanul întristării. Eu am trăit mai departe la mal, ascultând şi îngânând cântecul tăcerilor.
____ .
Nimic nu există veşnic într-o formă sau alta. Spui existenţă, spui transformare, spui evoluţie şi regres.
____ .
Întrebarea de bază e cum a apărut începutul energiei-materie, nu prin câte rotiri sau din câte universuri a trecut în altele până la noi şi cu noi. Limitaţi la cele câteva dimensiuni ale percepţiei, imaginăm turnuri peste turnuri peste turnuri, şi dedesubt, aer.
____ .
Binele celuilalt e pe plac omului atât timp cât nu se simte lezat de el în condiţia lui morală şi fizică.
____ .
Efemere sunt toate stările existenţialului.
____ .
Nu trebuie să te cramponezi, de fapt, de nimic şi nimeni. Viaţa are oceane de durere şi insule de fericire de pe care poţi să aluneci oricând…
____ .
Am tot mai mult sentimentul că viaţa e drumuri bătătorite pe un punct ireal.
____ .
Lutul uită repede şi durerile şi binele – sufletul aşază piatră peste piatră mori care în final vor măcina doar durere dacă raţiunea nu aşază în acest angrenaj uneori, dacă nu tot timpul, iertarea.
____ .
Cu cât iubeşti mai cerebral, cu atât eşti mai tentat să faci din iubirea ta seturi de întrebări care-ţi chinuiesc viaţa.
____ .
Nu mi-e teamă că n-am să mai fiu – sărac sau bogat, plângând sau bucurându-mă, căutând pereţii speranţelor ca un orb sau îmbătându-mă de ele, am trăit (şi mulţumesc) o pagină plină din cartea existenţialului.
____ .
Ca şi în Natură, în literatură, în artă, în cunoaştere alergăm fiecare după ce ne poate potoli foamea, setea, dorinţa, oboseala…
____ .
Nu te grăbi să judeci cuvintele până nu ştii despre ce vorbesc…
____ .
Depindem de creier ca de un partener de viaţă plin de capricii.
____ .
Scriitorul nu e un robot de scris propoziţii logice care poate fi întrerupt din trei în trei minute de semnale de eroare…
____ .
Când un scriitor de valoare aruncă pe hârtie bucăţi tot mai mici ale stărilor care-l macină, nevrând, aparent, să construiască o imagine, a trecut de ceea ce un arhitect ar numi corpul clădirii şi viaţa dinăuntru şi în jurul fiecărui fragment, cuvânt, construieşte o lume.
____ .
Forţele care guvernează universul sunt în noi deopotrivă.
____ .
S-a spus enorm de mult despre aproape orice lucru cunoscut, nu s-a spus însă niciodată destul.
____ .
Matematica e un tărâm pe care mulţi umblă, foarte mulţi ştiu şi de ce, mulţi încotro, nimeni, de fapt, de ce aşa. Cred că de vină e raţionamentul pas cu pas care ne face să deducem că unele lucruri chiar au o logică şi aceasta funcţionează. Pe câteva dintre aceste raţionamente s-au construit adevărate temple, dar dacă am reconsidera raţionamentele iniţiale, n-am ajunge la alte deducţii logice? E doar o întrebare. Drumul în ştiinţă e lung şi anevoios. Cu cât raţionamentele se complică mai mult, cu atât te simţi mai îndreptăţit să întrebi dacă nu se putea şi altfel.
____ .
Poate că în viitorul îndepărtat oamenii vor face excursii printre clusterii de galaxii şi în interiorul lor şi vor privi uimiţi, la început, apoi tot mai dornici să posede, vor face din orice spaţiu o ghenă, o ruină.
____ .
Realitatea e «mugure efemer» ce evoluează din el, ramificându-se continuu, partea de la bază dispărând continuu. Când pământul nu va mai fi, ceea ce am durat să fie mereu va deveni mugure-bază în acel caz 0,000000… infinit la infinit şansă de a redeveni viaţă, deşi, privind realist locul în care ne aflăm şi evoluţia sistemelor cereşti, atât cât înţelegem acum din ele, va fi parte dintr-o masă enormă de foc şi materie care va crea o altă configuraţie în alt braţ al Căii Lactee sau în altă parte, sau…
____ .
Un univers de deducţii filosofice s-a construit şi se construieşte pe supoziţii că ar exista ceva neschimbabil care stă la baza existenţei… o lume a speranţelor şi a bigotismului în care se apelează încă foarte mult la imaginaţie şi foarte puţin la cunoaştere.
____ .
Nu poţi afirma că ceva nu se schimbă atât timp cât nu ştii ce e şi care îi sunt legile.
____ .
În spatele înţelegerii apariţiei existenţei poate fi înţelegerea… inexistenţei.
____ .
Visând întregul, omul imaginează universuri în care să existe oameni…
____ .
Oamenii care se tem că nu vor mai fi, dar şi cei care iubesc haosul, împărăţia neagră a raţiunii, formulează teorii elucubrante ale dispariţiei existenţei cu insistenţă, ca şi cum ar vrea să se convingă…
____ .
Când raţiunea tace, vorbesc instinctele, temerile.
____ .
Creierul omului s-a dezvoltat din necesitatea acestuia de supravieţuire.
____ .
Viaţa înseamnă zbatere, căutări, speranţe, deziluzii, nu alei netede pe care coloane groase de hominizi merg râgâind de existenţă şi atunci când flămânzesc întind mâinile şi se înfruptă.
____ .
Mizeria sufletului e purgatoriul trupului, mizeria trupului, chinul sufletului.
____ .
Puterea gândului în stare să scotocească Universul în căutarea adevărului suprem e un echilibru fragil între secreţiile câtorva glande vitale.
____ .
Încercând să cuprindă în ecuaţii existenţa, uneori ştiinţa nu face decât să se îndepărteze de esenţă.
____ .
Diferenţierea între clasele sociale a însemnat şi va însemna că unii au şi pot, iar alţii se zbat în mizerie, nu pentru că au fost sau sunt reduşi mintal, şi nici pentru că aşa a fost să fie, cauza e indiferenţa omului faţă de seamănul său.
____ .
Nimeni nu adoarme liniştit până când sufletul n-a rostit rugăciunea pentru pasul jumătăţii de care-l desparte, uneori, un fragment de spaţiu, alteori, clipa în care moare lumina.
____ .
Scrisul e ţărâna în care îşi caută viaţa sufletele secerate de alte suflete… e lagărele de concentrare în care oameni, trupuri aruncate peste trupuri, schelete vii, au devenit cenuşă… e gropile comune din care alţi arbori vor creşte şi vor spune cerurilor cum în altă viaţă aici au fost oameni… e părinţii… spre poartă, ferestre, icoane spre gândul sfânt, tremurul mâinilor, al buzelor pe care lacrimile se scurg firesc… E cerul şi pământul într-o zi de pace, arborii şi mările sub ploi, razele soarelui şi trilul păsărilor după ce a trecut furtuna, poarta bisericii pe care bunica mă învăţa s-o sărut, şi zidul… drumul şi lumânarea arzând pe piatră…
____ .
Nu ştiu cu ce începe aritmetica fericirii, probabil cu petala unui zâmbet, un univers alb încăpând în el naşterea şi moartea materiei.
____ .
Dacă aş putea întoarce timpul către ieri, paşii tăi către ce zare ar duce? Te-aş mai găsi strângând la piept comori de vise ca un copil? Dacă aş putea întoarce timpul numai către mâine, să nu mai fie nicio urmă spre trecut, unde te-aş mai găsi? Şi atunci şi acum eşti în cartea vieţii mele scris cu sufletul etern.
____ .
Cine iubeşte nu are nevoie de alte oglinzi.
____ .
Am să te pedepsesc… cinci nemuriri de-acum înainte, vei sta în genunchi, în partea stângă, rugându-te să nu mă doară când te deschizi şi mă cuprinzi… iubire-poezie, om, aripă, cer şi abis ce nu-mi dă linişte…
____ .
Precum vântul tulbură ramurile plopilor sau flăcările focului, curenţii apa râului sau a oceanului, sufletul nostru se tulbură și tulbură suflete, se înalţă, şi se frânge în tulburarea lor.
____ .
O iubire mare e ca o furtună magnetică puternică. Atunci când trece, lasă întinderi mari din planeta om în beznă.
____ .
Poate e mai bine să uităm uneori că suntem oameni, mândri, orgolioşi, uitători de toate în căutarea mijloacelor care ne asigură strigătoarea existenţă, şi să încercăm să fim asemeni firelor de iarbă – pierduţi în tăcere printre trunchiurile copacilor adumbritori, ridicându-ne frunţile fără semeţie spre cerul care pare atât de senin de la înălţimea lor modestă.
____ .
Mă bucur de fiecare clipă şi o creez şi o aştept pe următoarea ca un îndrăgostit de clipe. După ce nu voi mai fi, sigur nu voi mai fi nimic: ar fi ilogic să mai fiu ceva. Sunt pentru fiecare clipă o clipă în plus şi una în minus, neantul.
____ .
Singurătatea e un timp ce se împarte la o singură fiinţă şi, totuşi, cât de nevoiaşi suntem în general singuri.
____ .
Omul care aşteaptă de la tine doar atenţie şi vorbe frumoase nu e bun companion în viaţă…
____ .
Iubirea e un semn de întrebare pe care două suflete îl transformă un timp în mirări.
____ .
Fac abuz de sentimente, recunosc, dar ne abuzăm reciproc…
____ .
Fiecare om poartă în el nemărginirea infinitului, aşa cum fiecare fir de aer, de pământ, de apă.
____ .
Biografia unui om sunt câteva semne scrise pe ticăitul inimii într-o caligrafie care diferă de la individ la individ.
____ .
Viaţa e un tărâm al închipuirii (în mare parte).
____ .

Nu ne naştem – ne înălţăm precum arborii spre cer, curbându-ne toată viaţa spre lut.
____ .
Fiinţa mă ţine pe loc. Dacă aş avea doar suflet, aş fi departe acum.
____ .
Ce-or fi gândit primii oameni despre lume, despre univers?
____ .
Cuvântul, ardă-l vina, mi-a rostit viaţa înainte să-i ştiu înţelesul. Când l-am aflat, ancestralul sentiment că sunt parte din Univers a lăsat loc întrebărilor fără odihnă care mi-au măcinat conştientul.
____ .
Cum trece fericirea în clipe lungi de întrebări şi aşteptare… Ca într-un film din anii vechi, aştept pe acest ring enorm – viaţa – într-un dans ce promitea să nu se termine până-n zori. Viorile şi pianul au obosit. Sufletul se leagănă încă între un ritm de vals dintr-o amintire împreună pe un vas de pasageri şi un blues ce nu mai are cum să înceapă – violoniştii şi pianistul au plecat, obosiţi şi puţin trişti, ospătarii şi şeful de local aşteaptă să merg acasă…
____ .
Succesul – clipe de euforie pe drumul spre moarte…
____ .
Printre atât de mulţi oameni, sunt doar câţiva cu adevărat oameni.
____ .
Uneori, poate de prea multe ori, pentru un pic de confort, ne vindem chiar sufletul.
____ .
Nu cred că el, cuvântul, a fost mai întâi – strigătul sufletului după alt suflet, dureros de tăcut şi de singur.
____ .
Orice e viu are din trecerea din materia-lumină în prima genă de viaţă dreptul primordial şi atât cât va fi viaţa de a fi liber, demn.
____ .
Viaţa – drumul dinspre idee spre concretizări; un drum pe mai multe căi spre moarte; un balon de săpun prin care privesc vieţile altora; o „boală incurabilă” trăită benevol; o propoziţie cu predicatul la forma scurtă a viitorului; teoria probabilităţilor pe înţelesul tuturor şi al nimănui; materie între ardere şi moarte… ce scurt miracol! Ce lungă şi totuşi nedrept de scurtă, pentru unii prea scurtă această zbatere!…
____ .
Dragostea – un rău/bine cu care ne îmbracă sufletul pe dinăuntru pentru a străluci un timp la suprafaţă.
____ .
Dragostea înalţă ceea ce moartea n-a apucat sau lasă pentru e reveni tristeţii şi bucuriei un timp.
____ .
Viaţa se măsoară în secunde, nu în miliarde de ani.
____ .
Simplul fapt că ne-a fost dat acest spaţiu-timp de existenţă pentru toate bucuriile şi tristeţile nu e simplu şi e fericirea.
____ .
Viaţa – învelişul, cămaşa care îmbracă moartea. Moartea – învelişul, giulgiul care îmbracă viaţa.
____ .
Nemurirea – aburii, visul fiinţelor conştiente de limitarea existenţei.
____ .
Omul – în spiritul său stau şi căderea şi puterea.
____ .
A alege adevărul de fals e îndeletnicire de bijutier. A deosebi adevărul de fals e îndeletnicirea înţeleptului.
____ .
Suntem predestinaţi să fim rădăcini, trunchiuri, ramuri, aripi. Când zborul nu ne mai e la îndemână, suntem mai aproape de infinit cu doi pumni de pământ.
____ .
Când cerţi un ucenic, aminteşte-ţi să-i mulţumeşti că ţi-a făcut această cinste.
____ .
Mult mă mai înfăşoară aceste umbre şi mă întretaie şi eu le caut sensul, şi ele îmi caută un sens, tăceri care ajunse la saturaţie nasc zile.
____ .
Orice formă poate fi întregul dacă-şi defineşte chintesenţa.
____ .
Suntem clipa trecută prin noi spre infinit.
____ .
Munca m-a învăţat că am dreptul să aştept, să cer de la existenţă mai mult.
____ .
Munca va fi întotdeauna aproape de om cu îndreptări bune(?)…
____ .
Nu moartea mă ajută să trăiesc, viaţa. Moartea e ceva despre care nu ştiu aproape nimic şi mă sperii neştiind. Viaţa e cea care mă îndeamnă mereu să fac şi următorul pas.
____ .
Esenţa vieţii e drumul pe care ardem fără să ştim niciodată până când, până unde, de ce…
____ .
Arta – ceea ce unii nu au somn până creează, iar alţii nu au somn până nu desfiinţează.
____ .
Îţi împrumut cu tot sufletul sufletul meu de cuvânt – învaţă, te rog, să nu mă mai furi!…
____ .
Obiectele de valoare se creează prin muncă şi pasiune, artă.
____ .
Scrisul – semne grafice (scrijelituri) ale conştiinţei şi sufletului în palma infinitului.
____ .
Cuvintele eu nu le caut – vin singure când e timpul să întrupeze sau să moară un gând.
____ .
Dacă n-am fi mai mult gând, ce-ar trăi din noi?… cenuşa vreunui arbore în care maimuţele ar intui cumva naşterea timpului din nimic…
____ .
Mă urăsc atunci când greşesc şi mult timp după, dar îmi acord totdeauna o şansă.
____ .
Munca l-a ridicat pe om şi tot ea l-a învăţat să privească mai sus.
____ .
Fiecare om se exprimă cel mai bine în limba talentului lui.
____ .
Iubirea – o potecă pe care două suflete au loc doar unite.
____ .
Iubirea – un animal ciudat de sensibil şi uneori nebun care ne locuieşte, împrumutându-ne aripile şi celelalte faze ale trecerii sale spre moarte sau eternitate…
____ .
Eşti rege şi cerşetor când iubeşti, şi câtă lumină această întâmplare, ce dor nesfârşit, ce teamă că se va ascunde…
____ .
Se poate iubi în o mie de feluri, în toate acelaşi om, rănind de multe ori, rănindu-te, dăruind fericire şi primind, întipărind existenţa trecătoare a acelui om în tinele la fel de trecător cu speranţa că astfel nu se va îndepărta (va dăinui)…
____ .
Cine iubeşte ştie mai bine decât oricine tremurul sufletului celuilalt. Cine iubeşte mult simte nevoia să dăruiască de multe ori ceea ce-i lipseşte… (iubirea celuilalt)
____ .
Te iubesc şi urc, mă întregesc prin tine – aceasta e iubirea. Te iubesc şi sunt puternic, încrezător şi bun – aceasta e iubirea. Te iubesc şi aştept…
____ .
Bucuria e necesară sufletului precum humei aerul, lumina, căldura, apa…
____ .
Trist suflet e acela care iubind întâmpină doar lacrimi. Trist arborele fără flori şi cer cu ploi de pace. Tristă pasărea care nu-şi află puii niciodată.
____ .
Viaţa poate fi trăită simplu, dacă te mulţumeşti să-i vezi doar în linii mari interiorul şi să nu te întrebi din ce sunt pereţii şi ce e dincolo.
____ .
Mintalul ne-a fost transmis de materia-energii să-i simţim transformările, să ne doară şi să ardem deopotrivă fericiţi.
____ .
Nu te poţi scufunda de două ori în nimic. E prea trecătoare fiecare clipă a fiecărui râu.
____ .
Când te închistezi în ceea ce ai învăţat până la 25-30 de ani, eşti împotriva timpului, a vieţii.
____ .
Timpul ne îndură, dar cine ştie, mai bine decât clipa, cât de părelnică îi e trecerea?
____ .
Privilegiul gânditorului – dreptul la interpretări.
____ .
A face distincţia între un adevăr necesar şi unul incontestabil e, de multe ori, la îndemâna oricărui judecător. Impunerea unui adevăr bun în toate situaţiile cere o judecată responsabilă.
____ .
Zbaterea aripii unui fluture se simte până la marginile Cosmosului, influenţând totul; efectul ei asupra sufletului omului e atât de trecător…
____ .
Dacă n-am vibra, ne-am stinge tăcând tăcerea pietrelor, până când ne-ar umple, venind din adânc, zborul primei clipe fericite a inimii de creator.
____ .
Vreau să trăiesc această zi şi să nu mă gândesc nicio clipă că mâine nu voi mai fi – s-ar putea să mă înşel!…
____ .
Spaţiul e o noţiune care ţine, ca şi timpul, de lumină. Dacă lumina n-ar ajunge dincolo de noi cu o jumătate de metru, n-am şti ce e acolo, fără să fi conştientizat anterior. Iar dacă lumina n-ar mai trece dincolo de noi, acea noţiune n-ar mai exista sau i-am spune genune.
____ .
Cine spune că înţelege universul acesta numit lume a noastră bravează sau nu ştie ce spune… Dacă am uni şase miliarde de înţelegeri n-ar ieşi una care să explice de unde suntem, de ce şi mai ales ce.
____ .
E un timp pentru toate… Să învăţăm din fiecare întâmplare sau gând, să ne risipim adunându-ne precum apele fluviului revărsat peste câmpuri, să murim câte puţin zburând şi căzând, să ne plecăm în fata întrebărilor fără răspunsuri şi să ne ridicăm, să mergem, vrând să le găsim înţelesul, să cuprindem în noi infinitul şi zâmbetul celorlalţi, să ne aducem aminte de un frate, de un părinte, de o şcoală, de o bibliotecă, de oameni care nu-şi mai pot primi copiii, de proprii părinţi şi copii undeva departe… E timp pentru toate câte ştim şi nu ştim. Atât cât trăim e timp de viaţă şi uneori de moarte.
____ .
Nu ne grăbim, nu ne întoarcem, desprindem idei din scocul lor de lumină şi întuneric şi le-nnodăm pe lucruri. Să ştie să cuvânte…
____ .
Investiţia în cunoaştere aduce dobândă bună dacă-ţi permiţi s-o faci. Când eşti prea sărac, o împrumuţi. Fără cunoaştere nu trăieşte nimeni stăpân pe el.
____ .
Înţelepţii veacurilor au considerat scrierea cărţilor de valoare o îndatorire, poate cea dintâi. Au ştiut că omenirea trebuie să înveţe, să caute să înţeleagă de unde vine, unde se duce, să trăiască demn…
____ .
A scrie e similar uneori cu dorinţa de a şlefui în marmură chipul pe care-l simţi acolo şi cere viaţă.
____ .
Până la raţiunea care conştientizează asta şi ne determină să ne delimităm de animalic, suntem precum toţi carnivorii sau rumegătorii.
____ .
Când pare că viaţa te loveşte ca un vechil hain, ai greşit poate faţă de un frate, de părinte sau alte suflete, ori într-o clipă dureroasă ai renunţat la toate speranţele. Nu ca un vechil te bate în acest din urmă caz, nici ca un părinte, ci ca un animal pe care n-ai ştiut să-l struneşti până la capăt.
____ .
Merită să lupţi pentru viaţă, chiar dacă pentru două minute în plus în care să priveşti cerul în faţa plutonului de execuţie.
____ .
Nu iubim, întipărim în celulele proprii şi în celulele mediului care ne conţine sufletul şi chipul celuilalt.
____ .
Iubesc aşa cum trăiesc, în fiecare zi luând povestea de la capăt.
____ .
O iubire aşteptată prea mult nu are, de fapt, niciodată şansa să se nască real. Oricum, ştie cineva să mai facă diferenţa?…
____ .
Iubeşti cu adevărat doar acel suflet care trăieşte fericirea şi durerea şi moare uneori împreună cu sufletul tău în lumea lor de suflete.
____ .
Iubesc acel suflet care, ştiindu-mă lângă el, întreabă uneori, ca un copil, unde sunt. Îi e teamă că m-am rătăcit în gânduri sau poate că şi el s-a rătăcit în gândurile lui şi cheamă, se cheamă etern.
____ .
Dragostea – sentiment complex şi totuşi simplu în care două suflete nu se mai deosebesc…, iubesc, iartă, se bucură şi plâng împărţind totul precum doi copii ce merg de mână spre viaţă spre… moarte.
____ .
Prietenul – un eu în altă lume.
____ .
Cu timpul învăţăm că aceia care ne iubeau sincer au murit sau sunt prea departe oricum.
____ .
În ţara visurilor oamenii nu au vârstă şi nici poziţie socială. Realul creează uneori diferenţe dureroase.
____ .
Fericirea – această cartă sfântă a sufletului, această fântână din care bem viaţă şi uitare…
____ .
Gândul – trec prin lume două umbre – omul şi lumea.
____ .
Nici tu, nici eu n-am fost prezenţi când soarta sufletelor noastre s-a scris în două cuvinte – uimire-moarte – pe inelul timp desfăcut. Sau dacă am fost, am mulţumit ştiind că mai mult nu se poate oricum şi trebuie să trăim viaţa şi moartea cu bucurie de copil.
____ .
Mi-a luat-o viaţa înainte. Credeam că merg repede prin deşertul acesta şi o aştept să vină!
____ .
Adevărul despre ce suntem, de ce suntem, de unde a început întâmplarea că vom fi şi unde se va sfârşi e în particulele şi pe buzele fiecăruia şi nicăieri.
____ .
Istoria omenirii e o aşezare multi-timp în care răsună sau sunt mute suflete – numere şi cuvinte numite un timp temerari nemuritori…
____ .
Conjuncturile şi întâmplarea aşază fiinţele şi lucrurile, cerând continuu reaşezări.
____ .
Spiritul merge înaintea noastră în viaţă şi în moarte şi rămâne printre oameni uneori…
____ .
Sufletului i-am fost casă – ce iluzie… Trupului preaflacără ori preatăcere – să mă ierte. Împreună am urcat şi am coborât, poezie şi uitare…
____ .
Sufletele se aud numai cu sufletul. E şi acolo o lume la fel de gălăgioasă…
____ .
Fiinţa umană lovită continuu în încercarea de a-şi cristaliza eul existenţial va lovi la rândul ei dacă nu are suflet şi raţiune să despartă brutalitatea modului în care a fost tratată de bunătatea şi luciditatea adevăratei ei reprezentări existenţiale.
____ .
În afară de legăturile sufleteşti puternice, cel mai greu ne despărţim de conjuncturile de viaţă care ne dădeau un «durabil» sentiment de siguranţă.
____ .
Am crezut de multe ori că sufletul e o femeie proastă care vine indiferent cum se poartă cu ea individul din noi. M-am înşelat: avea pregătit în «camera ei» un arsenal de «instrumente de plată» până la ultima centimă de viaţă!
____ .
O căsnicie proastă poate să te împiedice să devii parte a unei căsnicii dezastruoase. O căsnicie bună e un pact de neagresiune sau un armistiţiu!
____ .
Desfrânatul spune femeii cinstite cu care s-a însoţit: stricato…
____ .
Iertarea e peretele în spatele căruia stă să se-aprindă oricând o ladă cu explozibil!
____ .
Remuşcările, resentimentele – un popor aproape oricând pe picior de revoluţie (răzmeriţă)!…
____ .
Oamenii sunt oglinda întregului lanţ de animale.
____ .
Fiecare ploaie e alta, fiecare rază, fiecare licărire de culoare, fiecare unduire de frunză, senzaţia de parfum, trecerea prin apă, pagina recitită, melodia reascultată, drumul, cerul… Ca un copil care creşte şi se schimbă continuu, viaţa e un colaj de clipe şi întâmplări, o excursie plină de neprevăzut ce se termină când nu mai ştii să te miri sau să te îndârjeşti…
____ .
Aş spune că doar cel singur înţelege suferinţa omului singur, dar trebuie să adaug: cel care a cunoscut înainte bucuria şi spaţiul în care a trăit o viaţă alături şi prin alţi semeni.
____ .
Un mileniu parcă a trecut de când te ştiu, dar câte altele aş trăi ferice chiar şi aşa cu gândul, când tâmplele îmi cuprinzi, cald, să nu văd împrejurul lucrurilor cum creşte tăcerea, înghiţind totul când nu eşti aici.
____ .
Ne risipim ca apele ploii şi ne strângem în şuvoaie puternice, după cum ne plimbă tăcerile istoriei.
____ .
De ce te cheamă Stephan? Pentru că sunt. Pentru că eşti, omul meu etern.
____ .
M-aş putea îndrăgosti de tine, dar sunt deja îndrăgostită până peste cap… de tine.
____ .
Cu inima, cu sufletul, cu braţele, cu ochii te cuprind într-o singură şi eternă neuitare.
____ .

