OCHII TĂI
pot vedea cu ochii tăi ascunzișuri de idei
pot visa prin ochii tăi un Mont Blanc cu flori de tei
pot cu ochii tăi să zbor, ca o pasăre, ușor
pot cu ochii tăi s-ador tinerețea (nu,nu dor!)
pot zâmbi cu ochii tăi și vrăji multe femei
doar să plâng nu pot cu-ai tăi, mai aproape-s ai mei
de vor obosi și ei, să privești cu ochii mei
să simți ce văzut-au ei, când iubit-am ochii tăi
24.02.2026 Maria Botnaru
TEMELIA ROMÂNIEI
Cum și-au dat „mână cu mână cei cu inima română”,
Ce-au unit pentru vecie principat cu principat
Într-un stat unificat, împletind într-o cunună
Valahia și Moldova, cu Domn Cuza, ne-nfricat?!
Ce iubire de moșie, ce iubire de popor,
Pulsa inima română într-un piept de luptător,
Ce putere de-a convinge umplea vorbele cu spor,
Dacă două principate l-au ales ca Domnitor?!
Au fost Domni peste moșie, ce iubeau fără măsură
Neamul și-au luptat să-i facă monolit al său ogor,
Nu prin lupte sângeroase, cu-a dovezilor armură,
Cu-adevăr și-nțelepciune, cucerit-au viitor!
Ca pe o Unire Mică, Ceru-a botezat ofranda,
Așezând-o temelie pentru o Unire Mare,
Ce va întregi hotare și prin timp va triumfa
Într-o Românie Mare, unică, nemuritoare.
Cu ce altoiau simțirea inimile de români,
De-au legat pentru vecie principate dezbinate,
Pe când noi, indiferenți, cu tăcerea în plămâni,
Așteptăm să se întoarcă haturi, ce au fost cedate…
„În Unire stă puterea!”- sună-n clopot de țărână
Inimile de Eroi, ce-au pus cremenea frăției!
Să stăm drepți în trupul Țării, frați de inimă română,
Să cinstim Unirea Mică – temelia României!
Maria Botnaru
IUBIREA ȘTIE SĂ IERTE
Ce straniu este omul! Va călca pe sinele lui, va trece peste imposibil, se va despica în zece, doar să corespundă așteptărilor celor dragi. Va fi, desigur, și în viața lui un moment, când va fi robul slăbiciunii de-a spune nu, își va trăi bucuria unui vis atât de mult clocit în sflet, încât nu se va gândi, ce vor spune cei dragi. Va trăi înălțarea, clipe magice, un zbor cu două aripi atât de larg desfăcute, încât va uita să respire… Cine credeți, că-l vor condamna? Da, anume cei dragi vor fi nedrepți cu el, pentru că a îndrăznit a respira de unul singur, cu propriul plămân, fie și preț de o clipă…
Ce straniu este plămădit omul? Va uita muntele de bine, marea de bucurii, daruri fără arginți pentru cei dragi, odoare trecătoare, ca niște petale de trandafir, cu parfumul vremelnic, dar va aduna în tainițele sufletești doar spinii trandafirului cu parfumul sălciu, își va împleti din ei amintiri eterne și-ți va scrijeli cicatricile abia sigilate, de fiecare dată, când vei îndrăzni a fi tu, cel care-și asculta sinele nu dintr-un egoizm incurabil, ci din felul tău de-a simți pulsul vieții.
Ce straniu este omul iertător! Va aduna toate lacrimile într-o batistă, va face un nod gordian la ea și o va arunca în hăul trecutului. Va zâmbi celor dragi fără un strop de reproș, ca un izvor ce nu-și alege buzele însetate, deși numai el va ști, cât de greu e să-ți duci soarta izvorului până la apusul vieții. Iubirea știe să ierte!
23 decembrie 2025 Maria BOTNARU
UNDE LOCUIEȘTE TATĂL NOSTRU, BUNICO?
Credea în Cer, îl visa cu toate fibrele inimii, i se părea că e lebădă și locul ei este sus, peste nori, voia să-și vadă ziditorul. Macii sângerii, care-i parfumau cărările, îi șopteau: „Dumnezeu a vrut să fii femeie, nu-l mânia!”
Soarta i-a hărăzit un bărbat, care i-a dat aripi pentru zbor, ca într-o zi să-și zmulgă tălpile din brațele macilor, planând peste norii ternului. A fost de ajuns un vis realizat, ca să se simtă pasăre în palmele cerului și să înțeleagă, că Dumnezeu este în sufletul omului. Abia, când a gustat dumnezeirea, a hotărât să revină cu tălpile pe pământ, să-și revadă macii, pârguiți de dogoarea verii, dar nu i-a găsit… a întâmpinat-o toamna vieții cu o droaie de nepoței, care o iscodeau curioși:
– L-ai văzut, bunico, pe „Tatăl nostru”? Unde este, cum arată?
– Este atât de mare, încât este peste tot: în lucruri frumoase, în gânduri senine, în lumina zilei, în nopți cu sau fără stele, în pomi, în păsări, în zâmbete, în bucurii…
– Bunico, ce e mai frumos să fii om sau pasăre?
– OM bun, care face lucruri frumoase, care iubește și prețuiește viața, pe care i-a dat-o Dumnezeu. Când omul este fericit, mulțumit, împlinit, Dumnezeu își revarsă binecuvântările în inima lui.
