Ricin
| Ricinus communis | |
|---|---|
 | |
| Ricinus communis | |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Plantae |
| (neclasificat): | Angiosperme |
| (neclasificat): | Eudicotidae |
| (neclasificat): | Rosidae |
| Ordin: | (Malpighiales) |
| Familie: | Euphorbiaceae |
| Subfamilie: | Acalyphoideae |
| Gen: | Ricinus |
| Specie: | R. communis |
| Nume binomial | |
| Ricinus communis L. | |
Modifică text  | |
Ricinul (Ricinus communis) este o plantă perenă ce aparține de familia „Euphorbiaceae” specia „Ricinus”.
Numele botanic al plantei de ricinus provine din latină care însemnă căpușă. Alte denumiri după forma frunzei „Christuspalme” (Palma lui Cristos), „Kreuzbaum” (Arborele crucii), de acea probabil mai este și numit „Wunderbaum” (Arborele minune).
Din semințele de ricin se extrage „uleiul de ricin” care are un efect purgativ. Uleiul de ricin conține toxalbumina ricină, care este o substanță toxică conținută în semințe.
Pe lângă utilizarea lui în medicină, uleiul de ricin este extins folosit în industria chimică, posedând o caracteristică unică, ce constă în existența unei grupe hidroxil "-OH", legată de lanțul de carbon. Aceasta îi conferă vâscozitatea ridicată și solubilitatea în alcool la temperaturi relativ mici.
În Brazilia, ricinul este o plantă care se dezvoltă în abundență, iar uleiul de ricin este deja folosit ca "biodiesel" în regiunile sărace ale țării.
Distribuție și ecologie
[modificare | modificare sursă]Patria Ricinului nu a fost stabilită, cu probabilitate ar putea fi Africa (Etiopia). Planta este prezentă peste tot în zonele tropicale și subtropicale ale celor două emisfere[1], unde crește fie ca plantă sălbatică sau ca semi-cultură. Principalele puncte de cultivare a plantei sunt India, Brazilia, Argentina, țările africane, China și Iran. În Egipt planta crește de mai bine de patru mii de ani.
Compoziție chimică
[modificare | modificare sursă]Semințele de Ricin, conțin peste 50% grăsimi, 20% proteine, cantități mici de glucide, săruri minerale și apă, alcaloidul ricinină, o toxalbumină, ricină, enzime și vitamina E. Uleiul de Ricin, conține o cantitate predominantă de acid ricinoleic, acizii oleic, stearic, linoleic.[2]
Farmacologie
[modificare | modificare sursă]Acidul ricinoleic stimulează chemo-receptorii din mucoasa intestinului subțire, crescând peristaltismul intestinal.[3]
Recomandări
[modificare | modificare sursă]Uleiul de Ricin are proprietăți laxative.[3]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ „Taxonomy - GRIN-Global Web v 1.10.4.0”, Npgsweb.ars-grin.gov/gringlobal/taxonomydetail.aspx?id=31896, accesat în
- ↑ Bojor, Ovidiu (). Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z. București: Editura Fiat Lux. p. 196. ISBN 973-9250-68-8.
- 1 2 Bojor, Ovidiu (). Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z. București: Editura Fiat Lux. p. 197. ISBN 973-9250-68-8.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de ricin la Wikimedia Commons- A Bean Called Castor Can Cut Carbon & Fuel the Future Arhivat în , la Wayback Machine.
- Ricinus communis L. — at Purdue University.