Sufletul ştie totdeauna unde să te găsească. Eu mai rătăcesc drumul…
____ .
Când te caut, suflet găsesc, nu om, dar e-atât de bine…
____ .
Pentru omul sărac banul mic are mai multă valoare decât bancnotele cu sume mari pentru bogat şi aduce mai multă fericire.
____ .
Bogăţia e buzunarul din care scoţi efemerul pentru a cumpăra efemerul.
____ .
Această voluptate a răspunsurilor ce pot fi amânate încă!…
____ .
În fiecare dimineaţă, pe creanga dinspre oameni a arborelui realităţii, aud pasărea speranţei.
____ .
Precum şarpele îşi leapădă pielea trăind un timp în alta, omul se dezbracă de părerile acumulate până la o vârstă dezvoltând altele.
____ .
Există un timp de coacere a gândurilor aşa cum există un timp de coacere a grâului, a rodiilor, a lutului…
____ .
Cuvintele scrise au proasta menire de a fi însuşite de oameni. Ajunse în minţile brutale, expresiile cu tentă inumană pierd sensul metaforic, devenind acţiune.
____ .
Nu tot ce transmitem prin cuvânt are formă logică. Aş vrea să auziţi uneori muzica stării sufleteşti care a creat cuvântul.
____ .
Ca scriitori, depindem de capacitatea de înţelegere a oamenilor.
____ .
Vine un timp când trebuie să laşi să se închidă o uşă peste tot ce-a fost, iar dacă eşti viu încă, să deschizi o altă uşă sau să aştepţi. Uneori, aşteptarea aceasta e mai bogată în conţinut trăitor decât tot ce-am trăit înainte.
____ .
Dincolo de orice definiţii sau încercări de a estetiza cuvântul scris e intenţia declarată a spiritului creatorului de a transmite ceva, chiar dacă doar puţini sau niciunul dintre privitori nu-i pătrunde esenţa. Sunt cuvinte simple care transmit noian de trăiri. Sunt cuvinte pretenţioase care se situează ca semnificaţii într-un plan foarte restrâns de transmitere a trăirilor. Toate cuvintele sunt frumoase, dacă exprimă stări de spirit frumoase…
____ .
Între barbar şi omul cult sunt câteva milenii de educaţie.
____ .
Când mintea s-a tulburat, vorbesc furiile, temerile care ne arată faţa deplorabilă, hilară.
____ .
Moartea e o scenă pe care la final te desparţi de tine.
____ .
Moartea – poarta ce se va închide peste toate acestea.
____ .
Moartea – o transformare de la (din!) care nimeni nu scapă.
____ .
Îţi trebuie mult curaj ca să trăieşti sau poate că ajunge să te bazezi pe lupta naturală a lutului locuit de suflet împotriva morţii.
____ .
Bătrâneţea – o toamnă ca oricare. Cu puţin noroc, la final, se îmbracă în alb.
____ .
Am convingerea că toate veacurile în care omenirea s-a zbătut în mizeria războaielor şi a ignoranţei nu s-au datorat lui Dumnezeu, ci oamenilor.
____ .
O credinţă impusă e un mod (brutal sau insidios) al unui om sau grup de oameni de a încălca libertatea de a gândi şi a exista a altor oameni.
____ .
Afundându-te în „adevăruri” despre Dumnezeu e ca şi cum ai umbla pe fundul unei mări inexistente în căutarea porţii spre un cer real.
____ .
Dumnezeu s-a născut din toate zeităţile anterioare cu care au «trăit cumva real» evreii!…
____ .
Eu nu ştiu ce a spus sau a scris Dumnezeu, ci ceea ce au spus şi au scris oamenii că a spus sau a scris Dumnezeu.
____ .
A fi demn la bătrâneţe e o dovadă de superioritate psihică.
____ .
Părintele care nu-şi iubeşte şi nu-şi respectă copilul creşte un mutilat psihic – dar câtor părinţi le pasă de asta?
____ .
Trebuie să ai înţelepciunea şi puterea să rămâi demn toată viaţa.
____ .
Unii părinţi sunt de fapt copiii propriilor copii.
____ .
Copiii nu-i aducem în viaţă să ne fie slugi de la doi ani până la moarte!
____ .
Fiinţa iubită este tot ceea ce, lipsindu-ne, ne împlineşte. Singură, fiinţa oricui e lipsită de ea.
____ .
Suntem oameni şi poate mai mult de atât, dar rămânem vise.
____ .
Nu e niciodată prea greu să dai celui care a greşit şansa să arate că e bun… ocrotindu-i astfel, atât cât se mai poate, sufletul chinuit de remuşcări, dacă vezi că se chinuieşte, chiar dacă, uneori, pare enorm de târziu…
____ .
Tăcerile lungi şi revărsările de cuvinte sunt de multe ori încercări disperate ale sufletului de a ieşi din singurătate, de a fugi de temeri.
____ .
Oamenii sunt un fel de tăcere în care strigă, strigă de multe ori şi nu-i aude nimeni…
____ .
Chipul tău şi gândul meu, şi zâmbetul vremii vor aduce frumuseţe acestei zile.
____ .
Dintre toate clipele pe care le împart cu tine, una nu pot s-o împart: aceea de a fi mereu cu tine.
____ .
Iubirea – apanajul sufletelor care se caută. Trupurile se mulţumesc de obicei cu carnalul.
____ .
Când toate acestea fi-vor liniştea unei seri târzii de iarnă, să mă ierţi… n-am ştiut să tac… vraja privirii şi glasul, chiar dacă m-au certat, în adânc am ştiut… era dragoste, cea mai curată…
____ .
Când e pace şi natura cântă, e greu să deosebeşti puii vieţuitoarelor prinşi în jocul lor pur sub ploaia de raze solare.
____ .
Viaţa – Dacă nu este pentru multă vreme şi în niciun caz tot timpul fericire, să-i trăim clipele de bine cu exuberanţa copilului care reflectă în ochii săi toate razele de soare…
____ .
Când eşti orb, aprinzi culorile în tine, creezi miliarde de nuanţe personale ale spaţiului, timpului şi vieţii.
____ .
O orchestră imensă vibrează pe acordurile trecerii luminii spre întuneric… tot ce ştim în jurul nostru şi în noi şi ceea ce nu percepem vibrează, scrie trăind poezia existenţialului.
____ .
Muzica, din ce dor (de) nemărginit o fi apărut?… Cărui suflet i-o fi fost trimisă? Câtă dragoste şi încântare o fi atins de i-a răspuns ecoul?
____ .
Ce alergare a rotirilor gândul acesta cu două inimi ducându-se de mână prin noi în serile cu lună şi dimineţile când oraşul şi marea se înfiripează din întuneric în cântecul privighetorilor…
____ .
Necesitatea – underground-ul existenţei…
____ .
Arta – legătura existenţialului cu visul…
____ .
Oamenii sunt toţi mâini şi priviri, şi paşi – arbori, cetăţi ce se ridică din suflete şi idei şi caută drumurile spre eternitate…
____ .
Cocioabă îi pare cerşetorului locuinţa sa până când descoperă că acolo e adevărata lume, fericirea…
____ .
Atunci când nu poţi să ajungi în vârful piscului, undeva, pe pantă cineva sau singur ţi-ai desconsiderat (retezat) aripile.
____ .
Când cerul râde şi eu plâng, o parte din mine râde. Când cerul plânge şi eu râd, o parte din mine plânge.
____ .
Oricât de mari ar fi sacrificiile pe care le fac părinţii, nu cred că există satisfacţie mai mare pentru ei ca sentimentul că au făcut tot ceea ce trebuia pentru ca drumul să fie mai uşor copiilor lor.
____ .
Aş vrea să cunosc omul care vrea să fie bătrân!
____ .
Scrisul creşte din sine, din cel care scrie, mereu altul.
____ .
Tăcerea – propoziţii (logice) rulate în background.
____ .
Posibilă întrebare a conştiinţei: azi, care-mi va fi tortura?
____ .
Cuvântul e spaţiul aşteptărilor. Creează lumi, alătură, întregeşte şi desparte destine…
____ .
Omul nu e doar un animal care reacţionează la recompensă şi pedeapsă şi totuşi astfel e considerat de foarte mulţi oameni… dresat şi manipulat toată viaţa, indiferent că e puternic sau neputincios, bogat sau sărac, deştept sau slab de minte… Omul… prea rar dresorul propriei fiinţe şi conştiinţe…
____ .
Sufletul simte, raţiunea cumpăneşte. Şi ce goi suntem şi cât de singuri când ruptura dintre ele ca o teamă rece ne îndepărtează de ce ştiam trăind în noi şi ne aşază în real ca pe nişte statui care trebuie să înveţe să meargă…
____ .
Omenirea e doar o parte a miracolului existenţial şi totuşi, de prea multe ori, se comportă ca şi cum ar fi erbivore lăsate pe o păşune – tind să roadă tot ce scapă necălcat în picioare.
____ .
Sunt de acord să fie încheiat un acord de pace între toate naţiunile lumii, dar mi-e teamă că astfel vom trezi celor aflaţi în stare de pace nostalgia războiului.
____ .
Oamenii, foarte mulţi, simt că trebuie să fie respectaţi în opiniile lor, în expresia fizică a existenţei lor. De ce nu toţi?
____ .
Cât de necesar e un tată, cât de mult necesară o mamă când eşti copil şi ai nevoie de sprijin, de îndrumare, de dragoste. Când unul nu e, e ca şi cum ai avea doar un braţ, pui în el toată energia, toată speranţa. Când nu ai niciun părinte, te legi, ca un arbore, de aerul, de pământul, de lumina, de ploaia, de vântul care te hrănesc şi te înconjoară. Nu se poate altfel.
____ .
Pământul – scena pe care de milenii are loc aceeaşi reprezentaţie: Război şi pace.
____ .
Universul e concretizarea ideii de libertate a energiei obligate să existe la un moment dat într-un punct.
____ .
Toate sufletele merită gesturi de bunătate, înţelegătoare, de unele însă trebuie să rămâi departe, pentru că muşcă precum sălbaticii.
____ .
Suntem toată viaţa copiii care trebuie mângâiaţi pe creştet din când în când. Poate pentru că zâmbesc atât de frumos atunci… sau se încruntă vrând să pară maturi.
____ .
A aştepta înseamnă a adăuga clipe clipelor, a le strânge pentru ca spaţiul-timp să se comprime, să rămână în sinele profund iluzia dilatării lui în scurtul răgaz împreună cu iluzia uneori atât de reală a fericirii.
____ .
Nu există argumente (destul de) convingătoare în stabilirea adevărurilor esenţiale.
____ .
E comod să spui că totul e voinţa lui Dumnezeu – te scapă poate de răspundere, nu şi de orice consecinţe.
____ .
Marile stăpâniri sunt precum mările – se leagănă continuu; precum clădirile care ocupă zone mari de pământ pe orizontală – puţin rezistente la seisme.
____ .
Democraţia – mecanism în care culorile politice se tulbură, se amestecă, rezultând un fel de „curcubeu” cu un cap în bugetul statului şi celălalt în puţinul avut al restului populaţiei.
____ .
Atunci când scrii între ziduri, reale sau constrângeri ale psihicului obligat cumva să trăiască între ele, e ca şi cum mii de mâini, de ochi le ating, încercând dureros, prin reculul emoţiilor pozitive şi angoasa ce creşte continuu (dar nu pot să dărâme această colosală putere de a spera caracteristică omului), să străbată spre lumină.
____ .
Lumea asta e un vis… Când am să mă trezesc, nu va mai fi nimic…
____ .