23. XII.2025 Maria Botnaru
DACĂ...
Dacă mi-ai dezghioca tăcerea,
Decojind-o de marmora-rece
Din ochiul ce zâmbește cald,
Ai vedea că miezul ei senin
Este plin cu visuri de noi.
Dacă mi-ai asculta liniștea,
Cu care încerc a trece
Prin aşteptările lungi,
Ai auzi că adâncimile ei
Sunt pline cu visuri de noi.
Dacă mi-ai privi inima,
Ai vedea un cer împlinit
Al uitării de sine,
În care, după Dumnezeu,
Tu ești eternul din mine.
Dacă mi-ai pipăi pulsul
Cu buzele-n roua de dor,
Ai simți, cum se zbate
Simfonia visurilor de noi,
În orice colț al ființei mele.
Maria Botnaru
IUBIREA nu ține cont de vârstă,
vârsta trebuie să țină cont de iubire,
altfel nu ajunge a deveni respectabilă.
Autorul tabloului: V. Volegov
Dacă nu mi-e dor
E răscoală de suspine, se împleticește glasul
Și cuvinte, amar tivite, supărate își duc pasul,
Dinții se împlântă-n pâine, ca în mere pădurețe!
Și un mâine mi se-arată ca un zbor cu turbulențe
Dacă nu e dor în mine fruntea-n brazde e arată,
Gândurile mor din fașă, căci sămânța le-e deșartă,
Scrisului îi seacă sâmburi, iar condeiul, fără viață,
Spatele întoarce Muzei, refuzând aripi-dulceață.
Dacă nu e dor în mine, ierni îngheață ochii verii,
Câinesc, viforul îmi mușcă diminețile plăcerii,
Sângelui îi face diguri din calcar, pălit de brumă,
Iar amărăciunea pietrei toată-n fiere mi-o adună.
Melancolică, de boală, neiubirea își ia formă,
Într-o rană cât un hău sufletul mi se transformă
Și îl caută furtuni, ‘n grota-i lacrima să-și nască...
Dacă nu e dor, ce poate frumusețea femeiască?
Ca să măgulesc răscoală, baricade ard, reneg,
Scobesc măduva de os, sinceră, cu vers să-mi leg
Nervul secetei de dor, ce zvâcnește-a supărare,
Prin Cuvânt să-și mântuiască pietrele de împăcare...
Și mă ceartă verde crud, când își caută-n oglindă
Urmele de sărutări, ce mi-au fost, mai ieri, colindă...
Dezvinovățesc privirea, alungând dorul flămând,
Dar m-a priceput, șireata, ce ascunde ochi zâmbind...
24 iulie 2018 Maria Botnaru
Autor colaj: Abo Lawrence
Frumoasă Românie, n-ai pereche-n lume,
La ce comori ascunzi-n adânc de hume,
La cât-agheasmă gâlgâie-n venele-ți curate
La ce păduri bătrâne umbresc-a ta cetate!
Frumoasă Românie, n-ai pereche-n lume,
La neamul înțelept, ce poartă-al tău renume
Prin limba românească, un dar primar, ceresc,
Ce până azi își poartă, vechi, straiul latinesc.
Frumoasă Românie, n-ai pereche-n lume,
Cu gleznele-n Mare, carpatică minune,
Degeaba te visează străinul pofticios,
El nu știe: românul își poartă Țara-n os!
Și câți au mas pe-aici, să te îngenuncheze,
Cu Doamne-ajută Cerul fu, să te vegheze,
Iar cei, de-au îndrăznit să vândă-al tău pământ,
Nu și-au găsit pe aici nici petec de mormânt.
23 iulie 2025 Maria Botnaru
Avem nevoie de două brațe,
Pentru a oferi o îmbrățişare,
Doar cu doi plămâni strecurăm Niagara potopului de aer,
Cu doi rinichi filtrăm lăcomii sărate
Şi nemulțumiri pipărate.
Doar în 21 de grame
Adunăm ce cuprind doi ochi,
Ce absorb două urechi
Şi doar cu o inimă,
Cât un pumn de mare,
Ce nu are repaos niciodată
Iubim… şi ne mirăm de cei,
care ticsesc în patru camere Mont Blanc-ul urii…
Maria Botnaru
IMN LIMBII ROMÂNE
Despre limbă voi tot scrie munți întregi de poezie,
Căci mi-a altoit izvorul geniul nostru Eminescu
Și l-a preschimbat în mir, cioplind coaja prozodiei
El, maestrul nepereche, ne-ntrecut poet Stănescu.
Despre limba mea română viața toată voi cânta,
Ca Ion și Doina Aldea, pentru ea voi respira,
Ca Vieru, ca Matcovschi, ca Dabija voi jura,
Că nici dincolo de viață, limba nu mi-o voi uita.
În urmași lăsa-voi crezul, românește-a respira,
Când chemați de vise noi, de acasă vor pleca.
Din cuvintele-i eterne locaș sfânt le voi-nălța,
Cât coloana lui Brâncuși, să nu uite limba mea…
Pe altarul nemuririi munți de vers voi ofranda
Întru slava Celor care au păstrat româna mea,
Ca pe o candelă-aprinsă, moștenire-a-mi aduna
Un șirag de nestemate – limba mea, a închina.
9 octombrie, 2024 Maria Botnaru
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 