Cu fiecare treaptă urcată sau coborâtă în viaţă, am învăţat să tac, să strig înăuntru… de aceea, spun: sunt mută… sufletul ştie ce scrie, ce strigă…
____ .
Războiul aşază uneori şi săracii şi bogaţii în aceeaşi postură de animale nedorite cu faţa spre groapa comună.
____ .
Revoluţiile sunt mişcări de reaşezare a claselor sociale şi destinelor oamenilor.
____ .
Norocul e o conjunctură sau un set de conjuncturi care te ajută într-un moment personal sau să ajuţi omeni sau alte fiinţe. Prea mult, te poate face cumva superom, dar e mai uşor să te schimbe în alt animal.
____ .
Iubirea – o zgâtie de întrebare la care se străduiesc de milenii bune să răspundă aproape toţi oamenii, şi parcă nu doar ei…
____ .
Mergem – cât din noi se deplasează? Cât rămâne, relativ, pe loc sau în realitatea altui timp? Iubim – de ce ne simţim sufletele crescând, strângându-se, bucurându-se, lăcrimând? Cântăm – câte păsări, câte instrumente muzicale ducem în piept?…
____ .
Între un cer de viaţă şi un pas în genune, speranţa că va fi şi mâine.
____ .
Fiecare om cu iluziile şi lumea lui de interpretări, fiecare suflet cu biblioteca lui de cuvinte şi tăceri.
____ .
O lumină prea puternică poate fi fatală celui obişnuit să gândească la lumina lumânării.
____ .
Oamenii au obiceiul acesta de a se arăta cu degetul şi a scuipa uneori unii spre alţii otrava ironiei, a urii…
____ .
Printre oameni sunt multe hiene, şacali, tigri, corbi…
____ .
Când jigneşti omul care te iubeşte, aşază-te o clipă în curbura de spaţiu pe care o ocupă şi care mâine ar putea să fie goală şi priveşte-te!
____ .
Suntem puternici şi deplorabili până la un anumit maxim. Dincolo e nebunia.
____ .
Memoria omului a fost cea dintâi bibliotecă virtuală.
____ .
Oamenii simpli nu-şi pun întrebări esenţiale – le trăiesc răspunsurile – simplu.
____ .
Iniţierile religioase – un fel de a învăţa pătrunderea în tărâmul irealului.
____ .
Nu există o muţenie a Cosmosului. Mai degrabă, a capacităţilor noastre de a-i înţelege esenţa, manifestările.
____ .
Războaiele nu au niciun scop. Oamenii le folosesc ca să-şi atingă scopuri.
____ .
Autoritatea – uneori, o mască, alteori… măşti hidoase.
____ .
A gândi, gândire – mesele principale, gustările şi desertul unei minţi care nu doarme şi care ne provoacă uneori indigestii grave.
____ .
Natura nu e omul şi nu e a omului.
____ .
Se vorbeşte enorm despre necesităţile existenţiale ale omului, ignorându-se cu bună-ştiinţă dreptul celorlalte vieţuitoare la existenţă.
____ .
Încă nu sunt hărţi pentru mersul dincolo de sine. Fiecare orbecăieşte în felul lui.
____ .
Fiecare om are un loc în lumea asta dacă seamănul „împroprietărit” nu-l vrea şi pe acela pentru sine.
____ .
Politica – un teatru de cele mai multe ori ieftin care conduce destinul omenirii.
____ .
Pereţii netezi ai speranţelor, muchiile piezişe, colţuroase ale deznădejdii… suişul-coborâşul materiei însufleţite – existenţa…
____ .
Fără cunoaştere continuă creierul omului se întoarce la condiţia existenţială a animalului.
____ .
Nimic din tot ce există nu ne dă speranţa că viaţa e infinită.
____ .
Afirmăm foarte des că inima cheamă… inima tace de foarte multe ori, alte părţi răcnesc după întregire…
____ .
Râsul e modul în care ne exprimăm fericirea, dar şi una dintre cele mai (ne)vinovate căi prin care-i facem pe alţii nefericiţi…
____ .
Să râdem, deci… Celei mai adânci tristeţi îi stă alături un zâmbet de copil. Important e să nu uităm…
____ .
Urâtul – planeta, frumosul – planeta – nu ce e urât dăunează, ci mizeria caracterelor, acţiunilor noastre.
____ .
Ideea – schiţa care anticipează viaţa.
____ .
A vrea înseamnă să întrevezi cândva o izbândă.
____ .
Am căzut de acord că suntem egali în drepturi şi îndatoriri. N-am stabilit însă cât de egali.
____ .
Uneori sunt atât de aproape de marginea timpului, încât simt cum spaţiul dispare de tot din ecuaţia vieţii.
____ .
Repetiţia e mama învăţării de minte!
____ .
Tot ceea ce contează cu adevărat e cu totul altceva decât ar trebui să fie.
____ .
Sufletul, Dumnezeu sau îngerul te pregăteşte pentru tot ce va urma. Trebuie să ştii să auzi.
____ .
Uitarea durerilor… nu se poate una fără alta – uităm şi fericirea, păstrând pe chip ceva din licărirea liniştită a lacului în zilele calme ale acestui capăt de univers.
____ .
Admirăm aproape cu precizie de ceasornicar elveţian pe cei care par că ne prelungesc fiinţa cerebrală, în care ne regăsim sufleteşte şi credem că ne înţeleg şi îi înţelegem.
____ .
A gândi existenţa prin comparaţie nu este întotdeauna cea mai bună cale spre progres.
____ .
Mă întreb cât din populaţia Terrei şi cât de repede ar adera la un tip de credinţă în care Dumnezeu nu pedepseşte niciodată, ba a mai şi scris pe poartă, cât să se vadă din colţul fiecărui posesor de «văz»: Sunteţi liberi. Descurcaţi-vă!
____ .
Există un conservatorism puternic în gândirea oamenilor, dar, vedeţi dumneavoastră, orice progres a însemnat pasul, paşii în afara convenţionalului, cunoscutului. Altfel, am fi crezut în continuare că pământul e un platou care se sprijină pe spatele unei broaşte ţestoase şi aceasta pe alta… sau că adâncul cerului e plin de zei ocupaţi să împartă destine.
____ .
Rar un sentiment profund e şi etern.
____ .
Primul dintre toate gândurile în mintea cui o fi apărut? Ar trebui să i se acorde Premiul Nobel pentru originalitate.
____ .
Dacă v-aţi căsătorit din dragoste, nu-i cereţi să mai existe şi atunci când a murit de mult.
____ .
Suntem singuri uneori, atât de singuri, chiar şi în ceea ce părea să fie cea mai durabilă dragoste. Tot ce se împarte şi se primeşte e, în cel mai bun caz, o iluzie că vom fi necesari şi mâine.
____ .
Omul care iubeşte are mai multe braţe întinse pentru a atinge, a ocroti…
____ .
Prietenul meu cel mai bun e criticul meu cel mai slab.
____ .
Prietenul – acea parte a omenirii care-şi trăieşte în mine bucuria şi amarul.
____ .
A trăi – am mai auzit această părere.
____ .
Succesul nu îndreptăţeşte trufia, dar o induce, nedrept.
____ .
Oamenii nu sunt întotdeauna cele mai bune modele pentru ei şi nici cei mai aproape la greu.
____ .
Viaţa e lungă pentru cel care n-o măsoară în decenii, într-o clipă poţi să trăieşti o eternitate şi să ai în suflet mult mai mult decât au alţii într-o sută de ani.
____ .
Cine consideră că Natura este ogorul pe care omul poate să planteze orice, greşeşte.
____ .
Avantajul celui ce nu pleacă niciodată: nu lasă niciodată în urmă suflete care plâng.
____ .
Avantajul celui care nu vine de nicăieri: sufletul nu trage de el înapoi.
____ .
Avantajul celui care stă în fruntea celor care cântă: are pieptul plin de aripi…
____ .
Avantajul celui care scrie despre inimi de poeţi: aude şi în somn bătăile lor.
____ .
Avantajul celui care nu s-a vrut conducător peste oameni: poate privi în urmă fără să-şi reproşeze nimic.
____ .
Avantajul celui care cântă doar în sufletului lui: nu poate fi învinuit de tulburarea altor suflete.
____ .
Copiii i-am scris cu trei de i, aşa cum e firesc.
____ .
Florile sunt figurile de stil folosite de natură pentru a îmbrăca pământul în poezie.
____ .
Chiar şi în sufletul celui foarte drag ai nevoie uneori de spaţiu privat, aşa cum el trebuie să uite uneori că-şi împarte «casa» cu tine.
____ .
Omul şi câinele său: două fiinţe cu simţul olfactiv atrofiat!
____ .
Totul acţionează asupra totului… chiar dacă insesizabil… Şi marea se schimbă când te îmbăiezi şi aerul când mergi, şi universul când respiri…
____ .
Cel mai bun prieten e lumina. Oferă totul şi nu cere nimic niciodată.
____ .
Viaţa e o zbatere aproape continuă a inimii şi a conştiinţei.
____ .
În fiecare clipă, fiecare om, frunză, floare, arbore, pasăre, gâză, animal, drum, apă, cer scrie o pagină de existenţă şi moarte.
____ .
Vin acum din umbra lucrurilor şi spun: poetul acesta a fost scăldat în albastru. Ţineţi-l departe de întuneric, dar daţi-i din plin verde. Când se va coace, va treiera spic de aur, va face pâine, şi roata ochiului, şi pe cea a gurii, şi va scrie pe seri întoarcere, pe dimineţi, mirare.
____ .
Literatura e o bibliotecă imensă, un sanatoriu cu enorm de multe cabinete şi saloane. E loc pentru orice cititor!
____ .
Fără gramatică, exprimarea oricui e un ulcior găurit din care curge nectarul sau apa înainte să bei.
____ .
Natura şi-a creat elementele în echilibru fragil, intercondiţionându-se, înlocuindu-se în funcţii atunci când viaţa e în pericol.
____ .
Lupta între clasele sociale a fost şi va fi un factor al umanizării omului, în ultimă instanţă.
____ .
Nu pedepsele vor îndrepta oamenii, formarea conştiinţei dreptăţii pentru toţi, crearea condiţiilor de viaţă decentă pentru toţi.
____ .
Zvonurile – am auzit că umblă vorba în căutarea sensurilor cuvintelor nerostite.
____ .
Lauda e o acuză camuflată.
____ .
Niciun adevăr despre Univers nu poate fi proclamat absolut.
____ .
Dacă aş avea două capete, aş avea o gură în plus, deci pierderi, dar aş vedea, poate, mai bine, doi ochi fiind liberi să rătăcească sensurile uneori, ceilalţi doi găsindu-le măcar atunci.
____ .
Banii – unitatea cu care măsor (ne)siguranţa zilei care vine.
____ .
Gândul e mai puternic decât cerul când omul speră, şi mai slab decât bătaia aripii fluturelui când nu-şi află drumul şi strigă ca un animal neajutorat sau nu mai spune nimic…
____ .
În împărăţia cerului ca şi între oameni – azi eşti zeu, mâine nu te mai ştie nimeni!
____ .
Niciun adevăr nu e valabil toată viaţa, nicio povară, niciun noroc.
____ .
Prostia este uneori o calitate; singura pe care n-o contestă nimeni.
____ .
Prostul e mai fudul decât păunul şi decât regii când i se permite.
____ .
Urâm ceea ce ne supune, dar alegem întotdeauna să ne conducă alţii.
____ .
Nimic în lumea asta nu e falsificat atât de des ca numerele.
____ .
Ne obişnuim să stăm cu spatele la lucruri, cu gândul la traiul de muritori… În spatele nostru, o lume de lumi de obiecte, de întâmplări, de energii aşteaptă să vedem. Sau poate că nu. La urma urmei, suntem iluzia aceleiaşi clipe – viaţa.
____ .
Omului rănit în dragoste tot cerul i se pare strâmb şi-a neputinţă.
____ .
Coşmarul e perturbarea majoră a echilibrului existenţă-teamă.
____ .
Chiar şi cu prietenii şi fraţii trebuie să te porţi la un moment dat ca şi cum ţi-ar fi copii – să-i laşi să se descurce de la o vârstă: 30, 40, 50… de ani!
____ .
Făţarnicul va şti întotdeauna ce dimensiuni are sufletul tău şi-ţi va servi atenţii pe măsură!
____ .
Banal e totul, simplu, dacă stai să analizezi bine. Doar percepţia noastră la un moment dat îl face să fie altfel.
____ .
Nu eu îl am. Sufletul râde şi plânge, şi tace uneori precum pietrele în forma aceasta trecătoare…
____ .

Cuvântul, dacă gândirea ar funcţiona perfect, ar trebui să fie esenţa şi explicarea esenţei.
____ .
Lumea – un vârf de ac încreţit pe care încap atâtea vise, temeri, speranţe, viaţă, moarte, percepţii sau absenţa lor.
____ .
Avantajul Pământului: e singura planetă (cunoscută) în care încap oamenii, zeii şi toate celelalte forme de speranţă şi irealitate.
____ .
Avantajul şi povara florilor: mă întorc mereu, mă voi întoarce, cândva, etern.
____ .
Avantajul albastrului: e singura culoare care inspiră, continuu, viaţă. Avantajul verdelui: e adevărata trecere a soarelui în ploile toamnei.
____ .
Avantajul copiilor: sunt încă departe de singurătatea fără uşi, fără ferestre a uitării.
____ .
Avantajul ideii: speră că va găsi oricând, în acest spaţiu existenţial, un creier.
____ .
Avantajul tău: ai întotdeauna cel mai mult de dăruit, cel mai pur. Avantajul meu: am nevoie mereu de această nesfârşită lumină.
____ .
Viaţa – un drum relativ continuu pe care unii visăm că ne aşteaptă Dumnezeu.
____ .
Dragostea: atât de departe materia, atât de unul după altul sufletele…
____ .
Viaţa – o ecuaţie cu n variabile al cărei grad îl dă fiecare după cum poate sau/şi după cum e împins.
____ .
Oamenii sunt un fel de pietre-semne folosibile la orice operaţie, dar trebuie ţinut cont că fiecare se adună, se scade, se înmulţeşte, împarte, integrează… în felul său unic. E greu şi nedrept să foloseşti reguli generale de calcul.
____ .
Trebuie să treci prin diluări şi cristalizări succesive pentru a-ţi cunoaşte adevărata lumină.
____ .
Iubirea – formă mirabilă de dăruire şi speranţă, atunci când nu e o unealtă murdară de manipulare, de degradare.
____ .
O capacitate mai mare de utilizare a creierului înseamnă mai mult haos de ţinut în frâu.
____ .
Dragostea – mărturia trăirii nemărginirii.
____ .
Eşti – e de ajuns ca să tulbure în mine fiecare trăire.
____ .
Am fost un singur suflet, dar am ieşit din scenă pe rând…
____ .
Viaţă – un fel de tipsie de real-imaginar din care am ciugulit împreună cu păsările de lumină şi întuneric, cu săracii şi nesăracii lumii boabe de a fi când aspre (ca nişte pietre colţuroase), când mai aproape de carnea rodiilor şi a smochinelor coapte; o scară pe care trebuie s-o urc în mine şi s-o cobor… pentru a umbla uneori pe drumurile infinitului, alteori, de câte, să mă opresc înainte de primul pas, aşteptând drumul care să mă aducă acasă…
____ .
N-am ştiut niciodată de ce oamenii se feresc să arate că sunt toţi un pic nebuni. Că nu e nevoie de semne grele ale distincţiei, puterii sau bogăţiei – ajunge să poţi pluti din când în când uşor…
____ .
E ceva între tăcerea mea şi a ta. Suflete de nomazi care se bucură şi plâng împreună, doar împreună, uneori uitând că dincolo e lume.
____ .
Tot ce-ţi spun azi mâine devine un fel de vină. Sărman suflet, nu există uitare şi-am să te duc, am să te duc, pentru că oricât aş glumi sau aş plânge, eşti ceasul care bate viaţa în mine.
____ .
Am din tine infinitul şi nimic. Dar ce e neobişnuit în asta? Tot ce iubim cu tot sufletul ne pare peste băierile inimii, mult, mult şi totuşi infinit de puţin aproape.
____ .
În iubire sufletul omului dă corpului şi sufletului celuilalt reprezentări şi sentimente care-i înnebunesc mintea.
____ .
Fiecare femeie are dreptul să existe decent, să se hrănească suficient, să se îngrijească, să studieze, să gândească, să iubească şi să fie iubită, să se bucure, aşa cum îl are fiecare om.
____ .
În iubire, sentimentul de proprietate asupra partenerului pare firesc, dar nu e. Fiecare om e liber chiar şi în iubire.
____ .
Pe cine aşteptăm? Ce facem după ce fiecare răsărit ne-a dat încă binecuvântarea să trăim? Trăim… simplu şi matur. Din simplitatea existenţei noastre a rezultat şi rezultă complexitatea trăirilor noastre. Cu fiecare gând, adăugăm o treaptă spre infinit, dăm o nouă concretizare timpului-spaţiu-istorie.
____ .
Nu poţi întoarce nimic în lumea asta. Nu e spaţiu-timp pentru trecut.
____ .
E bine să faci ceea ce ştii şi să te odihneşti atunci când ai obosit. Dacă vrei, poţi să dormi lângă izvorul cunoaşterii şi să consideri că eşti erudit, dar mult mai de folos îţi va fi să rămâi treaz şi să te străduieşti să-i înţelegi susurul.
____ .
Pentru că trăiesc, plătesc cu viaţa. Pentru că iubesc, plătesc cu liniştea. Pentru că scriu, plătesc facturi. Toate(?…) îmi aduc o satisfacţie imensă (am reticenţă la ultima din plăţi!…).
____ .
Creaţia poetică implică în primul rând trăire sufletească. Niciodată trupul nu va scrie poeme care să încânte sufletele dincolo de scurtimea nefirească, din acest punct de vedere, a vieţii.
____ .
Şansa de a trăi îmi dă dreptul şi obligaţia să-mi adaptez continuu abilitatea de a gândi.
____ .
Fericirea – acea stare pe care ai vrea s-o ai destul de des ca să nu percepi că n-o ai, caz în care ai trăi o mare nefericire, pentru că n-ai mai face diferenţa.
____ .
Aş putea să regret că nu sunt eu mereu. La ce mi-ar folosi să fiu altcineva când sunt un univers pe care niciodată n-o să fiu în stare să-l înţeleg în întregime?
____ .
Obişnuinţa – comoditatea spiritului.
____ .
Oameni, descătuşaţi-vă aripile!
____ .
Frumuseţea rămâne o virtute dacă ceilalţi o văd şi o admiră iar tu te mulţumeşti cu atât.
____ .
Răbdarea – adevărata încercare a raţiunii.
____ .
Necazurile – e firesc să fie şi pete pe clarul unei zile!
____ .
Eşti mereu aproape şi asta îmi dă curaj în viaţă şi o linişte ce pluteşte în lacrimi, pentru că nu pot să te ating şi mă întreb de ce setea aceasta enormă de a atinge ceea ce iubim.
____ .
Merg pe străzi cu soarele în priviri şi cu oceane de fericire în suflet; oamenii mă privesc şi nu ştiu de ce zâmbesc. În mână ţin căldura mâinii tale drepte…
____ .
Trăim atât de bine cât ne permite gândirea noastră.
____ .
Trecem precum toate lucrurile tăcute trec şi nu se întreabă şi nici pe altcineva nu întreabă de ce. Ne mai mirăm uneori când soarele îşi frânge razele de colţul casei şi frunzele cum se leagănă în aer ca nişte crâmpeie de caiet cu poezii trimise de natură pământului. E încă viaţă…
____ .
Am luat sufletul şi mirările şi am vrut să scriu pe mare Eminescu. Culorile se amestecau şi după ani de străduinţă, am renunţat, văzându-mi de alte trebuinţe. Când m-am întors, pe apa mării era scris, în cea mai frumoasã combinaţie de lumini şi umbre, de sunete şi tăceri: EMINESCU. Scrisese timpul.
____ .
Lunile ianuarie şi iunie se împart în câte două ere: era de dinainte de Eminescu şi era Eminescu. Suntem încă în preistorie din acest punct de vedere (10. 01. 2006).
____ .

Poţi să iubeşti tăcând, o, de câte ori iubim tăcând… însă nu tăcem, de fapt: sufletele comunică precum două entităţi superioare, oricâte depărtările…
____ .
Mintea fuge de frecuşul ideilor ce se întrec să arate că am dreptate sau nu într-o privinţă sau alta. Nu vreau să am. Mâine sau chiar azi, mintea va răsuci din nou totul. Nu cred încă în adevăruri cu valabilitate generală. Nu cred că adevărurile pe care ne-am bazat cunoaşterea nu pot fi reanalizate, reformulate, reaşezate în aşteptarea altor schimbări.
____ .
Excesul de tinereţe şubrezeşte adultul, dar face uneori minuni cu bătrânii.
____ .
Mă gândesc la tine ca la un eu pierdut cândva şi viaţa e tot mai mult un drum printre oameni care s-au pierdut şi oameni care nici nu au habar că se poate să te simţi trăind într-un tine departe… Mă gândesc la tine ca la o fereastră în care se colorează chipurile zilei, ca la o toamnă care m-a adus zilei şi întunericului. De fapt, sufletul se gândeşte la tine în milioane de chipuri şi te scrie…
____ .
Ninge devreme, ninge târziu, pentru vii, pentru cei ce nu mai vin, ninge peste drumuri peste vieţile scurse, peste paşii trişti ai celor care nu mai au la cine se întoarce, ninge peste amintiri şi bucurii pentru ca mâine copiii să iasă cu săniuţele, pentru ca oameni albi să zâmbească din ochii şi gurile lor de cărbune soarelui. Şi mai ales ninge ca să ne limpezim un pic minţile de prea multe tăceri.
____ .
Era precum cei mai mulţi oameni – adormea şi se trezea având în minte drumuri pe care pleca şi venea până când toate duceau spre un ţărm la o mare a tăcerilor… nu întreba niciodată dacă s-a întors cineva din cei duşi înainte, dacă-l aşteaptă cineva acolo, dacă va fi singurul visător al cărui vis a rămas înscris o secundă în firele de praf prelinse din pumnul său în apa infinitului…
____ .
Oraşul – mare de oameni, arbori şi animale cu stânci, scoici, melci şi corali pe mai multe etaje.
____ .
Există un Dumnezeu al firului de păianjen?… al zborului alb al petalelor?… Plouă cu fluturi plăpânzi de lumină… cu sfinţenie, cu puritate.
____ .
Nu ştiu destul cer pentru aripile care zboară în ele, uneori, parcă tot zborul…
____ .
E nevoie uneori să te loveşti cu fruntea de ceva foarte tare, să-ţi vibreze creierii, ca să vezi.
____ .
Cum greşim când rupem singura filă pe care-am scris destinul!… deasupra albumului îngălbenit de timp, ochiul deapănă, lăcrimând tăcut, amintirile… sau visul, în alt plan, alt spaţiu al speranţelor şi nesperanţelor, urmăreşte paşii împreună şi bucuria fantasmelor reale…
____ .
Fiecare om e ceea ce exprimă atunci când e luat prin surprindere de un gest, de o întâmplare, de o întrebare… Timizii au dreptul la încă o şansă!…
____ .
Mi-aş dori o casă simplă aproape de cer, să mă trezesc în fiecare dimineaţă şi să privesc pământul, celelalte minuni scriind, fără ştiu cum trece timpul. Nopţile aş porni în călătorii spre începuturile luminii. Când mi-ar fi dor, aş coborî aici şi aş atinge fiecare element cu grijă, să nu se ştie niciodată că sunt eu cea care întinează atâta frumuseţe cu lutul degetelor, cu lumina ochilor, cu sufletul, cu gândul…
____ .
Fiecare existenţă e o curbură în spaţiul-timp al existenţei generale şi poate deveni uneori atât de densă încât să nu rezoneze cu nimic din afară.
____ .
Ceea ce nu cunosc şi nu înţeleg nu e ceea ce nu poate să fie şi cu atât mai mult trebuie să-mi păstrez percepţia trează.
____ .
Sunt iubiri care trebuie să existe real pentru oameni şi iubiri care e mai bine să rămână în lumea lor de închipuiri.
____ .
Înverşunarea împotriva cuiva apropiat e un balast din care nu se va construi niciun drum, dar pe care trebuie să se târască uneori mulţi ani iubitul, iubita, părintele, copilul, prietenul…
____ .
Noi, oamenii, suntem toţi un suflet, indiferent că ne cunoaştem sau nu, că ne place să ştim asta sau nu…
____ .
Veacurile care vor veni, dacă nu deceniile, vor aduce o reaşezare, o reconsiderare a ideilor şi legilor ştiinţifice. Studiate de aproape, obiectele cereşti, acolo în mediul lor sau în cel pe care ni-l închipuim, dezvoltă semne de întrebare noi, puncte de pornire noi, discrepanţe…
____ .
Avem atâta viaţă câţi paşi poate parcurge sufletul fără să simtă nevoia renunţării definitive; în plus, acele mirări de care, poate, la orice vârstă, ne legăm cum firele de lumină de clipe…
____ .
Cel mai mare handicap al naturii umane e că nu poate să ajute toţi semenii aflaţi la răspântii grele ale vieţii. Sau poate că aceasta e condiţia supravieţuirii şi o acceptăm de multe ori orbeşte.
____ .
Economiile – iluzia raţiunii că-şi va asigura şi mâine un capăt de real.
____ .
E o iluzie că posezi ceva. Totul e o cameră de hotel ori un salon de spital din care pleci la final lăsând în urmă aer.
____ .
În mintea oamenilor care au inventat raiul, îmi spun, trebuie să fi fost foarte multă speranţă… În a celor care inventează continuu iaduri, multă disperare, teamă, sălbăticie, ură, dar şi… dorinţa de libertate şi autodeterminare.
____ .
Veţi spune că nu realitatea se schimbă, ci ochiul care o contemplă. Simt că ne schimbăm odată cu cadrul, însă nu cu aceeaşi frecvenţă.
____ .
Vinovat de fericire nu e nimeni, doar pentru nefericirea celor care suferă din cauza sa în acest timp…
____ .
Suntem minipărţi ale unui univers al nostru, al tuturor, indiferent de specie, aici, pretutindeni; depinde ce vom înţelege, în ultimă instanţă, prin acest cuvânt.
____ .
Despre Eminescu ar trebui scris un singur cuvânt: EMINESCU.
____ .
Zilele se făcuseră mici de tot – urcau şi coborau ca nişte acarieni pe piept, umeri, în gură, urechi, nas şi ochi… Sufletul părea un mort cu ochii şi gura deschise de parcă ar fi rostit numele cuiva pe care doar el îl vedea. L-am dus în faţa oglinzii şi i-am spus: trezeşte-te! În ea, eraţi voi toţi cunoscuţi şi necunoscuţi.
____ .
Clipele toate nasc undeva o minune, o durere, aproape, cât de departe de inimi uneori.
____ .
Ţi-am pus chipul în ramă: am prins între limite un spaţiu care fremăta de necuprins.
____ .
Nu scriem – desfacem în noi, din noi, din ceilalţi, foiţă cu foiţă sufletul, spunându-le… cuvânt.
____ .
Poezie: suflete, în şoapta lor, arderea infinitului…
____ .
Natura este cel mai mare creator în orice domeniu.
____ .
Binecuvântată tresărirea care a trezit universurile!
____ .
Când sufletul celălalt se îndepărtează, totul moare în tine câte puţin.
____ .
Dacă haina ţi-e simplă, bucură-te – ai straiul mai uşor, mai ieftin, dar sufletul liber…
____ .
E lipsă de responsabilitate pentru propria fiinţă să te întorci acolo unde ai fost lovit de fiecare dată şi totuşi oamenii se întorc la o bucată de pământ, la o casă, la copii sau părinţi, la o jumătate de suflet, la un crâmpei de speranţă, la un Dumnezeu.
____ .
Trupurile noastre – cutii de lut în care vibrează mările infinite…
____ .
Dacă n-am fi mai mult gând, ce-ar rămâne din noi când n-am mai fi?… cenuşa vreunui templu în care maimuţele ar intui cumva naşterea timpului din nimic…
____ .
Libertatea are şi cerul şi gratiile înăuntru fiinţelor.
____ .
Adevărata iubire este înţelegerea faptului că ceea ce iubeşti există şi asta ţi se datorează măcar o secundă.
____ .
Dă mâna şi hai! Sunt multe casele în care n-am fost. Aşa numesc eu visele. Oraşul acesta are străzile ascunse – ceea ce văd târându-se spre marginile sferei sunt secundarele orologiului numit de pictori viaţă. Nu există noapte şi lumină în două suflete care se găsesc, doar aripi, cerul.
____ .
Nu mândria ne-a ridicat din scheletele şi urletele schelălăite ale primatelor. Adâncimea gândului, tăcerea care a permis ochiului interior să vadă.
____ .
Urletele creaturilor preistoriei pământului au fost înlocuite de maşinile modernului.
____ .
Tu mă iubeşti pentru că am trup… Nu e adevărat… Tot ce ştiu că există se depărtează… tu, nu… sufletul ţi-l trăiesc în mine şi afară ca pe o a doua viaţă…
____ .
Fiecărei singurătăţi i s-a dat un vis.
____ .
Scris: suflete fără linişte în tăcerea lor, atingând arderea infinitului…
____ .
Fiecare zi trăită cu speranţă adaugă în noi o pagină de veşnicie.
____ .
Între un iubit bun şi o carte bună, aleg cartea – nu mă va dezamăgi niciodată. Între un suflet drag şi o carte bună, nu pot să aleg, dar îmi iert infidelitatea.
____ .
Tot ce e e extrem de simplu. Trebuie doar să ai disponibilitatea să înţelegi.
____ .
Perfecte sunt doar ideile care îmbătrânesc înainte de a se naşte. Cele pline de viaţă vor fi întotdeauna modificate, completate.
____ .
Exist pentru că vreau să exist şi mâine!
____ .
Tinerii consideră că viaţa e un mare rahat, dar ei nu ştiu, sărmanii, că sunt încă departe de latrină.
____ .
Patron – cel mai nefericit decât propriu-i paznic de noapte. Nu doarme liniştit niciodată.
____ .
Deştept e acela care a gândit şi a citit mult, păstrând întotdeauna o distanţă (de bun simţ) faţă de orice teorie şi deducţie finale în privinţa existenţialului.
____ .
Aş inventa un zeu… să-l rog să ia din mine cât e necesar pentru un zâmbet fericit al tău… să ne trimită apoi în lume: tu, lumina, eu, visătorul lut, aproape mereu… ____ .
Şi pasul tău coboară, se ascunde luna în pâlcuri de plopi şi trec precum altă eră întâmplări aşteptate, suflete mergând înaintea noastră de mână.
____ .
Cu cât iubesc mai mult, cu atât mai puţin caut să aflu dacă celălalt suflet mă mai ţine minte. Să fie aceasta o lege a compensaţiei?… Risc…
____ .
Fericirea – o pânză pe care pictorul suflet a aşezat semne greu de descifrat când înăuntru sau în ochiul privitorului e beznă. Ajunge s-o aşezi într-o anumită lumină şi pulsează de energii.
____ .
Omul – el a inventat cheia! Nu şi pentru poarta de întoarcere…
____ .
Nimic nu stă, de fapt. Poate doar tăcerea de dinaintea acestui miracol din care facem parte, întâmplător sau nu, să fi stat…
____ .
Prietenii au cerurile lor în mine. După fiecare uşă e o viaţă – aud vacarmul trăirilor, de multe ori, tăcerea. Nu tac toţi odată şi nici nu-mi bat în suflet în aceeaşi tonalitate. În orele libere, vorbim despre nevoia de fericire. Apoi, prin tăcerea ca o năframă de corzi mute, cel care se teme când nu-mi aude sufletul, întinde mâna, e caldă, rosteşte: tu nu poţi să mă rătăceşti. Eu ştiu şi nici nu caut…
____ .
Credinţa – încrederea în ceva care e lângă noi şi ne apără, la nevoie, de deschiderea fără margini a hăului necunoscutului, de dezlănţuirea forţelor cunoscutului şi necunoscutului.
____ .
Mulţi oameni nu reuşesc să vieţuiască împreună cu ei şi nu doar teama de singurătate e cauza.
____ .
Geloziile sunt aproape fireşti atât timp cât nu rănesc nedrept demnitatea şi sufletul celuilalt.
____ .
Mândria personală valorează în conştiinţa unora dintre oameni mai mult decât fericirea celor cărora le-au dat viaţă.
____ .
Şi arborii ştiu să fie verticali, acceptă însă cu bună ştiinţă unduirea, altfel se frâng.
____ .
Sadismul e prăpastia psihicului (uman) care îşi caută mulţumirea în suferinţa altor fiinţe.
____ .
Doar iubindu-mă vei înţelege, doar iubindu-te voi auzi.
____ .
Gândurile – ca şi oamenii: cei buni în locurile lor retrase, meditând, creând sau îngrijind alţi oameni; în faţă, pierde-vară, impostori, lichele, indivizi goi în existenţă de paradă.
____ .
Nu s-au scris cărţile care să ne înveţe tot ce vrem să ştim despre noi şi existenţă. Iar mare parte din tot ce s-a scris are la bază o doză considerabilă de convenţional şi imaginar.
____ .
Ai să vii până-n ultima clipă şi până-n ultima clipă am să aştept. Târziu, ne vom aminti cum ne iubeam, cum fiecare obiect şi fiinţă lua forma ta şi-mi lipeam ochiul atât de strâns de pieptul tău de pluş, de lemn, de aer, de piatră, de tine… să văd cu acea jumătate doar înăuntru lumea ce creştea spre nemoarte, în timp ce jumătate scria…
____ .
Evenimentele ca şi lucrurile se aşază în firescul lor, oricare ar fi acela.
____ .
Abia când mori vezi câte uşi, câte braţe şi drumuri îţi erau deschise.
____ .
Adevărurile bune sunt aşa cum ne avantajează. Cele rele sunt ghinioane.
____ .
Viaţa fără o doză de iraţional, de nebunie e o carte plictisitoare.
____ .
Meritul fiinţei umane nu constă în a trăi, ci în a căuta să afle de unde vine, ce e, ce e dincolo de ea.
____ .
Iubirea – vi se mai pare fermecătoare o haină pe care o purtaţi în fiecare zi? Iubirea nu e o haină mi s-a răspuns…
____ .
Un tei în amurg privind universul – Eminescu.
____ .
Viaţa – o părere din care se desprinde azi cu azi realitate.
____ .
N-a fost uşor să mă înţeleg. Şi pentru că, pe măsură ce îmbătrâneam, deveneam tot mai mult un necunoscut pentru mine, am privit mai reţinut spre ceilalţi oameni.
____ .
Scrisul – mâna pe care o întind sufletului meu singur, el, sufletelor cititorilor cu dragoste.
____ .
Gloata, în toate epocile istoriei, aşteaptă parcă să fie strivită bine în picioare pentru a (putea?) simţi energia de a se ridica în picioare.
____ .
Viaţa – o cuşcă… Oamenii – păpuşi nebune, capabile de clipe fugare de raţiune…
____ .
Junglă e viaţa (cel puternic impune, cel slab n-are decât să înghită în sec) cu toate fasoanele de mediu civilizat, de drepturi egale ale tuturor oamenilor la viaţă, pe care le trâmbiţăm de secole. În comparaţie însă cu vieţuitoarele din junglă, care ştiu să coexiste deştept cu Natura, suntem încă sau din ce în ce mai mult nişte bieţi retardaţi!
____ .
E o regulă de bun-simţ să te îmbraci în doliu când anunţi înmormântarea ţării!…
____ .
Fereşte, Doamne, popoarele de ipocrizia şi foamea de înavuţire ale conducătorilor!
____ .
Un popor sărăcit şi îndobitocit constant devine o masă uşor de manevrat până când învaţă să se ridice precum fenixul din propria cenuşă.
____ .
Nu am încredere în boierii îmbuibaţi care cer sărăcimii să-şi sporească sărăcia pentru ca ţării să-i fie bine.
____ .
Când te străduieşti să-ţi înlături toţi rivalii, te înlătură viaţa…
____ .
Legile îmbogăţiţilor pe spinarea ţării greu vor ţine cont că puţinul săracilor e tot mai puţin.
____ .
Adevărata fericire e binele tuturor, nu binele personal când mulţi, prea mulţi alţii trăiesc în sărăcie şi deznădejde.
____ .
Un popor fără demnitate e un popor înfrânt de neputinţa de a se opune măsurilor care au avut ca scop aducerea sa în stadiul de animal uşor de controlat.
____ .
Adevăraţii conducători ai ţării sunt aceia care sunt în fruntea ei pentru binele ei şi al poporului, nu pentru interese personale şi de grup/partid.
____ .
Ticăloasă foame! S-a trezit şi azi…
____ .
O conducere proastă oferă poporului sărăcie lucie şi discursuri goale cu iz de ameninţare.
____ .
Viaţa – o cameră în care distingem doar unele obiecte.
____ .
Om: pasăre care, deşi ştie cum, nu se poate elibera definitiv din piatră!
____ .
Nu reuşim, de multe ori, să înţelegem nici ce spunem fiecare dintre noi. De ce am spera că vom înţelege vreodată ce spune Universul?
____ .
Viaţa – de multe ori mă întreb dacă sunt cel mai bun pentru acest rol multiplu, plin? Sigur nu sunt – ea însă rabdă, atât cât nu devin antiom, -arbore, -piatră, -floare, -lumină, -sunet, -creştere, -plutire, -somn…
____ .
… Mi-am cununat sufletul cu tine. Am nemurit în mine nevoia pietrei de verdele efemer…
____ .
Omul care loveşte omul pe care-l iubeşte se loveşte pe sine însutit. De aceea spun: feriţi-l pe acest om de el!
____ .
Singurătatea e mai uşoară cu stomacul plin.
____ .
O singură iubire nu trece. În ea te-ai simţit infinitul în felul în care ai iubit şi ai fost iubit.
____ .
Adevărurile omului – după nevoi şi conştiinţă.
____ .
Cine are copii are ramuri. Nu mai poate încăpea într-o singură aşteptare, într-o singură tăcere.
____ .
Lumea asta a oamenilor e, de fapt, o luptă cine înfrânge pe cine…
____ .
Nu ne naştem spre fericire, ci să cărăm, luptând toată viaţa cu ea, durerea.
____ .
Cine coboară din sine ştie şi să se întoarcă, dacă are acolo învăţături bune.
____ .
Mort e numai ce nu mai există sub nicio formă în lumea aceasta – mort pentru lumea aceasta.
____ .
Poezia e o stare de emoţie în care scrii cu infinitul şi se aude crescând zborul fluturilor şi boabele de rouă.
____ .
Nu ne putem desprinde de imaginea sufletelor noastre crescând în ochii părinţilor, copiilor, partenerilor de viaţă decât şchiopătând puternic.
____ .
Capul prost face din restul organismului haos.
____ .
Moralitatea o are mai mult săracul decât bogatul.
____ .
Ce om e acela care se spală pe mâini de destinele de care răspunde?
____ .
Dumnezeu există atât cât îţi e teamă. Apoi, se ocupă exclusiv de ceilalţi temători!
____ .
O mulţime neglijabilă poate deveni când sunt condiţii o mulţime determinantă.
____ .
Viaţa – o carte începută pe care o scrii cu propria-ţi trecere.
____ .
Gândurile ne servesc atât timp cât ne aud bunătatea. Apoi, se aliază împotriva noastră.
____ .
Mările şi pietrele lumii se adună cu cerurile în fiecare mine, strigând numele tău, suflet rătăcitor.
____ .
Viaţa înseamnă evenimente, înseamnă să trăieşti între două uşi şi ele să te strângă uneori ca două pietre însetate de cer sau de moarte.
____ .

Imaginaţia capătă specializare prin cunoaştere. Cunoaşterea capătă libertate prin imaginaţie.
____ .
Anotimpurile fiecărui suflet se amestecă uneori, glasurile fiecărei pietre.
____ .
Dragostea adevărată înseamnă multă implicare, dar şi multă libertate.
____ .
Dragostea face din animal un înger, dar şi invers.
____ .
Unii oameni îţi cresc în suflet. Pentru alţii ai braţe şi ochi, şi suflet în afară.
____ .
Bunătatea nu e o slăbiciune, ci o victorie constantă împotriva animalului orgolios, sălbatic din noi fiecare.
____ .
Viaţă – un pumn de idei într-o buclă de timp care întreabă cine sunt, cine toate acestea?…
____ .
Visul – ţara în care merg în afara morţii.
____ .
Viaţa – acasă. Moartea – un fel de stranie înstrăinare în care trăieşti universul tăcând.
____ .
Norocul e acel aceluia care nu-l cere pentru sine.
____ .
Mersul, căutarea, creaţia sunt condiţia existenţei noastre ca oameni. Şi nu doar a noastră: şi arborii, şi păsările, insectele, florile, lumina… Modelăm cu toţii existenţa, adânc în sufletu-i, căutând marginile…
____ .
Omul – probabil că mai mult de atât nu se poate. E însă prematur acest gând.
____ .
Cine urcă scările spre rai, pentru că-l duce sufletul, le şi coboară, după intensitatea pozitivă sau negativă a trăirilor sale. Nu e nimeni fericit tot timpul şi nici toată viaţa pustiu.
____ .
Cu cât mă înalţ, cu atât cobor, în materie de iubire. Poate din cauză că sunt om.
____ .
Mă doare omul care nu mă înţelege, dar poate că şi eu îl dor, neînţelegând de ce nu mă înţelege.
____ .
Moartea – un episod de viaţă care ne lasă pe toţi în suspans.
____ .
Am uitat o clipă că exişti şi am rătăcit toate sensurile. Unde eşti?
____ .
Sufletul (omului) este, poate, cea mai de neînţeles noţiune din câte există.
____ .
Cerul este absenţa ideii de limită.
____ .
Peste o viaţă sau două, poate voi fi tot aici, cu tine.
____ .
Unii suntem legaţi la ochi cu năframa religiei, încă din pruncie, alţii cu năframa ştiinţei, mai târziu. Nici unii, nici alţii nu vedem din această cauză.
____ .
Omul şi pacea, omul şi războiul, omul sau pacea, omul sau războiul, omul = pacea, omul = războiul – posibile enunţuri existenţiale.
____ .
Oricât de sus ai fi, oricât de drept ai sta, fii atât de drept şi atât de sus, încât să nu poţi accepta niciodată ca alţi oameni să îngenuncheze în faţa ta.
____ .
Preatrăirea oboseşte, ciobeşte, estompează nuanţele timpului şi netimpului. Te-aş urî, te-aş uita o clipă, două…, dar ce suflet poate urî, uita un suflet ce trăieşte în adâncul său ca un prunc de lumină?…
____ .
Ferice de ţara unde nu trebuie impuse forţa, pedeapsa!
____ .
O ţară condusă de (bogaţi) inculţi nu are cum să dea generaţii de cetăţeni culţi.
____ .
Suficienţa în cunoaştere e un act de negare a nevoilor minţii.
____ .
Cine aşteaptă de la tine dovezi continue de iubire şi se îndepărtează când nu le mai primeşte nu te iubeşte.
____ .
În iarna aceea, sufletul meu nu a mai văzut în zăpezi aripi de îngeri. Mă cufundam în troienele de omăt şi simţeam o amorţeală ciudată, un fel de dorinţă de renunţare, de alunecare în tăcere. Pe drum alb mergeam alături de tine: tu matur şi gânditor, eu, nu prea… „Nu ţi-e frig?”, te-am întrebat, văzând că nu ai mănuşi. Nu, pentru că-mi ţin mâna asta în haină, uite aşa, iar pe cealaltă o acopăr cu mâneca.” Te priveam cu dragoste şi mă strângeam mai mult în haina mea, vârând în buzunare mâinile cu mănuşi cu tot. „De ce nu-ţi iei mănuşi?” „Nu vreau!”, ai răspuns. Priveam pe furiş silueta ta înaltă ce părea să sfideze gerul. În colţurile gurii aveai încă urmele unui zâmbet. „Poate că tu ai într-adevăr optsprezece ani şi eu şaisprezece.”, am şoptit. „Poate…”, ai adăugat.
____ .
Iubirea (simplă) – un sentiment copilăros de cer trăind în două fiinţe.
____ .
Marii rostitori entuziaşti de promisiuni sunt mai întotdeauna mari impostori.
____ .
Anotimpuri şi netimp am fost, sunt sufletului tău, de câte ori povară… Iertare cere poetul-sufletul cu prea multa-i iubire, aşteptare…
____ .
Iubeşte cu adevărat cel care păstrează acele sentimente deosebite faţă de tine şi atunci când iubirea ta pare c-a murit.
____ .
Nu te iubesc. Ceea ce simt acum, privindu-te, este nebunie.
____ .
Existenţa – angrenaje infinite ale unui ceas în ceas în ceas, în ceas, în…
____ .
Ce răspuns se poate da tăcerii? Cine aude singurătatea atâtor oameni? Dar a celorlalte fiinţe?
____ .
Mama – nu cred să existe cuvânt mai liniştitor.
____ .
Iubirea părintelui pentru copilul său este (ar trebui să fie şi să rămână) cel mai trainic şi mai pur sentiment.
____ .
E bine să te opreşti în pragul casei sau al porţii marilor scriitori şi să asculţi, după ce ai rostit în tine ruga de iertare precum un copil care deranjează oamenii mari din muncă sau meditaţie, cuvintele cum intră rânduri-rânduri pe lângă tine, aşezându-se la masa la care, cândva, un om pornit în călătoriile lui imaginare le aşază din nou pe hârtia îngălbenită de vreme. Poate mersul agale sau grăbit al peniţei, uneori întrerupt de pauze de gândire, precum lumina de crengile împovărate de frunze ale stejarilor, dă spaţiului acesta sentimentul de sacru pe care-l ai când intri într-o mănăstire în care un cronicar, în vremurile de demult, aşeza, cu înflorituri sau simplu, cuvintele ce trebuiau transmise urmaşilor, oamenilor care aveau nevoie de cunoştinţe, de învăţături… Undeva, şi pretutindeni, ca o lumină blândă care îmbracă totul, Dumnezeu… sau aşa, tam-nisam, neştiind unde şi cu ce va atinge omul în starea aceea de cuvânt împărţit cu lumina şi hârtia, şi eternitatea…
____ .
Fericirea are pentru fiecare om alt cânt, alt chip. Ce unuia nu-i place altul primeşte cu sufletul şi braţele deschise şi mulţumeşte.
____ .
Atunci nu ţi-am mai spus. Priveam aripa cum o ridicai deasupra tâmplei ca un înger care-şi acoperă destinul. Era, prin inima mea, vârful de pană ce scria, într-o lume în luptă cu ea, drumul pe care vine lumina ploii, niciodată arsa candelă. Ca un nufăr în întunericul apelor lumii, ne înălţăm din durere – cuvântul sau pescăruşii cântă dincolo de ceţuri.
____ .
Oamenii sunt ceţuri în căutare de răsărit. Sunt case pentru alte destine şi destine singure. Sunt acolo unde vibrează infinitul cu inima lor, cu mintea lor. Atunci când folosesc alte inimi şi minţi, se numesc învăţăcei sau doar vibrări consecinţă. Sunt, de câte ori, împrumutul nelegitim de speranţă. Oamenii sunt de multe ori ape fără strigăt – sufletele lor strigă însă. Cuvântul lor, cum o pasăre care cântă pe umăr, trece din om în om.
____ .
Ia o geană şi înmoaie-o în ochiul infinitului. Vei scrie, pentru că aşa ţi-e dat – împinge moartea sub paşii cuvintelor, totdeauna-n urmă. Când scapă înainte, trebuie să te rupi, să stai acolo jos cu cei pe care-i pierzi, cum ai ţine pruncul abia născut. Cu cealaltă parte sângerezi. Se spune că astfel se naşte crepusculul.
____ .
Te loveşte în umăr şi-ţi spui e o părere. Loveşte iar şi iar şi-ţi e teamă să recunoşti – moartea asta ca o femeie nebună îţi prinde bunicii şi părinţii. Mai mult nu-i poţi permite, mai mult… Eşti străjerul vieţilor lor. Te îndepărtează însă, te loveşte mai puternic, în umăr, în spate, în piept, în ţeasta cu prea multe lumi începute şi-ţi spui: tu, suflet al meu, îmbracă haina străjerului etern. Vom ţine departe uitările şi gheaţa dintre inimile toate. Prea mult, prea desculţi de praguri, ştergem geamurile de strigătul zării şi macii răsar de hârtie arsă între paşii şi braţele ce ne cheamă şi gările tot mai pustii, mai pustii.
____ .
Lumea – un carnaval în care creierele îşi trimit iluziile.
____ .
Aproape în fiecare gară e un ceas şi un mers al trenurilor, chiar dacă timpul pare mort, iar trenuri nu mai vin şi nu mai pleacă. Aproape în fiecare viaţă de om, cineva care aşteaptă, cineva care a uitat sau l-au dus şi strigă că-i e foame sau că plouă cu sufletul său. Aproape în fiecare suflet e un vis ce creşte ca un palat spre care mergi, mergi…; un copil care trece printre boabele ploii cum printre pălărioarele de păpădii; un poet ce se încalţă aproape absent şi porneşte prin inimă. Stropii de rouă cad înaintea sa ca o dimineaţă ce capătă transparenţa paharelor de cristal fin din mâinile domniţelor şi doamnelor rămase un timp aproape fără trecere într-un poem în jurul pianistului ori poetului. Aproape în fiecare om care trece seara pe faleză şi vorbeşte cu marea, întrebările despre mările din oameni şi mările din fiecare bob de aer, de apă. Aproape, departe…. Anii pe care-i ştim înrădăcinând în noi, oameni, flori, arbori, ceruri şi alte, alte umbre mirosind, doar mirosind a etern, pentru că efemer scrie pe orice fir de existenţă.
____ .
Secretul fericirii e să nu iei de la viaţă decât ce-ţi mulţumeşte inima şi mintea deopotrivă, astfel încât să nu doară pe nimeni.
____ .
Te iubesc. Să nu întrebi de ce. Răspunsul s-a scris demult; acum are un milion de chipuri – toate ale tale în sufletul meu. Nu ştiu trăi altul. Visez şi nu întreb de ce. Ar vrea cineva să ştie?!..
____ .
Dumnezeu nu ia nimănui nimic şi nu dă. Am putea spune că mediază uneori cu sorţii pentru ca ceva bun să se întâmple. E şi aceasta o noţiune de care ne agăţăm ca înecaţii de firele de iarbă. Ne dă sens, ne creează cadru, ştim că aparţinem cuiva, destul de puternic, în imaginaţia noastră, să ne apere atunci când nu ne putem apăra singuri. Realitatea e că doar pe unii, dacă e să ne gândim la milioanele de oameni care au murit şi mor în războaie ilogice, în catastrofe naturale şi accidente sau pur şi simplu de boli, foame sau disperare.
____ .
Pluteşte…, acoperă-mi umerii în azuriul genelor tale, pleoapelor mătasea, cum se zbat, poartă-mă, înalţă-mă, e clară lumina lunii în legănarea ei liniştită ne rotim, mă strângi, te cert, zâmbeşti, suntem cei mai frumoşi îngeri de noapte… braţele tale acasa, sufletul începutul.
____ .
Nu ştiu ce să iubesc mai mult la tine şi pentru că nu ştiu sã te iubesc pe puncte, te iubesc în întregime.
____ .
Pot să mă satur de viaţă, pot să mă satur de mine, dar nu am cum să mă satur de tine.
____ .
Să opunem nefericirii de a fi om fericirea de a fi! De ce să dăm sufletului otravă, când îi putem da azurul, armonia puţin gravă a orgii, pianului şi a viorilor ca într-un Adagio pentru orgă şi coarde de Tomaso Albinoni ori Adagio pentru coarde de Samuel Barber sau ceva vesel? Trăim într-o lume care cântă – materie-energie visătoare.
____ .
Tulburătoare apă, îmi reflectezi trăirile şi le atragi… opreşte-te!… Speranţelor am deschis cerul, nu uitării…
____ .
Ce e ţara? Pentru ei sau pentru noi?…
____ .
Zadarnice toate argumentele când în faţă ai însăşi neînţelegerea.
____ .
Banul – măsura ridicării şi înjosirii, îndobitocirii umane.
____ .
Ploşniţele îţi sug sângele până te seacă, dacă le laşi.
____ .
Minus: Cu cât iubeşti mai mult, cu atât eşti iubit mai puţin.

____ .
Cu cât impui mai multă supunere, cu atât eşti mai clovn.

____ .
Cu cât te îndepărtezi de cei care te iubesc, cu atât eşti mai pustiu.

____ .
Cu cât te-ai zbătut mai mult să urci în scaunul de stăpân, cu atât mai mult te temi să nu cazi…
____ .
Educaţia de protecţie a Mediului ar trebui să înceapă odată cu primele deprinderi de viaţă şi să nu sfârşească decât atunci când omul moare.
____ .
Dacă-mi voi lipi ramurile pentru totdeauna de trunchiul tău, ai să te superi? Dacă-mi voi culca sufletul în sufletul tău, ai să poţi purta această povară? Dacă-mi voi pune inima în inima ta, vei trăi pentru amândoi?
____ .

Primul meu sentiment a fost libertatea; următorul a fost, cu siguranţă, foamea, iar al treilea uimirea faţă de adâncimea cerului din ochii mamei; al patrulea, şi cel mai (puţin) condamnabil, a fost pierderea libertăţii, la sânul ei plin de voluptăţi infantile, plutind pe mările albastre ale sufletului ei.
____ .
Omul înţelept nu se lasă convins de orice adevăr, chiar sută la sută logic.
____ .
Muzica e poezia infinitului. Poezia transpusă în cuvânt – muzica lui cristalizată în fibrele noastre căutând sublim.
____ .
Avem nevoie de iubire. Toţi avem. Dacă avem noroc să o găsim, dacă avem noroc şi minte, vom dărui şi primi în aceeaşi măsură.
____ .
Iubirea redusă la sex e o împerechere animalică şi atât.
____ .
Cel mai gol se face în suflet când se îndepărtează toate speranţele.
____ .
Sentimentele sunt ape ce trec din suflete în alte suflete într-un lanţ – ştiţi ce formă are Universul? nici eu, dar aşa îmi închipui acest lanţ al sufletelor care beau din suflete şi acelea din altele…
____ .
Când viori se aud în liniştea densă, constelaţii în scocuri de argint pulsează în orice colţ de viaţă, primăverile…
____ .
Merg pe cărările vieţii şi nu ştiu de ce tremur ca o vietate speriată. Sufletul meu, venind din alt timp, îşi caută rostul, negăsind liman sau sunt doar o plăsmuire a întunericului şi luminii care scrie cuvinte-acorduri de viori pe file zburate de vânt?
____ .
O clipă-n plus să-mi fi fost menită să te pot privi, aş fi cuprins în ea un univers, uimită de cât se poate întinde. Doar un minut să fi avut, iubire, să îţi pot spune cât îmi e de dor, aş fi trăit în el doar fericire, şi-apoi aş fi putut să mor. O clipă, uneori, e o viaţă; în ea, trăieşti fericirea, iar restul, lungul timp, e ceaţă învăluind soare şi noroc.
____ .
Tu spui iubire, eu spun iubire – cuvinte fără nicio garanţie sigură la speranţă, destinate parcă amăgirii existenţei serbede pe care o trăim cu toţii astăzi. Tu spui că sunt frumoasă, eu spun că eşti infinitul – nici tu, nici eu nu ştim câtă durere e în spatele acestor cuvinte, câtă depărtare. Tu spui chemare, eu spun chemare – niciunul dintre noi nu are curajul să jure eternitate acestei nemuriri… şi totuşi ne iubim etern!
____ .
Dacă întind mâna, îţi ating mâna; ating pieptul şi am o deplină senzaţie de bine, pentru că, sufletul meu, dacă într-o zi, nu te-aş mai găsi, te-aş căuta, clipă de clipă, în imensitatea depărtărilor, în vântul disperării, în cântec şi lacrimă, în soare, în frunze, în ape, în cer, în ploi şi ierni, în noapte, deasupra pământului şi dedesubtul lui… Pentru că tu eşti nevoia mea de viaţă, de fericire, de Dumnezeu. Dacă întind mâna, îţi ating mâna şi ştiu că eşti…
____ .
Câte să desprind din tăcerile tale? Câte să înmulţesc dintre chemări? Pas cu pas, gând cu gând suntem împreună. Şi mai mult ce să fie?… Ce să mai pui într-un suflet cu exact două inimi?!
____ .
Murim uneori… închidem pleoapele peste restul vieţii sau continuăm să privim cerul.
____ .
Tot încerc să aflu de unde venim şi mă adâncesc în credinţa că de nicăieri, dar dacă n-am avea un destin, acela de a ne căuta începutul, n-am fi aici, acum. Iar începutul e, tare mă mai bate gândul, într-un gând.
____ .
Suntem, acesta e încă un adevăr palpabil, dacă nu cumva cuprindem în noi puterea de a destrăma această fantasmă mult mai devreme.
____ .
Când în pământ pui sămânţa morţii, nu aştepta să crească lanuri de grâu şi livezi de pomi roditori.
____ .
Un stat în care majoritatea populaţiei nu-şi poate asigura condiţii demne de trai este o formaţiune socială, administrativă în care se vorbeşte foarte mult despre politicieni; foarte puţin de bine.
____ .
Fericirea e în ochii şi în sufletul celui care o visează.
____ .
Aş scrie atât cât să mă conving că am găsit esenţa. Este, uneori, un mers firesc prin cuvinte. Alteori, nici cerul, nici tot ce cunosc, un fel de pătrundere în răsferecarea gândului – punctul.
____ .
E bine să trăieşti atunci când sufletul îţi spune trăieşte… când tăcerile cele multe vin, în zadar mai cauţi să primeşti momente care s-au scris în felul lor – visuri ce nu se pot întoarce.
____ .
Oameni simpli uneori, în singurătatea lor, au creat, au făcut saltul spre alt gând care să îmbunătăţească viaţa. Şi suntem de aproape un deceniu în mileniul trei şi pentru foarte mulţi oameni lumea se reduce la ceea ce spune Biblia. E ca şi cum ar trăi într-un glob mat de sticlă, nevrând să afle ce e în afară.
____ .
O iubire întinată de altă iubire e un ochi bun în care creşte alt ochi – imaginile sunt strivite, percepţia anulată cu timpul de ură sau de sentimentul că pentru celălalt e mai bine în acea iubire.
____ .
Pământul… Păstrează această vibraţie şi las-o în spaţiul ei să-şi scrie realul.
____ .
Omul cerne lumina şi întunericul prin sita percepţiilor proprii aşezată peste sitele transmise din strămoş în tată, în fiu…
____ .
Cine îşi începe ziua cu curaj are toate şansele să reuşească.
____ .
Spaţiul existenţial, această ancorare a noastră în concret într-un cadru limitat îmi pare nevoia întregului de a se apăra de unitatea care se dezvoltă periculos, sărăcind metodic spaţiul de elementele care-i sunt necesare existenţei. Dacă aş fi Dumnezeu şi aş vedea cu câtă râvnă se pregătesc oamenii să se distrugă, distrugând, poate, unica oază de real, m-aş gândi mult dacă să-i învăţ să vadă.
____ .
Îi dau sufletului nectar şi el îmi spune că e fiere.
____ .
Un caracter frumos este format de oameni care au strâns, în nevoia lor de împlinire, frânturi din fericirea şi nefericirea celorlalţi oameni.
____ .
Un trunchi de arbore cu o garoafã roşie la piept nu este chiar un adevăr, dar nici un bărbat cu o garoafă roşie la piept nu este întotdeauna un adevăr. Şi totuşi există undeva un trunchi de arbore care vine întotdeauna cu o garoafă roşie la piept.
____ .
Avem destine de căutători de adevăruri, de mâine…
____ .
Munca e ceea ce modestele celulele noastre fac dinainte de a ne naşte, netemându-se niciodată de eşec sau de moarte.
____ .
Credeam că, în sfârşit, am atins perfecţiunea. M-am înşelat: eram în preistoria gândului: descoperisem băţul cu care inventam semne în ţărână.
____ .
Atât de multă lumină în Univers – de mai mult de un miliard de ori cantitatea de materie – şi totuşi atât întuneric în cunoaşterea, în sufletele oamenilor.
____ .
Deşertăciune ar fi încercările de înălţare în rang demnitar. Paşii simpli ai sufletului mă vor duce într-o clipă la o locuinţă mai frumoasă decât locuinţa miniştrilor, a preşedinţilor sau a regilor, printr-un exerciţiu simplu de imaginaţie. Mă gândesc: să intru…?! Iar dacă intru, să mai păstrez obiectul acesta care aminteşte de trecut?!… O fotografie cu cei dragi… Eram copil şi ţineam la piept prima pagină din cartea fericirii – mâinile calde ale părinţilor.
____ .
Spiritul de căutători face viaţa frumoasă, viaţă.
____ .
Dragostea e răsăritul, speranţa apărută în acelaşi timp pe două chipuri şi-n două suflete legate în aceleaşi mirări şi lacrimi de viaţă.
____ .
Iertarea nu schimbă faptele nimănui, dar uneşte într-un fel unic, bun două suflete.
____ .
Bătrânii obosesc uneori să ne mai spună mi-e dor şi se strâng în uitarea aceasta până conştientizăm singurătatea – noastră, nu a lor. Ei au uitat.
____ .
Într-un ceas, undeva, printre tăcerile umbrelor e viaţa noastră. O bat ploile când şi când şi ticăie prin inima crabilor şi a meduzelor eterne, dar numai cât să nu uităm că, scriitori, ne-a fost împrumutată nemurirea cât ne vom simţi inimile murind pentru ceilalţi.
____ .
Fără mituri şi scrierile care au împământenit religiile, arta în general, literatura şi filozofia ar fi (fost) sărace.
____ .
Cel care te iubeşte e cu tine şi în fericire, şi în durere, şi în tăcere, dacă poate. De multe ori şi în uitare.
____ .
E aripa aceasta albă din zborul tău promisiunea zilei care vine? Te privesc aşa, cuvânt, şi trece prin umărul meu tremurul viorilor lumii. Aşază tâmpla cum în poemele ce ne ştiu şi nu ne pierd între clipele pornite alandala dinspre ceasuri care nu mai simt inima nimănui. Doar marea ne va şti sau poate nimeni, adânc în sufletul meu.
____ .
O mirare, o nălucă de zori sau amurg stăpână pe o clipă – cea în care ne-am îndrăgostit – se întâmplă să iubim cu tot sufletul. Nu cere niciodată mai mult. Se întâmplă să trăim nemurind-o, zi de zi, an de an, până uităm că mai avem suflet şi că am avut vreodată un nume pe care ne striga din lumea-i de mirări.
____ .
Un bun strateg e necesar în fiecare familie. Fiecare familie e o viaţă cu hăţişurile ei de bine şi de rău.
____ .
Cei care se hrănesc în fiecare zi cu înţelepciune au pasul mai liber.
____ .
Durerile trebuie aşezate în suflet cu mai multă înţelepciune decât fericirile. Au mereu tendinţa să se năruie.
____ .
Copiii devin părinţilor braţe şi picioare, şi minte. E necesar ca ei, bătrânii arbori, să devină copiii noştri pentru trecerea sufletelor prin moarte.
____ .
Bătrânii – se năruie precum cetăţile istoriei şi toate căderile astea ne sună dureros a pustiu în inimă. Trebuie să ai multă înţelepciune în durerea ta de cetate în năruire. Ca părinte de părinte, trebuie să acorzi mereu spaţiu pentru atâta pustiu.
____ .
Plagiatorii sunt doar niște inși care se tem să-și folosească propria inteligență creativă!
____ .
Timpul – curgerea luminii în ADN-ul tuturor fiinţelor.
____ .
Sălbăticia e starea noastră primară şi în ea ne întoarcem prin bolile degenerative ale creierului.
____ .
Bolnav de necuvinte devii uneori, o creatură de hârtie care simte încă, dar nu mai ştie de ce-i sângerează sufletul.
____ .
Minţile acestea ale plagiatorilor nu au reflexii personale, nu au umbre. De aceea vor căuta creaţia minţilor altora, pentru a se vedea.
____ .
O conducere proastă se distruge şi pe sine.
____ .
Fără suflet, omul e doar o făptură de ceaţă în care nu se oglindeşte nimeni.
____ .
Copiii – împreună am deschis porţi la care singură n-aş fi ştiut să ajung. Şi cât de neputincios privesc acum cum se duc… dar sunt mândră.
____ .
Adevărul mare, poate singurul adevăr, e că nu ştim sigur nimic.
____ .
Sunt sătulă de erori, nu sătulă să le repet, să inventez altele, ca şi cum a greşi este în toate începutul.
____ .
Tăcut, gândul răsare, priveşte în jur, te vede şi se ascunde. Năvalnic, gândul ţâşneşte şi te caută. Gingaş, gândul străbate spaţiile şi priveşte: sunt lumini ce îi arată drumul, e o căldură de palme strânse la piept. Toate gândurile mele sunt o parte din tine, umbră îndepărtată, şi tu eşti energia ce îmi încălzeşte sufletul.
____ .
Cuvântul are nevoie de decantare, să capete arămiul adânc al bradului, ceva din tăria stâncii, precum vinul cel prea aproape de nemurire pentru a trece în carne într-o răstălmăcire de întâmplare.
____ .
Undeva sub roţile maşinilor, de pace sau război, sub tălpile noastre sunt oamenii de ieri, din clipa care tocmai trece… Nu apăsaţi prea tare pasul… Nu cer nimic… Doar uneori le aud şoapta sperând ca noi cei de sus, grăbiţii, neoamenii, uneori, să fim fericiţi.
____ .
Cum doare această aşteptare… cum strigă clipelor să se întoarcă… n-am avut timp să cobor… nici în moarte… urc… pata de lumină era sus… îngerul spre ea mă ducea… Trenul aleargă… ating cu mâna geamul şi mă-nfior. Se descompune în frânturi de chipuri pe care le ştiu, locuri prin care am fost real sau doar cu sufletul, apoi hăul rece al singurătăţii fără nume, fără timp… în spatele meu, în tâmple, prefigurând, în liniştea ce se lasă, dezintegrarea următorului atom de hazard pentru ca energia rămasă să creeze idee… mâine… om.
____ .
Oamenii te cunosc atât cât găsesc un rost în a te cunoaşte, apoi, uită.
____ .
Pentru cei mai mulţi dintre noi viaţa e un tunel… la capăt, dincolo de tot, o moarte… din loc în loc, o fereastră spre cer, un Dumnezeu…
____ .
Păstrează cu grijă aceste clipe de fericire. Mâine le vom căuta orbi amândoi.
____ .
Computerul – am găsit, în sfârşit, ceva care să ne facă să uităm de singurătate, de teama de viaţă, de moarte, dar cât de singuri suntem în această lume de suflete, de idei, de iluzii…
____ .
Cu braţul sub cap, sub cerul primăvărând, ascult văzduhul cum şopteşte paşilor de copil urcă, e aproape izvorul, poarta prin care universul aşază pe pleoapele străbune drumul…
____ .
Cuvinte… într-o zi, vor fi pagini îngălbenite pe care alte suflete vor scrie, visând… sau doar un dans cu uitarea…
____ .
Nici lucrurile şi nici noi nu ştim de ce creştem uneori în noi mai mult decât în afară, apoi ne strângem şi nu mai e clar ce, unde se va deschide, dacă se va deschide, să urcăm în afara afarei noastre, înăuntrul sufletului care ne aşteaptă.
____ .
Viaţa e un spectacol unic în care jucăm şi suntem toţi spectatori, însă fiecare îl vede în felul său. Sunt atâtea spectacole câţi actori principali, figuranţi, producători, decor şi toate combinaţiile imaginabile şi cele la care nu ajunge gândul de om.
____ .
Sunt oameni care te iubesc doar pentru că exişti printre ei, oameni, nu doar oameni, care te iubesc precum iubesc propriul copil sau frate, deşi sunt străini, sunt oameni care îţi iubesc fiinţa de cuvinte, de piatră, de bronz, de lut, aer, sunt oameni care te iubesc aşa cum iubesc o instituţie sau muncitorul pe care îl pot da afară oricând, dar îl mai ţin, nenorocitul are copii, sunt oameni care te iubesc aşa cum avarul îşi iubeşte galbenii, sunt oameni care te iubesc orice ai face, oameni care te urăsc pur şi simplu, oameni pentru care nu exişti, sunt oameni care nu ştiu să iubească şi oameni care au iubit mult şi în urma unei întâmplări nefericite au rămas goi, sunt oameni…
____ .
Când în jurul tău pare pustiu, chiar şi un nor, acolo-n depărtarea lui, o stea licărind sau doar un păianjen ţesându-şi pânza într-un colţ cu lucruri sau într-un ochi de geam spart, ori ramura teiului care atinge fereastra când adie vântul îţi sunt tovarăşi, prieteni buni…
____ .
Dacă printre noi ar exista forme extraterestre de inteligenţă, ar fi încercat până acum să ne convertească la credinţa în zeii lor superiori. Dar poate chiar sunt inteligente.
____ .
Nu e nicio fericire de cei săraci cu duhul, dar ei nu ştiu asta. Deci, ferice de ei!
____ .
Strâmbe lumi acelea în care bogaţii stabilesc drepturile existenţiale ale celor mulţi..
____ .
Când dreptatea doarme, dă-i un bobârnac în ţeastă să se trezească!
____ .
Dacă pleci, învaţă-mă, din clipa aceasta, să uit, bucuria cu care am trăit fiecare zi de când te cunosc. Târziu, ia-mi sufletul, dacă-l întâlneşti pe drum, o clipă în casa ta – să-şi amintească anii în care învăţam conştiincioşi divizibilitatea sentimentelor pe care şi le trimiteau arborii când aerul devenea aproape şi depărtările erau aproape şi fiecare idee despre oricare lucru era aproape… şi aproape eram noi.
____ .
De ce-om fi având sentimentul că ceea ce iubim foarte mult ne aparţine şi ne conţine?
____ .
Mă duc acolo unde ştiu că mai pot găsi măcar o fărâmă din sufletul tău.
____ .
Din tot sufletul iubeşti o singură dată.
____ .
Orice e viu un timp trăieşte revelaţia descoperirii luminii. Oricine are timp şi ştiinţă să meargă în direcţia creării acesteia, caută să pătrundă dincolo de cunoaştere. Suntem pagina scrisă de la stânga, ce nu se completează niciodată.
____ .
Când nu voi mai fi, să ierţi… tot ce n-am ştiut să fiu.
____ .
Nu e niciodată prea târziu să dai celui de alături şansa să te ocrotească, după ce te-a rănit, ocrotindu-i astfel, atât cât se mai poate, sufletul chinuit de remuşcări, chiar dacă, uneori, pare enorm de târziu…
____ .
Laşitatea e cea mai păguboasă trăsătură a unei naţii.
____ .
Trebuia să aşez sufletul în dosul acestei pelicule de real, să-şi scrie singur dimineţile şi amiezele, şi întunericul pe un ţărm de viaţă şi continuă uimire.
____ .
Clipă de clipă caut ca un orb; eşti undeva: o uşă şi o zare…
____ .
Aş căuta un zeu şi l-aş ruga să ia din mine cât e necesar pentru un zâmbet al tău… să ne trimită în lume de la început: tu, lumina, eu, visătorul lut, aproape mereu…
____ .
Dumnezeu, dacă există, n-are nimic în comun cu niciun tip de biserică.
____ .
Dansează…, acoperă-mi umerii în azuriul genelor tale, pleoapelor mătasea, cum se zbat, inimi de copil, poartă-mă, înalţă-mă, e clară lumina lunii, în legănarea liniştită a mării, ne rotim, mă strângi, te cert, te iert, zâmbeşti, suntem cei mai luminoşi fluturi de noapte… braţele tale începutul.
____ .
Când eşti singur, trăieşti în lumea ta de fericire, altfel, te pierzi. Poate că te pierzi oricum, dar frumos.
____ .
Înainte de a decide că e zadarnic să asculţi pe cineva considerat de mulţi oameni nedemn să fie ascultat, ascultă-l. Poate că tocmai el îţi va spune ceva interesant în ziua respectivă.
____ .
E greu când se frâng sentimentele, să le ungi cioturile cu apă neîncepută şi să râzi: «Ce frumoasă e viaţa!… Poate fi însă frumoasă, dacă îţi doreşti să fie, cu puţin noroc.
____ .
Suprafeţe, muchii, sfere, nesfere, culmi, numere, litere ne populează viaţa pornind de la un punct sau de la ceva ce stă atât de bine închis în el încât nu vom şti niciodată dacă nu vom reuşi cumva să-l spargem…
____ .
Aveam nevoie să mă opresc… un pic, atât cât să nu uit o eternitate… năuc să aştept ca părul să-ţi albească, morişti să-ţi prinzi pe tâmple şi să strigi: sunt nebunul tău frumos întors din timp… te iubesc prea mult… iartă-mă.
____ .
Binecuvântată această pace a spiritului când cerul se limpezeşte şi marea îşi duce şi întoarce valurile la ţărm liniştită.
____ .
Viaţa – întâmplare cu miliarde de variante.
____ .
Mersul depinde de profunzimea, de amploarea anvergurii aripilor.
____ .
Nu e niciodată târziu să zâmbeşti. Înger sau demon ia bucuria cu o mână şi o dă cu cealaltă. Dacă priveşti doar mâna care ia bucuria, nu ai cum s-o vezi pe cea care o dă.
____ .
Minciuna – acoperirea mai necesară uneori decât prezervativele!
____ .
Iluzia bălţii: nici el nu-i mult mai mare (cerul)!…
____ .
Cine înţelege materia neagră, materia virtuală poate merge poate (oricât de) departe în cunoaştere…
____ .
Orice adevăr nou despre Univers va fi analizat imediat cum poate fi folosit în scopul înarmării, distrugerii.
____ .
V-aţi gândit uneori că trăim în spaţiul acesta precum Iona în burta unei balene? Pas cu pas, de la ancestral la actual, am intrat, de fapt, în burta unei creaturi bizare, care ne transportă prin oceanul de aer şi mister spre ea ştie ce… Nimeni nu ştie, de fapt, şi foarte mulţi dintre noi nici nu se întreabă, ce va fi ţărmul pe care ne va arunca atunci când se va sătura de noi. Îi spunem simplu realitate şi credem că va exista etern. Universul e poate şi el un organism ale cărui molecule se creează şi se distrug continuu după legi parţial cunoscute sau imaginate de noi. Poate e şi atât. Mâine sau în secunda următoare, se poate să nu mai fie nimic aici.
____ .
Fiecare bărbat urăşte în adâncul lui ceea ce-l face să fie mai slab decât un copil uneori – femeia.
____ .
De milenii bune, omul încearcă să îngrădească suflete străduindu-se să rămână în afară.
____ .
Teama n-a creat şi nu va crea niciodată oameni liberi…
____ .
Legile vieţii sociale sunt făcute de oameni pentru ca unii dintre ei să aibă ce nerecunoaşte în voie.
____ .
Dreptatea într-un stat de drept are uneori mai multe feţe decât diamantul cel mai bine şlefuit.
____ .
Fiecare tip de religie a fost la bază un mod de impunere tacită sau prin pedepse a unui set de norme sociale şi individuale.
____ .
Elocvenţă – ceea ce am nu am tot timpul, spre marea desfătare a celor care o au chiar atunci.
____ .
Niciun om cu mintea întreagă nu se sacrifică toată viaţa.
____ .
Când plouă, atmosfera se eliberează de tensiuni.
____ .
În general, suntem fiinţe banale, şterse, aşa cum animalele n-au niciun farmec într-o zi fierbinte de vară, când aerul e greu de mirosuri şi realitatea se aşază grupuri-grupuri, iar vântul plimbă norii spre zare, amintind de un ţărm de mare. Aspiraţiile noastre, gândurile de căutători fără pace, dorinţa de a dezlega neînţelesul ne diferenţiază. Dacă pământul ar fi plin de hrană şi ne-ar oferi tuturor adăposturi confortabile, munca ar fi un termen care ar trebui explicat în şcoală pentru a i se descoperi sensul rar.
____ .
Iubirea – un tablou râvnit cândva, pe care îl vezi în fiecare zi tot mai departe…
____ .
Poţi să iubeşti un om pentru că merge pe acelaşi drum cu tine în fiecare dimineaţă sau în miez de noapte. Poţi să iubeşti mult un om învăţându-l să iubească oamenii, deci şi pe sine. Poţi să iubeşti oamenii cum n-a iubit nimeni şi nu-i va iubi nimeni niciodată, dar nu poţi cere nimănui să te iubească.
____ .
Mi-e dor de tine, suflete prieten. Împreună am dus această viaţă cum picioarele o femeie când mai grea, când mai uşoară, când mirosind a rouă şi trandafiri, când a descompunere… Mi-e dor să te iau de mână şi să mergem cum doi ţânci iar împreună cu marea.
____ .
Speranţa – urciorul cu apă vie ce rezistă tuturor loviturilor.
____ .
Omenia lipseşte omului tot mai mult, nu zeii!
____ .
Fericirea – am privit lumea printre degetele unui copil în ochii-i… M-am îmbătat de culorile pădurii într-o zi de toamnă ploioasă, ţinând în mână mâna iubitului. Am visat că zbor laolaltă cu păsările şi gâzele. M-am trezit într-o lume albastră, privind chipurile părinţilor şi soarele. Pe pământ era pace, oamenii toţi, fiinţe fericite, egale.
____ .
Când vrei să ai mulţi câini de încredere, te asiguri întâi că ai cu ce să-i hrăneşti…
____ .
A crede că ai toată puterea e mai periculos decât a crede că nu te va lovi fulgerul niciodată!
____ .
Nimeni n-ar trebui să fie mai presus de ţara şi poporul său.
____ .
Într-o lume condusă de greieri furnicile pier de frig şi de foame!
____ .
Îngroapă-ţi inima, hapsâne, sau o dă la gard, să o ude ploile, vântul s-o înveţe bătaia tuturor inimilor. E păcat s-o ţii în tine seacă. Iar de eşti jumătate câine sau altă fiinţă, învaţă să rabzi sau nu-ţi cere nimic…
____ .
Când simt că nu mai am nici un sprijin, îmi aşez, în gând, fruntea, instinctiv, pe pământ. Este, deocamdată, singurul punct de sprijin concret. Şi totuşi îmi amintesc de o vreme când ştiam să-mi sprijin fruntea de cer.
____ .
Modestia pare nevoia stelei de a nu fi deosebită de lumânări în ochii muritorilor; e tăcerea pe care o impune sufletul cărnii în multe momente ale existenţei; înţelepciunea care te ţine departe de deşertăciunea luxului şi te predispune la meditaţie asupra adevăratului sens al popasului, acum, aici; conştiinţa faptului că nu eşti cu nimic deasupra întunericului, ci, uneori, o fărâmă din acesta, ce sporeşte îndoiala asupra clarităţii luminii; pământul în arderea cerului sau prima particulă de orice din care a pornit ideea Universului şi despre care nu ştim şi nu vom şti niciodată nimic.
____ .
Nu mi-e foame de rostirea lutului, ascult rezonanţele tăcerii paşilor sufletului, cronologia întâmplărilor conştiinţei omenirii, vioara la care cântă destinul când nimic din ce mă doare nu străbate ochiul deschis înăuntru. Ascultă-mă şi opreşte-ţi braţele.
____ .
Cel mai chinuit suflet e pământul.
____ .
Spinii florilor, dar şi unele braţe de visător ori doar de arbore-arbore şi pietre-pietre sunt trepte pentru lujerii luminii.
____ .
Un suflet este şcoala, o inimã bătând zi şi noapte luminã.
____ .
Pacea – câţi dintre noi îşi doresc să fie eternă?… câţi alţii caută cu tot dinadinsul războiul, moartea?…
____ .
Copiii – frânturile de noi care valorează mai mult decât orice altceva pentru viaţa noastră.
____ .
Lumina-timp – cea mai frumoasă poezie a Universului.
____ .
Niciodată n-am fost mai singură decât atunci când mi-ai spus că vom fi toată viaţa împreună. Am văzut cât de mult mai era până la următoarea dată când vom fi împreună.
____ .
Nu-mi promite veşnicia unui cuvânt care mâine va fi un altul, ascultă-mi tăcut gândul şi răspunde-mi, când n-am să mai ştiu ochiul cum se umple de soare peste frunzele încă nenăscute ale teilor, şi iartă. Am trăit împreună fericirea…
____ .
Aş vrea mâinii să-i întipăresc în rozul existenţei fiecare octavă de ardere a întregului… să rămână hârtia atinsă nu trunchi de piatră pe care semnele firave să fie spălate de prima ploaie. Uneori, aş vrea să scriu sunetele aşa cum le ascultă sufletul unduire în aerul ce vine şi pleacă, vibrând în pace.
____ .
Frumuseţea singură e o fotografie. Câţi dintre dumneavoastră v-aţi căsătorit cu o fotografie?
____ .
Când îi e prea greu să gândească dincolo de el, pentru că nu-l duce mintea, omul priveşte cu râvnă între picioare.
____ .
Boului nu trebuie să-i declami „Daţi libertate gândirii” şi nici să-i cânţi „Sonata lunii”. Ajunge să-i pui fân în faţă şi găleata cu apă şi să-i spui din când în când hăis şi cea…
____ .
Fiecare apropiat deschide în tine o casă de viaţă pe care trebuie s-o închizi atunci când pleacă… Moartea nu întreabă pe nimeni dacă e el cel care pleacă… Retează spicul, arborele, muntele şi… trece mai departe. E larg ogorul, pădurea deasă, de piatră şi lut, şi lacrimi, şi oase…
____ .
Un om decepţionat puternic de viaţă e un suflet conştient că mai mult era oricum zadarnic.
____ .
Să preţuim acest dar mai presus de toate darurile pe care ni le-a făcut viaţa – raţiunea – şi să ne străduim să nu-l pierdem.
____ .
Aş vrea să te întâlnesc de mii de ori într-o zi şi să nu-mi amintesc niciodată să fi trecut prin întâmplările existenţei noastre, să mă îndrăgostesc de tine de fiecare dată. Ba să-mi amintesc fiecare clipă… toate au fost în felul lor sufletul nostru fericit când rege, când cerşetor…
____ .
Eu nu te-am iubit – te-am întrupat din fiecare bob de real şi vis, am râs şi am plâns împreună, ne-am luat la întrecere cu zborul păsărilor, precum nebunii, am alungat şi am redesenat norii şi stelele, am urcat scări spre eternitate şi înapoi am alergat, de la ţărmul mărilor, am privit lumea ca o pânză ce se unduieşte fără linişte, ne-am îmbătat de zorii fiecărei poezii ce-şi cerea astfel drum spre ceilalţi, ne-am fost vin şi pelin, am iertat şi am murit uneori precum doi eroi de poveşti cerşetori şi îngeri pentru a o lua întotdeauna de la capăt…
____ .
Un copil orfan este un om silit să-şi asume viaţa tot timpul, s-o ia de la începuturi, într-un cadru care, de multe ori, nu e mai prietenos decât cel din preistoria omenirii.
____ .
Sufletul – un ocean care-şi duce continuu apele spre lut, retrăgându-le ca şi cum s-ar teme de o atingere continuă.
____ .
Lacătele din noi se deschid cu sunetul lacătelor viitoare, cu sunetul lacătelor din trecut, al lacătelor care n-ar fi avut cum să fie dacă nu le-am fi creat temându-ne, urând – o spirală-simfonie a lacătelor ce ne vor închide pentru totdeauna în tăcerea-început.
____ .
Orice singurătate are momentele ei de repaus în care visează, atinge marginile altor lumi. Am învăţat foarte devreme că e muzică în jur, singurătăţi de acorduri căutându-se, ajungându-se, revenind, rămânând simfonii până-n asfinţit, când se nasc alte lumi cu armoniile lor – visul nu m-a privit niciodată trist spunând că trebuie să plece un timp oarecare – o placentă, cum îmi place să-i spun, protejându-mă de colţii evenimentelor care-mi iau uneori ce am sfânt, ai sorţii care sapă adânc.
____ .
Munca din pasiune nu e povară, dacă pasiunea rămâne trează; când adoarme, nici tot aurul din lume nu face munca uşoară.
____ .
Iubirea – foame a adoraţiei; viaţă a inimii; anotimpuri ale hormonilor; nostalgii ale mâinilor îmbătrânite…
____ .
Iubirea adevărată, matură nu moare nici dacă unul dintre parteneri moare, nici dacă viaţa toată e aşteptare…
____ .
Un buchet de speranţe e omul, un vis aşezat cu grijă de Creator într-un spaţiu vital, sau poate doar întâmplarea ca două fire de iarbă să-şi fi ridicat frunţile spre cer şi să fi aşteptat ca doi ochi în loc de unul să le admire şi să le ocrotească.
____ .
Accentuarea diferenţelor de pregătire şi nivel de trai între păturile sociale creează un nou mileniu în care oamenii se vor numi bogaţi şi săraci, emancipaţi şi ţopârlani.
____ .
Vine uneori o întâmplare şi rupe hain din sufletul tău, umerii coboară ca sub un perete greu, dar rămân verticali cumva, aşa trebuie şi când ajungi prea aproape de ţărână. Aduni puterile şi trăieşti, mulţumeşti şi ceri iertare că te frângi uneori. Soarele e la capătul speranţei tale de om… nimeni nu e singur pe pământ.
____ .
E un moment al naşterii, vieţii şi morţii în orice speranţă.
____ .
Te iubesc – această trebuinţă a timpului nenăscut, această pretutindeni poezie, vibraţie, speranţă…
____ .
Fericirea – o trăire ce durează întotdeauna prea puţin.
____ .
Şi-atunci, silabele au imaginat lumi ale lor… Ce să fac da-că te iu-besc?… Iu-beş-te-mă… Tu mă iu-beşti?… Doamne, cât de mult… Mă dor tâmplele… tâmplelor tale aproape, ochilor ochii mă dor…
____ .
Niciun obiect (ceresc) nu rămâne etern în curbura existenţei sale. Nicio fiinţă neschimbată de iubire, timp, fericire, tristeţi şi uitare…
____ .
Şi scrisul şi gândirea, precum copiii, necesită multă răbdare până când se maturizează.
____ .
Credinţele sunt multe. Viaţa, una singură!
____ .
Singurătatea m-a învăţat să privesc oamenii cu respect, cu înţelegere. În felul lor de luptători continui cu greul vieţii sunt toţi extrem de singuri.
____ .
Ochii tăi vin din tăcerile primei femei care a învăţat să asculte inima bărbatului ei şi să ierte cuvinte şi priviri ce se zideau uşi prin care ar fi vrut să uite să se-ntoarcă uneori, dar intra, şi-atunci creşteau precum sarea pe stânci în tot înconjurul sufletului ei, al lui, irizând în lumina zorilor universul.
____ .
Tristeţilor ce vor peste sufletul tău să coboare precum aripile unor păsări uriaşe, înnegurând cerul şi fragmentându-ţi paşii, nu le răspunde nici astăzi, niciodată. Priveşte-le în tăcere şi dacă au dreptate, schimbă ceva. Dacă nu au, uită-le ca pe o zi cu vreme urâtă.
____ .
Omenirea – cât sacrificiu, câtă risipă de alte vieţi pentru existenţa ei!
____ .
Tăcerea, grăire mută departe de tot ce a durut, cum de pe un tăpşan de piatră sau piatră ai urmări râul vieţii ce şi-a întins mult apele şi duce la început de lume sau final bucăţi de existenţă într-o ordine ruptă, tinzând să se uniformizeze cândva…
____ .
Neştiut vine gândul, se roteşte în minte ca o gâză atrasă de respiraţie sau de lumină şi nu-mi dă pace până când nu încerc s-o prind – unde o ajung se aşază şi rămâne cuvânt!
____ .
Poţi dărui binele – sunt momente în viaţă când chiar poţi să-l dăruieşti, să faci la timp ceva pentru ca unui om să-i fie măcar un pic bine într-o situaţie limită. Dacă ai noroc şi putere, poţi dărui mai mult.
____ .
Oricine e, se pare, schimbabil… mai ales în dragoste.
____ .
Când tâmpla am lipit-o de trunchi, privind trupul poetului coborât în adânc, cerurile altor veacuri au dat planetelor şapte vieţi de poeţi gânditori, să ardă… pe rând…
____ .
În lumea fizică, energia-materie se modifică continuu, conjuncturile se schimbă continuu. Mai mult şi mai puţin creează continuu prin încercarea de a ajunge şi a ieşi constant din echilibru.
____ .
Oameni, suflete – ne purtăm unul pe altul – îngeri trimişi în viaţă, trimişi în moarte.
____ .
Trăiesc şi eu cum se întâmplă, uneori ca un rege fericit, alteori ca o gheată stâlcită. Asta e viaţa. Cui să te plângi?!…
____ .
E, într-adevăr, o alinare să nu uiţi niciodată omul alături de care ai trăit un timp cel mai curat vis de dragoste, dar e bine uneori să păstrezi icoana şi o distanţă considerabilă de realul care a inspirat pictorul suflet să creeze sfântul.
____ .
Ne izolăm cu fiecare treaptă, ne împietrim ieşirile, căutăm tot mai în adâncul sufletului marginea existenţialului, esenţa… Ne retragem în cuvintele rostite în şoaptă, tot mai în şoaptă, ca şi cum în jur ar fi atâta pace şi armonie încât ar putea să rănească.
____ .
Leul îmblânzit n-a uitat să sfârtece.
____ .
În general, legile sunt făcute după nevoile celor care le fac.
____ .
Psihicul uman e o sirenă care s-a îndepărtat mult de apa oceanului.
____ .
Nu orice cal ajunge gloabă şi nici orice miss babă. Unii cai şi unii oameni mor, din nefericire, mult prea devreme. Oricum, cine iubeşte un cal sau o miss îi iubeşte şi atunci când ajung gloabă sau babă. De combinaţii nu mai sunt sigură!
____ .
Oglinda a fost creată de un suflet de femeie.
____ .
E o vină teribilă să atingi… se întipăreşte în degete, în buze, în bătaia inimii… cauţi ca un nebun toată viaţa…
____ .
Animalul din mine trăieşte azi o ciudată simbioză cu fluturii – învaţă plutirea.
____ .
Omul trebuie că provine dintr-o clasă de batracieni din care a evoluat şi porcul – prea mult iubeşte, de prea multe ori, mocirla.
____ .
O minte cu adevărat inteligentă nu va aşeza niciodată un zid de netrecut între ea şi matematică.
____ .
O istorie a popoarelor scrisă cinstit ar trebui să fie cartea despre viaţă pe care s-o citească fiecare om mai mult decât orice altă carte.
____ .
Omul – un actor, o mască uneori prea grăbită să-şi susţină marele rol. Cine poate măcar să intuiască limitele scenei sale? Ne împingem şi ne călcăm în picioare ca să fim mereu în frunte. În fruntea cui suntem în acest searbăd joc al vieţii?
____ .
Cu timpul, vei deveni ceea ce ai fost: o fotografie care-mi va răscoli sufletul şi mă întreb: voi putea să uit?
____ .
Gândul acesta ne e comun până la umărul degetului arătător. Dincolo, e un cer ce îmbracă altele şi altele, ce spun eu îţi poate fi cunoscut încă, dar ştii tu unde plânge şi râde sufletul meu? De ce-i arăţi altă poartă? Îl strigi albul când pe el îl cheamă toate culorile lumii acesteia. Îi pui apoi nume la-ntâmplare şi-l momeşti cu alte bătăi ale umărului, ale tâmplei, dar nu se supune decât precum culorile pe un geam pe care plouă de la începutul lumii.
____ .
E necesar să îmbătrânim – astfel gândurile şi faptele noastre capătă greutate, sens – cel al părintelui care ştie că trebuie să lase ceva când pleacă.
____ .
Nu lăsaţi prostul să mă judece, dar nici nu-i respingeţi toate argumentele. Înţelepciunea nu e concentrată într-un singur creier, iar eu sunt încă departe de Atena!
____ .
Desculţ la trup şi la suflet ar trebui să urce fiecare om – indiferent că e rege sau cerşetor – pe scena oglinzilor care vorbesc despre chipurile prinse înăuntrul său. Să i se permită să se aşeze, să se târască, să strige, să râdă, să plângă, să tacă, să sară, să zboare de colo-acolo deasupra scenei, mărturisind în felul său, sunt atâtea feluri de a spune: acesta sunt eu şi vă iubesc sau dimpotrivă: acesta sunt eu şi… mi se rupe de voi… oameni.
____ .
Suntem pietre purtătoare de suflete şi trăim poezia clipelor lor de mirări, aşteptări, răsfrângeri sau… fără fiinţa în sufletul căreia trăim şi al cărei suflet trăieşte înăuntrul nostru, strângându-se toată viaţa să ne poarte, să ne aducă înapoi… suntem de multe ori la marginea existenţei… Şi totuşi aceasta e dragostea care nu poate muri.
____ .
Prietenul la nevoie nu te lasă. Cei care profită de oamenii sinceri ştiu foarte bine acest adevăr!
____ .
Doar tu mă poţi auzi, pentru că doar în tine e sufletul despre care ştiu. Doar în tine clipa în care vom fi noi, cei reali, şi când nu vom mai şti ce zi urmează şi de ce.
____ .
Cât din tine, din mine va mai putea să vină la rugăciunea gândului cu dimineţile, când trişti şi goi de noi vom privi în jur precum nebunii, întrebând fiecare străin dacă a văzut în drumul său ceva ce nu demult semăna cu noi hrăniţii de aceeaşi iluzie a neînsingurării, a sufletelor trăind unul?…
____ .
Nu se întoarce nimeni din (în) trecut. Sunete, imagini, strângeri de suflet sau de mâini, gusturi şi parfumuri ne poartă uneori plini de speranţă sau de durere îndărăt. Viaţa însă, atâta câtă e, se joacă pe această scenă de acum şi aici, în care cadrul şi interpreţii se schimbă continuu.
____ .
Drogurile, prostituţia, terorismul, crimele, războiul – produsul unei lumi a contrastelor şi neacceptărilor grave, în care colcăie monştri de toate rasele şi clasele sociale şi care arată că nu suntem reprezentarea finală a evoluţiei gândirii vieţuitoarelor.
____ .
Prostia tinde să atingă apogeul într-o epocă în care ştiinţa face eforturi disperate să demonstreze contrariul.
____ .
Fuge moartea cu viaţa după ea, şi atât fuge, de la început de timp, că nu se ştie ce a fost mai întâi.
____ .
Amintirile se scufundă în noi: insule ale căror ecouri se aud, serile mai ales, mult timp, în trăirile viitoare.
____ .
Mă voi întoarce uneori să te trăiesc mai mult. Eşti cel în care-mi ascult pietrele şi orchestrele de corzi la margine de timp, mergând prin cuvânt ca pe un ţărm în răsărit de viaţă.
____ .
Totul se pierde, unele sufletele şi lucruri ne supravieţuiesc, rămânând încă un timp în iluzia proprietăţii altcuiva.
____ .
În lumea asta roboţii trăiesc liniştiţi atât timp cât nu se întreabă de ce oamenii au puterea să se simtă atât de nebuni, de liberi uneori.
____ .
Citesc din obligaţie, da, obligaţia de a nu mă mulţumi cu adevăruri care nu mi se par complete.
____ .
Soarele era în sufletul tău când te-am cunoscut. Eu doar am suflat puţin norii şi ai înflorit precum cea mai frumoasă primăvară.
____ .
Cuvintele – acordurile pe care sângele, mintea şi valurile de existenţă şi speranţă le trec razelor, ploii, vieţuitoarelor, pământului şi înapoi, ca o rapsodie nesfârşită de senzaţii şi gânduri…
____ .
Ţi-am dat chip şi te-am negat de atâtea ori, suferinţă, că nu mai ştiu dacă durere e ceea ce trăiesc sau uitare…
____ .
Fiecare zi trăită cu tine a scris în mine o eternitate.
____ .
Te iubesc prea mult ca să stric nemurirea unui sentiment cu dorinţe trecătoare.
____ .
Dacă nu te-aş mai găsi, într-un moment de rătăcire, aş crede că viaţa te-a ascuns undeva, într-un gând cu ferestre verzi… că vei înflori, dacă te voi striga… vei fi lângă mine când paşii mă vor duce pe drumuri fără oameni, fără nume….
____ .
Muzica mea – poezia mea; sufletul – o pasăre albastră plutind uşor deasupra întunericului; bătând timid la poarta altui suflet, pereche-n nemurire, geamăn în uitare; urcând spre soare ori de câte ori pe pământ e furtună; aici, dacă ştii să-l cauţi, dacă ştii să-l simţi; aici şi atunci când nu va mai fi nicăieri.
____ .
Uneori e nevoie de atât de puţin pentru a fi fericit.
____ .
Nu mă întreb unde ne vom întâlni, eşti în fiecare mirare şi lacrimă înăuntrul meu şi cel în care merg cu braţele întinse – zbor, plutire, vis real şi dor… atâta iubire şi tăcere duc în mine şi totul strigă tu…
____ .
Cu dragoste şi răbdare ai durat în mine această casă, această icoană spre care sufletul se-ntoarce cu bucurie, această fereastră prin care aud dimineaţa, picurii de rouă coborând pe frunze ca nişte lacrimi, cerul, lumea ca un zumzet imens de paşi, ape, aripi, suflete, speranţa ca un părinte bun, cuvintele, copiii şi tot ce sunt şi eşti… îţi mulţumesc.
____ .
Dragostea e a sufletului, dar să nu fiu nedreaptă: datorită ei, omul – bucată de lut cu minte, sensibilitate şi zbor – poate fi uneori un înger strălucind de fericire, alteori sălbatic de disperare, umil ca un cerşetor sau doar un boţ de lut uitat.
____ .
Nimeni nu se naşte din greşeală, nimeni nu e vinovat că trăieşte. Dumnezeu sau doar viaţa a dat unui fir de hazard şansa să-şi trăiască fila-i de curaj, inventivitate, bucurie, durere, poezie, vibraţii, scurtă, dar cât de trăindă „veşnicie”…
____ .
Iubirea e un animal ciudat de sensibil şi uneori nebun care ne locuieşte, împrumutându-ne aripile şi celelalte faze ale trecerii sale spre moarte sau eternitate…
____ .
Pe viaţa ta tu eşti stăpân, timpul şi natura…
____ .
De câte ori simţim că trăim dragostea de-o viaţă?… De câte altele rămânem în câte-o gară privind pierduţi un tren care pleacă? În jur e arşiţă sau a început să ningă, locomotiva şuieră în depărtare şi sufletul e un câine care nu mai poate aştepta nimic… Uneori, din ochii măriţi mult îi alunecă pe cimentul inert lacrimi.
____ .
Generalizările îi fac pe toţi oamenii să se considere oameni.
____ .
Singurătatea are darul, dacă se poate spune astfel, de a restrânge progresiv spaţiile până la ideea de nimic în nimic.
____ .
Cred că şi pietrele plâng când pierd alte pietre.
____ .
Speriaţi că nu vom mai fi peste miliarde de ani, căutăm explicaţii care să dea iluzia conservării continue a materiei-energie pentru a se putea crea continuu. Alţii ne refugiem în religie. Câţi dintre noi acceptăm gândul că în secunda următoare nu va mai fi nimic? Cât ştim despre această zestre care ne-a făcut oameni? Apărut din nimic, întregul poate dispărea ca o iluzie destrămată. Nu ştim însă nimic sigur despre asta, despre nimic, de fapt. Am formulat principii şi legi şi ne străduim să fie aplicabile întregului. Am împletit fir de şansă-neşansă…
____ .
Om sunt şi mă îmbrac în aerul căruia nu-i ştiu nicio altă menire decât cea de înfăşurătoare a vieţii, suflul care ne hrăneşte şi ne cuprinde pe toţi, aşa cum oceanul şi pământul cuprind alte vieţuitoare dornice de zenit. O lume de alb – roşu, albastru, verde şi negru – în care ducem în noi chipuri şi suflete de care suntem legaţi prin legămintele pietrei, ale frunzei purtate de vânt…
____ .
Fiecare om duce într-un colţ al sufletului său un suflet până când acesta creşte pe dinăuntru, cuprinzând, şi nu se mai ştie cine pe cine poartă…
____ .
Tu, suflete, va trebui să trecem şi prin iarna aceasta…
____ .
Dacă viaţa ar fi doar calcul matematic, am duce cu toţii o existenţă plină de banal.
____ .
Numai tu, Jonas, ştii unde pot găsi liniştea… dar eşti departe, prea departe şi totuşi atât de profund materia spirituală şi fizică a arderii mele…
____ .
Te-am iubit mult… te-am confundat cu scrisul. Scriam viaţă. În lumea lui sufletul te ştia aproape… Te-ai depărtat într-o zi precum toate întâmplările imaginate. Un râu prea mare venise. Nu lăsase decât capetele podului ca două cioturi de braţe şi acelea îmi păreau de multe ori fantasme… Te iubesc şi azi cu aceeaşi uimire şi bucurie pentru că am învăţat umblând ca un năuc în susul şi în josul acestui râu: când iubeşti, eşti mai bogat cu speranţele şi neliniştile celuilalt – un fel de gâză ce zboară în cercuri şi se repede acolo unde e lumină şi revine, pândind cu ochiu-i enorm deschiderea zborului întâi timid al celuilalt, raza de soare pe care urcă împreună… aşa s-o fi umplând, poate, cerul de îngeri.
____ .
– Cum să te descriu, cum să numesc această întâmplare pe care o ţin acum la piept?
– Spune-mi viaţă sau nu-mi spune nicicum. Sunt întâmplarea fără întâmplare, respiraţia fără respirare, privirea fără privire, braţele fără braţe, auzul fără auz, cântecul mut, drumul cu prieteni şi fraţi care mă cheamă la jocuri, copilul fără copilărie, corpul în care se naşte şi moare lumina într-o fracţiune de picosecundă uneori, povara şi sufletul care se dăruiesc, în fiecare clipă, fără nicio vină.
– Eşti viaţă, iubirea mea. Viaţă la infinit îmi eşti, întreg…
____ .
Minut după minut, alerg după cele şaizeci de secunde ascunse în fiecare dintre ele, şi le prind în mănunchiuri cu care apoi alcătuiesc pereţi şi acoperişuri pentru zilele ce vor veni.
____ .
Floarea aceasta am ridicat-o prea târziu din colbul drumului; acum o ţin în pumn ca pe un fluture cu aripile frânte. Putea fi o lacrimă din cerul dimineţii de primăvară sau un strop din nectarul strugurilor de toamnă, dar este o pată de culoare pe faţa unei zile mohorâte de iarnă, în palma mea, şi în ea, ca-ntr-o oglindă, chipul tău… o lacrimă.
____ .
Intr-o clipă de uimire, pe un cer de azur şi mare, am văzut lucind în zare steaua mea de fericire. Avea chipul tău de soare şi sclipiri de frunze crude; mi-am spus: Doamne, nu e, oare, în pericol să se ude? Şi-am pornit hai-hui prin mare, trăgând valul într-o parte: să fac stelei vii din zare loc să intre într-o carte.
____ .
Doamne, cum mă mai zideşti în biserici, şi ce ziduri groase-mi pui în jur! Opreşte-te, te rog! M-ai zămislit destul.
____ .
Paşii… s-au dus, au trecut. Vântul i-a alungat pe toţi dintr-o suflare.
____ .
A-ţi pune întrebări despre geneză este inevitabil. A găsi răspunsuri mulţumitoare este muncă de sisif.
____ .
Cu cât pătrund mai adânc în cunoaştere, cu atât mă îndepărtez de biserică, dar niciodată de Dumnezeu.
____ .
Ştiind că sunt o fărâmă de existenţă, mă comport ca şi cum aş fi apogeul existenţei. Ce trufie!
____ .
Mâine sau chiar azi, împlinesc o veşnicie din punct de vedere existenţial şi încă nu ştiu de ce exist.
____ .
Spuse de la cap la coadă, toate propoziţiile logice sunt logice, dar nu şi întotdeauna (neapărat) adevărate.
____ .
Oare ce reţetă s-o fi folosit la supa primordială?
____ .
Mare noroc că exist şi că pot să-mi pun întrebări în legătură cu această constatare.
____ .
Urcă gândul golgotele spiritului şi, ajuns la răscruci, se preschimbă-n oaze de pace pentru căutătorii de nemurire.
____ .
Suflet, te caut între stele, dar nu eşti; te caut printre oameni şi nu eşti; te caut, suflet din suflet. Eşti… Picuri de lumină atârnă de genele ferestrelor. Cât de frumos ţi-ai înveşmântat sufletul, sufletul meu de primăvară! Te caut încă… Eşti.
____ .
În zilele de primăvară, îmbrăcată într-o rochiţă albastră de bumbac, cu tălpile goale şi cu cosiţele împletite cu păpădii şi flori de nu-mă-uita, zburdam toată ziua, fără griji, prin iarba mătăsoasă, laolaltă cu mieii, cu albinele şi fluturii. Atunci mă întreceam cu păsările în cântec şi cu cerul în poezie – Doamne, câtă fericire era în sufletul meu de copil, acolo, în raiul pământului natal!
____ .
Scriu pe cer, cu litere de viaţă, poeme de dragoste pentru fiecare suflet pe care-l simt trăind în mine.
____ .
Sufletul – sunt deja în adâncul acestei genuni, dar o percep ca pe o imagine răsturnată – ceru-i iad, iadul cer.
____ .
Fericirea – am trăit-o ieri, o mai trăiesc şi azi. De mâine nu mai ştiu, dar sigur nu-i de-ajuns.
____ .
Viaţa – nici prea mult, nici prea puţin. Enorm de mult de înţeles.
____ .
Următoarea secundă va ţâşni din antebraţul meu stâng, iar următoarea tot de acolo. Mi-am instalat de curând un aspersor de secunde de fericire.
____ .
Numai soarele ar putea să spună la un moment dat mi-e silă de truda asta a voastră de a fi mâine. Numai el îşi arde întregul, clipă de clipă, pentru a fi azi. Mâine…
____ .
În moarte suntem egali. Viaţa creează uneori iluzia că am fi altfel.
____ .
Dacă oamenii n-ar crede, bisericile ar fi dealuri şi munţi, şi şesuri, şi ape, praf de drum la fel ca toate dealurile, şi munţii, şi şesurile şi apele, şi praful de drum.
____ .
Puritate – Nu mănânc, spune mama, nu până la prânz. Îngerul, când merge înaintea lui Dumnezeu la împărtăşanie, va fi certat dacă am mâncat. Nici azi, va spune abătut. Poate mâine…
____ .
E o iluzie că poţi atinge timpul. Trăire e totul sau materie inertă – istorie.
____ .
Lumea e acest neînţeles universal care nouă ne este în parte accesibil.
____ .
Mi-ar plăcea să se desfacă un tei şi să mă cuprindă într-o zi, să creştem într-un singur trunchi, tei şi năuc, plini de frunze şi picuri de rouă, şi stele. Mă gândesc însă că şi alţii… şi o fi o aglomeraţie de nedescris înăuntru. Degeaba atâtea frunze aruncă toamnei drumuri?!
____ .
…şi dacă nu-ţi voi mai vedea niciodată chipul şi doar amintirea îmi va răspunde cu ochii ei, dintr-un dor al ei, dacă doar visul îmi va mai fi aproape, nu va fi om mai fericit în durerea, în lumina asta, scriindu-te o eternitate, deşi… prea scurte ne sunt zilele.
____ .
Fiecare viaţă începe şi se termină cu o deschidere, un strigăt al sufletului şi al pământului, deopotrivă…
____ .
Arborii ştiu să fie verticali. Acceptă însă unduirea, plecarea, atât cât e necesar, în faţa furtunilor, altfel se frâng…
____ .
Atât timp cât vor fi oameni, vor fi unii, măcar, în luptă permanentă cu nedreptatea pe care ceilalţi o vor comite.
____ .
E comod să spui că totul a fost creat de Dumnezeu – te scapă de orice răspundere, nu şi de orice consecinţă.
____ .
Ne naştem în anul întâi şi murim în ultimul an al erei noastre. Fiecare etapă a drumului o parcurgem în pas de gând, floare, arbore, astral. Când ne întoarcem privirea spre răsărit, fiind apusul, am adăugat un destin primului fir de lumină, verde, pe un pământ însetat de viitor.
____ .
Între memorie şi uitare, aleg memoria şi uitarea.
____ .
Sunt un adevăr care încă nu se acceptă pe sine ca lege – o existenţă plină de conflicte.
____ .
Mâhnirea are darul de a-mi deschide ochii spre interior, bucuria mă face de multe ori miop.
____ .
Realitatea e un mister care se dezvăluie pe bucăţi, întotdeauna acolo unde e bezna mai adâncă. Voind să pui cap la cap fragmente de dezlegări, nu faci decât să adânceşti misterul.
____ .
Nici nu vin, nici nu plec, stau doar aşa în prag şi privesc cum zboară timpul.
____ .
Las timpului povara contabilizării clipelor de nefericire, el nu are sentimente.
____ .
Timpului i-am dat măsură, sperând să ştiu când trece, iar el, năzdrăvanul, s-a dus ca o părere.
____ .
Mi-e trupul cer şi-n suflet zboară stoluri de îngeri, aripi de fericiri, poveri de primăvară.
____ .
Lutul ştie toată povara trecerii. Sufletul şi-a scris pe un colţ de flacără etern. Dedesubt, viaţa se desface în cenuşă şi aer.
____ .
Probabil că eşti preadeparte, suflet al meu… Îmi simt lutul pustiu şi fiecare clipă se rostogoleşte într-un necuprins al ei, şi necuprinsă vreodată îmi pare c-am fost eu.
____ .
Viaţa e un tablou în relief pe un suport nesigur în care fiecare element construieşte şi dărâmă după puterile sale.
____ .
Cel care vede mai mult se minunează şi se întristează mai mult.
____ .
Dumnezeu, dacă există, nu face deosebire între chilia sărmană în care se roagă o duzină de oameni chinuiţi de sărăcie şi catedrala luxoasă în care se roagă, dacă nu sunt prea ocupaţi să-şi etaleze însemnele, superioritatea, cei bogaţi. Rămâne în uşa fiecăreia, fără să dea ceva cuiva, nici să ia, priveşte şi se întreabă când vor avea toţi oamenii suflet.
____ .
Am făcut din Cer un pământ cu stăpâniţi, stăpâni şi atotstăpânitor. N-am greşit, corpurile cereşti mari le ţin în sfera lor pe cele mai slabe, acestea altele… faptul însă că avem un suflet căruia să-i pese când celălalt suflet suferă pare că nu prea a avut şi nu are relevanţă.
____ .
Singuri în lumea asta mare, dar veseli, cine să ne oprească paşii, când poeme cerne lumina în fiecare fir de aer, picuri albaştri din care se desfac firave arpegii de viaţă, în care se întoarce obsesiv un gând: suntem aici doar pentru un timp.
____ .
Dorinţele noastre sunt pietre şi praf de aşezat vieţii – nu toate se potrivesc sau durează. Durerile noastre sunt zidurile ce ni se năruie pe suflet lăsând de multe ori drum să mergem mai departe…
____ .
Mă întreb cum ar fi fost lumea fără credinţa în zei, în zeu, oricare ar fi acela. Dacă, pur şi simplu, am fi existat liberi de toate acestea. ne-am fi întrebat toţi în fiecare zi de unde acest miracol care este viaţa, am fi căutat răspunsuri testabile, plauzibile…
____ .
Nici elementele Naturii nu sunt veşnice, nimic nu e veşnic, poate doar timpul-lumină, cât nu depinde de viaţa unei stele, ci de lumina unui gând singur, în stare să readucă primăveri.
____ .
Dorul de tine e absolutul trăirii, ceea ce mâine poate nu vom mai şti… astăzi însă e totul şi mă rog cerului, mie şi sufletului tău să fie mereu, să ne întoarcem real uneori şi să fim veşnic unul.
____ .
Lacrimile sunt picuri din apa mării, din ochii cerului şi-ai timpului…
____ .
Gândul nimănui nu e singur. Gânduri şi suflete se caută, se grupează, ciorchini de gânduri, ciorchini de suflete în ciorchini de spaţii, în ciorchini de timp, ciorchini de vieţi răspunzând chemărilor infinitului, materiei, energiilor, morţii, unui Dumnezeu poate.
____ .
Dumnezeu e această linişte care-mi îmbracă umerii când sufletul se pierde în apele realului…
____ .
Am găsit în sfârşit o lume care permite oricărui om să colinde spaţii oricât de multe şi de mari – lumea virtuală.
____ .
Mă întreb care e spaţiul de evadare al umanului – imaginarul sau realul în care majoritatea oamenilor joacă de multe ori soarta pe monede de aer?
____ .
Suntem existenţele venite în real cu enorma capacitate de a crea imaginar cadre care nu vor exista poate niciodată şi în care trăim indiferent cum ar fi în jur.
____ .
Viaţa e mult mai ieftină în imaginarul profund, dacă-ţi poţi permite să nu ai alte nevoi decât… visul.
____ .
Aşteptarea a făcut din noi două porţi ce se deschid şi închid lovite de vântul însingurării…
____ .
Olul – vas de lut în care încap sufletul ţăranului, cerul, pământul, apa, stelele, laptele, mierea, vinul, Dumnezeu, drumul, pacea, cenuşa…
____ .
Gândul face multe drumuri, dacă i-ai privi tălpile, te-ai îngrozi – toată ziua l-am alergat şi viaţa nu se termină aici.
____ .
Probabil că se poate învăţa totul dacă există dorinţă şi strădanie. Depinde însă de reprezentarea reală a existenţei şi s-ar putea să nu avem elementele constitutive necesare ajungerii la o asemenea percepţie.
____ .
Gândurile, odată învăţate să vorbească, să vadă, să strige, să scrie, vorbesc, văd, strigă, scriu. În clipele de oboseală, învaţă tăcerea eternă.
____ .
Din prima clipă şi până în ultima, ne apropiem îndepărtându-ne… de ceva sau cineva…
____ .
Dragostea s-a născut în primele suflete de oameni şi se va naşte etern în suflete de oameni, din nevoia de a ocroti şi sfinţi ceea ce ne face întregi dureros de frumos, de firesc…
____ .
Cine iubeşte sincer priveşte mult în urmă spre sufletul iubit înainte să facă pasul care aduce durere.
____ .
Pe pagini de suflet, semne deşi triste, lacrimi de bucurie, raze pentru sufletul tău să spună cât de mult mi-e dor şi cum păstrez sfântă fiecare amintire până când vom scrie din nou lungi întâmplări fericite.
____ .
Se poate şti câte lumi trec una prin alta, una pe lângă alta, în câte direcţii, pentru ca urmele lor să creeze realul?
____ .
Cât de dureros e să nu ai bani nici pentru pâine şi să vezi asta în ochii copiilor… Văd asta bogaţii vreodată?
____ .
Lumina e sufletul ştiind sufletul. Lumina – un timp în care soarele luminează zâmbetul trandafirilor. Lumina ta, mereu lumina ta şi tu ascuns după o speranţă sau o nălucire. Primesc în fiecare clipă lumina ta şi-ţi însoţesc sufletul oriunde ai fi. Lumina ta, lumina mea – sufletul – noi.
____ .
Simt uneori din senin că organismul cere să consume ceva şi caut să văd de ce îl cere. Ajuns, la cincizeci de ani, e cel mai bun medic al meu!…
____ .
În urmă cu douăzeci de ani, aş fi murit sau aş fi înnebunit ştiind că nu pot fi cu tine. Am învăţat între timp sau am ştiut cumva, trăindu-mă în tine în mine, fericirea deplină şi poate am înnebunit, am mai şi murit, dar fiinţa mea trăieşte fericirea.
____ .
Optimismul e sentimentul că azi am un loc al meu sub soare şi acel loc e binecuvântat de cineva, chiar dacă nu cel care aş dori eu să fie, poate doar de un Dumnezeu căruia îi prind obrazul in căuşul palmei şi îl simt în mine.
____ .
Gândul deschide întotdeauna două porţi în acelaşi timp şi le închide defazat, intuind, probabil, că spaţiul trebuie reanalizat – ceea ce văd nu e, neapărat, ceea ce ar fi putut să fie dacă s-ar fi schimbat ceva sau totul în formula de început.
____ .
Mă adaptez aproape la orice, cu condiţia să-mi fie respectat un drept elementar – demnitatea.
____ .
Credinţa în zei e un far în noapte, undeva în cer. Chiar dacă nu-l poţi atinge niciodată, ai tot timpul sentimentul că nu eşti singur.
____ .
Dincolo de toate cuvintele cu cap şi cele fără, gândite şi scrise aici, adevărul e întotdeauna ca întotdeauna: ori te supui regulilor unei comunităţi, ori constitui comunitate aparte, dar şi acolo va trebui să te supui regulilor. Nu există ordine fără reguli de comportament, din fericire.
____ .
Bunul-simţ nu pare însă, încă, o necesitate pentru majoritatea oamenilor şi nu va fi, probabil, niciodată.
____ .
Aminteşte-ţi de mine când iarna îşi va prinde vălu-i rece în părul meu bătrân. Vei fi în sufletul meu ca şi acum, tânăr, frumos şi bun…
____ .
Aş juca zaruri sau şah cu Dumnezeu şi poate aş câştiga uneori, dar sunt deja prinsă până peste cap cu Dumnezeu în acest joc foarte complicat –viaţa.
____ .
Fiecare cu gloria şi mizeria lui existenţială.
____ .
Toate adevărurile lumii depind de capacitatea noastră de înţelegere.
____ .
Când unul moare, celălalt trebuie să rămână întregul. Este una dintre regulile jocului.
____ .
Ştiu că viaţa mea e o piesă modestă, dar nu sunt singurul ei autor.
____ .
Ascunde-mi dragostea în tine, adânc de tot, astfel ca mâine, dac-am să uit sau am să vreau s-o şterg, să nu pot. Aceasta să-mi fie pedeapsa!
____ .
Există un rai pentru fiecare. Aşezarea lui este însă diferită.
____ .
Foloseşte sabia să omori musca de pe şapca ta numai dacă eşti cu un cap mai sus decât şapca ta.
____ .
Dacă banii ar aduce fericirea, toţi cei putred de bogaţi ar fi fericiţi, dar multe sunt exemplele din care vedem contrariul. Banii aduc foloase, un pic de preamulţumire poate, dar nu fericire. Omul care-i visează devine sclavul unui stăpân dur.
____ .
Vai de sufletul meu de poet năuc, câte stele am desprins din scocuri ca să ţi le-aprind în cale!…
____ .
Iubeşte cu sufletul. Memoria corpului e prea scurtă.
____ .
Tu şi eu suntem aproape centenari, aşa ca doi copii, ţinându-ne de mână.
____ .
Sufletul celui care te iubeşte e un fel de bibliotecă. Pentru a-i simţi iubirea, citeşte !
____ .
Din trupul pământului mâncăm cel mai mult, dar parcă mai mult din risipire.
____ .
Nu trebuie să ceri prea mult de la viaţă, ci să ştii să fructifici ocaziile.
____ .
Cel care iubeşte se bucură pentru că dă fericire, cel iubit pentru că primeşte?…
____ .
Fiecare om are o conştiinţă şi cel puţin un sistem de interese, şi, da, cineva pentru care există.
____ .
Moartea – un gong ce loveşte viaţa indiferent la ce secvenţă de spectacol se află.
____ .
Suntem utili atât cât există ceva care să confirme această utilitate.
____ .
Părinţii de bani-gata sunt în general proaste exemple pentru copiii lor.
____ .
Înţelepciunea se clădeşte în tinereţe şi se trăieşte la bătrâneţe.
____ .
Atâtea suflete care nu se mai găsesc. Atâtea drumuri pe care nu mai poţi merge niciodată.
____ .
Uitarea – i-am văzut buretele şi am încărcat şi mai mult tabla.
____ .
Nu culegem decât ce credem că ne va astâmpăra foamea.
____ .
Periodicitatea – umbra şi iluzia eternităţii.
____ .
Moartea – o gară care ne permite trecerea doar singuri. Un tren fără nicio destinaţie, doar plecarea.
____ .
Are inima dreptul să ne impună fericirea? Are, dacă e destulă, iar dacă şi minte e destulă, consecinţele fericirii sunt fericiri.
____ .
Bun e şi răul dacă trezeşte.
____ .
Sufletul şi trupul – s-au aciuat în aceeaşi părere o lumină şi o mogâldeaţă de glod.
____ .
Dacă ai alerga destul de repede, ai putea să te ajungi înainte de pasul următor. Cât de util ar fi uneori!…
____ .
Umbrele sunt cele mai cuminţi, mai tăcute existenţe ale noastre.
____ .
Vis(uri)ele cele mai frumoase rămân vise.
____ .
Iubim mult dintr-un exces de singurătate, de mirare, de tandreţe, de poezie, de nebunie…
____ .
Poeziile sunt dorinţe sau certări de un minut, ca o mirare sau un strigăt. În rest, tăcerea.
____ .
Fiecare popor trăieşte după propriile-i inteligenţă, cultură, îndemânare şi răbdare.
____ .
Robia sufletului tău e un păcat grav al tău.
____ .
Creatorii de parfumuri caută profit încercând să ascundă duhoarea morţii.
____ .
Spiritul de turmă, cireadă, bandă, haită, stol, cârd, pâlc, mănunchi, roi… se regăsește în oameni în diferite grade şi conjuncturi.
____ .
Ce să întorci din ce n-a fost? Ce să aştepţi când nu ţi-ai scris în inimă nicio aşteptare? Cel care prinde sunetul ploii între degetele sale are dreptul la mai multe încolţiri, cel cu sunetul viorii, la zboruri. Are dreptul la mai multe dimineţi cel cu sunetul luminii în inimă. La cuvântul bun, sfânt, cel care n-a rănit pe nimeni. La mers uşor, cel care n-a uitat să răspundă fiecărui strigăt de ajutor. La iubire cel care duce în pieptul său acele suflete.
____ .
Între fiinţa asta de cuvânt şi univers e trecerea luminii înainte şi înapoi cât am sufletul viu.
____ .
Nu te încheia la umăr înainte să ştii dacă se vor deschide aripile fiinţei tale de visător. Atâţia alţi visători merg cu mâna pe umăr. E un cer dincolo de toate dorurile şi nimicniciile lumii, adânca zare din sufletele tuturor visătorilor.
____ .
Ochii lor – cine îşi asumă condamnarea la moarte a bolnavilor grav pentru care nu se găsesc fonduri pentru tratament? Cine îşi asumă vieţile distruse ale tuturor tinerilor care se droghează?
____ .
Un om, doi… – destine, ceruri şi genuni, dimineţi şi seri ca o raportare a infinitului la naştere şi moarte, cântec, aşteptări, aripi, lacrimi, frângeri, rezboruri, inimi, raţiune, iraţiune, libertate, împilare, uitare, poezie, braţe strânse la piept peste alte suflete, umeri suport, umeri rădăcini, umeri ceruri care plâng, tâmple ceruri care râd…
____ .
E greu să scoţi fiinţa părintelui tău din tine, pentru că te ţine strâns acolo – în pieptul tău, în pieptul său –, alături de ceilalţi ai lui, ai tăi pentru vecie.
____ .
Înţeleptul are ochii, urechile, mintea şi inima mereu treze.
____ .
Sunt momente în viaţă în care nimeni nu-ţi poate citi sufletul. Acea libertate care nu suportă îngrădiri din partea nimănui altul.
____ .
Pământul (casa) – prea multe interesele materiale ale unora dintre fii, rătăcirile şi nepăsarea altora, ca să se mai gândească cineva serios şi la el.
____ .
Animalele care devorează prada pot fi înlăturate doar de altele mai puternice, mai viclene sau doar foarte multe.
____ .
Obosim uneori să ne minunăm – coborâm privirea spre dureri.
____ .
Dimineţile cele mai frumoase sunt cele în care eşti parte din orchestra lumii cântând soarele, şansa, viaţa..
____ .
Am sădit o iluzie bună şi ea a sădit altele şi altele până când istoria toată a lumii a devenit o nălucă bună. Se simţea însă aceeaşi răceală, aceeaşi nefrăţie între oameni.
____ .
Poetul – dacă se înalţă pe vârfuri şi nu vezi nimic acolo sus, se înalţă spre sufletele care trec tăcute pe deasupra oraşelor. Uneori, primeşte mai multe suflete şi e mai grăbit, mai visător. Iar dacă merge foarte repede, a primit toate sufletele – ele toate se grăbesc să vadă viaţa prin ochii lui, chiar de-i orb.
____ .
Aş construi oraşe şi sate curate, bogate şi sigure pentru toţi oamenii, fără să cer altceva decât să le gospodărească înţelept, egali în drepturi şi îndatoriri. În imaginar se pot clădi însă numai oraşe şi sate de fum în care trăiesc poeţii…, dar puteţi veni toţi.
____ .
Trăind ne includem fiinţei Naturii.
____ .
Poetul e ascetul prin care strigă frumuseţea şi tristeţea existenţei deopotrivă. El nu are altă viaţă personală.
____ .
Stelele seamănă cumva cu oamenii, dar numai cu altruiştii şi visătorii.
____ .
Nimicnicia unora – de câte ori ne conduce viaţa şi acceptăm, acceptăm…
____ .
Trebuie să le spui, când stai lângă un grup de oameni, altfel vor înţelege că spionezi sau ai venit să cerşeşti, ori la furat. Unii, da, vor spune că stai acolo cum prostul şi te uiţi. Poate vor râde sau se vor scârbi, dar spune-le că eşti acolo, lângă ei, cu sufletul.
____ .
Iubim prea mult şi rănim. Te rog să mă ierţi, întâmplare-mirare a mea imaginară. De tine e plin de-o viaţă sufletul meu într-un fel pe care-l înţeleg doar copiii care cred că duc în pumni infinitul. De aceea, uneori îmi cresc ramuri şi duc toate florile lumii, alteori, mă rotesc uşor şi râd – nu ştie nimeni de ce, iar tu, eternule, mai eşti şi altundeva?…
____ .
Cunoaşterea e a celor cu ochii deschişi şi înăuntru şi afară.
____ .
O iluzie e pentru mulţi oameni singura fericire, singura existenţă.
____ .
Noi toţi depindem de sufletul cuiva.
____ .
Nu se poate neglija apărarea unei comunităţi, a unei ţări pentru că e pace, iar dacă nu va mai fi speri să te apere altcineva. Nu se poate sărăci continuu educaţia şi sănătatea tinerei generaţii.
____ .
Omul – o bucată de lut viu, pendulând continuu între zbor şi lacrimi.
____ .
Şi religiile şi legile au fost create de oameni ca să îi servească.
____ .
Banii mulţi în mâini proaste înseamnă sărăcie.
____ .
Scopul vieţii nu e îmbrăcarea noastră în branduri.
____ .
Foamea de bogăţie seacă pământul şi sufletele.
____ .
Trebuie să ai nervi puternici ca să-ţi accepţi toate ruperile.
____ .
Sărăcia împinge oamenii printre ruinele toxice ale lumilor care au fost gândite numai ca profit, neglijând zi de zi, an de an pământul.
____ .
Supremaţia e o boală hâdă a omenirii, dar nu numai a ei, multe alte creaturi ale naturii o folosesc pentru a-şi asigura spaţiul existenţial, urmaşii, hrana.
____ .
Cu o frunză nu poţi să acoperi toate găurile ţării!
____ .
Hăţişul hoţiilor creşte exponenţial cu sărăcia acelei naţii.
____ .
Unii oameni se declară mai curaţi ca lumina zilei. Nu e un efort prea mare!
____ .
Cum se străduieşte sărmana natură să acopere atâta nepăsare existenţială.
____ .
Rapacitate, ipocrizie, neomenie, sărăcire, numele voastre sunt democraţie?
____ .
Drumurile… cine iubeşte cu tot sufletul, nu se plânge de sete, foame, somn. Merge până când ajunge.
____ .
Oamenii superiori pot părea inferiori, dar din modestie, bonomie.
____ .
Vizavi e tot mai mult totul! Dornice de implanturi şi schimbare de gen pluralele substantivelor!
____ .
Cu sufletul vezi cel mai etern!
____ .
Sufletul – o masă de energie îmbracă lutul aparent altfel pe dinăuntru şi afară. Înăuntru de tot, infinitul, afară de tot, mirare, uitare…
____ .
Uniţi, oamenii pot înfăptui libertatea, dar doar pentru puţin timp. Imediat ce s-a ajuns la un fel de echilibru, reîncepe haosul existenţial.
____ .
Niciun împărat/rege n-a reuşit convingă moartea că e veşnic, nimeni.
____ .
Cea mai iresponsabilă fiinţă e omul.
____ .
O inimă are codrul, alta omul sau codru-i frate cu omul, el însă e slab și îl vinde…
____ .
Eşti bogat când iubeşti şi eşti iubit mult, bogat în infinit…
____ .
În dragoste trebuie să fii demn, cinstit şi, nu în ultimul rând, iubitor şi cu memorie vizuală!
____ .
Politica – una spui până ajungi la blidul cu mâncare, alta când eşti deja cu lingura la gură, cu totul şi cu totul altceva când eşti stăpân pe bucătărie şi cămară!…
____ .
O lume condusă de rapacitate şi nebunie nu poate să fie decât o lume bolnavă, săracă pe o planetă bolnavă, secătuită.
____ .
Dacă fericirea nu e unde te uiţi, sigur nu te uiţi unde trebuie!…
____ .
Dacă lenea nu te lasă, dă-o frumuşel afară şi stai liniştit în casă!…
____ .
Când ţi se ia libertatea existenţială din mână o dată, se poate spune că ai fost surprins, când ţi se ia şi a doua oară, încă mai ai răbdare, când ţi se ia iar şi iar, se mai poate spune că eşti?…
____ .
Raţiunea fără suflet e o maşină – de câte ori până acum, în istoria omenirii, de distrugere a omului, a naturii?…
____ .
Nu poţi construi o casă bună, rezistentă cu cărămizile rele care au stricat-o pe cealaltă.
____ .
Banul hotărăşte viaţa şi neviaţa, pacea şi războiul, cinstea şi frauda, libertatea şi sclavia, încrederea şi umilinţa, după chibzuinţa-nechibzuinţa, omenia-neomenia omului…
____ .
Vine unul, vine altul – cu ochii după luat tot din prispa săracului!…
____ .
Copyright Mariana Fulger

Pot fi postate pe alte site-uri, bloguri doar respectându-mi-se drepturile de autor, adică precizarea autorului (Mariana Fulger) obligatoriu şi, eventual, a adresei de unde le-aţi luat. Nu permit modificarea lor, vinderea în format digital sau publicarea lor pe hârtie fără acordul meu scris şi semnat. Schimbarea unor cuvinte în ele şi postarea ca gânduri ale dumneavoastră e tot plagiat. Deci, mulţumesc frumos pentru lectură şi respectarea drepturilor de autor.

năluci în grabă

aritmetici cu tors de mâțe

și cânt de vrăbii la ferești

cum umplu aerul

și drumul cu ninsoare

în poala bunicii ca un basm

ciorapul crește

mâinile-i sta-vor

în odihnă curând

în timp ce ochii blânzi

căta-vor cu bucurie

prin geam, la poartă

nepoții se vor întoarce curând

veseli de la colind

zile de iarnă, tot mai scurte și reci

întorci capul și-au plecat

pe tâmpla vremii mișcare revolută

numai aparent

nu se-ntoarce

niciodată ce-a fost

în înserare ochii mei te strigă

și mai trece un an

ca un tren grăbit

în zgomot de artificii și colind

–

Copyright Mariana Fulger

în înserare

se-ntoarce-n vadu-i iarna iar

cu lanuri lungi de nori

și pânze-ntretăiate de omăt bogat

în poezie, sori din turtă dulce

și cuburi de portocală

se întreabă unde-i cerul din turtă dulce

în ceasul de pe masă, undeva în anii copilăriei

răsună clinchete de râs și sănii

pe-acest cer de hârtie

porumbei albaștri și zmeie de hărtie

vin când și când și pleacă

departe, departe, s-au trezit cocoșii

susură o apă la o moară veche

lângă piatra-i, timpul

își numără înflorind cireșii

și se scriu ca un vis anotimpuri

dinspre umărul zoriu al zilei

spre apusul ce se așază

ca un ochi roșu pe culmea dealului

mereu apusului

peste apa mării învălmășire

steluțe zglobii se scriu

cum peste tot orașul

–

Copyright Mariana Fulger